Republica Peru sărbătoreşte Ziua naţională la 28 iulie. În 1821, Peru şi-a proclamat independenţa faţă de Spania.
Cultură
Cultura peruană este rezultatul influenţelor hispanice şi amerindiene. Ceea ce nu înseamnă că nu există tradiţii sau obiceiuri ale căror origini nu au nimic în comun cu cele două mari culturi menţionate. Aceste tradiţii şi obiceiuri sunt rezultatul diversităţii etnice şi reliefului accidentat al Republicii Peru, mediu propice apariţiei unor comunităţi suficient de izolate încât să creeze şi să păstreze o cultură proprie.
Civilizaţia europeană şi-a pus amprenta asupra Republicii Peru începând cu era colonizării şi până la curentul romantic. Începând cu secolul XX, creatorii de artă peruani au adoptat, în număr mare, aşa-numita ideologie ”indigenismo”, care a presupus o aplecare accentuată asupra moştenirii amerindiene.
Scriitorii şi artiştii peruani s-au implicat din ce în ce mai mult în mişcările intelectuale şi artistice internaţionale în special odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Pe la mijlocul secului XIX, literatura şi pictura din Peru pot fi catalogate ca aparţinând costumbrismului, curent artistic spaniol ce reda în operele sale caracteristice scene de viaţă şi moravuri. Literatura peruană a anilor 1800-1850 a fost dominată de romantism.
La începutul secolului XX, printre scriitorii care s-au făcut remarcaţi se numără jurnalistul Ciro Alegria Bazan (1909-1967), ale cărui opere se referă la dificultăţile sociale întâlnite de peruanii nativi şi, în general, de populaţia săracă a ţării. Opera sa cea mai importantă este „El mundo es ancho y ajeno” („Necuprinsă-i lumea şi vrăjmaşă”).
Un alt intelectual de seamă peruan a fost Jose Maria Arguedas (1911-1969), romancier, poet şi antropolog. De asemenea, un pasionat al culturii indigene, cunoscut ca fiind autorul unei noi limbi, născută din combinaţia de spaniolă cu limbile quechua, vorbite de amerindienii care trăiesc în ţinuturile muntoase din Peru, vestul Boliviei şi în zona de frontieră cu Bolivia a statelor Argentina şi Chile. Emblematică în acest sens este chiar lucrarea sa de debut, „Yawar Fiesta”, publicată în 1941.
Cesar Abraham Vallejo (1892-1938) este văzut, la rândul său, ca fiind un poet, scenarist şi jurnalist de talie mondială, unul dintre cei mai inovatori poeţi ai secolului XX. Cele mai apreciate lucrări ale sale sunt „Los Heraldos Negros” şi „Trilce”.
Arhitectura din Peru a fost influenţată, în bună măsură similar cu literatura, de curentele europene şi amerindiene. Perioada de început a colonizării este bine reprezentată de Catedrala din Cuzco, oraş situat în sud-estul ţării. A urmat influenţa barocă, cu clădiri colosale şi grandioase, cu exces de ornamente. Mănăstirea Sfântului Francisc, din Lima, este un exemplu sugestiv în acest sens, alături de faţada Universităţii din Cuzco. După o scurtă perioadă neo-clasică, arhitectura Republicii Peru a devenit una eclectică, după cum se poate vedea în Piaţa Sfântului Martin din Lima.
Muzica peruană este considerată un amalgam de sunete şi stiluri tipice populaţiilor din Anzii Cordilieri, la care s-a adăugat influenţa spaniolă şi chiar unele ritmuri africane.
Printre interpreţii şi compozitorii peruani care s-au remarcat pe plan mondial se află chitaristul Manuelcha Prado (născut în 1955) şi vocalistul Jamine Guardia (1933).
Gastronomie
Bucătăria peruană tradiţională este caracterizată de prezenţa a patru ingrediente majore: porumbul; cartofii; plantele amarantacee, precum quinoa, ale cărei seminţe au o mare valoare nutritivă; şi fasolea. Totodată, multe feluri de mâncare au în compoziţie ardeiul iute.
Odată cu coloniştii spanioli, gastronomia peruană a fost îmbogăţită cu orez, făină şi diferite tipuri de carne, în special vită, porc şi pui.
Omniprezenţa cartofului în mâncărurile din Republica Peru nu ar trebui să surprindă, având în vedere popularitatea acestuia în regiunea Anzilor. De altfel, peste 99% din cartofii cultivaţi în lume provin din subspecia Solanum tuberosum, tipică regiunii Anzilor Cordilieri.
Printre cele mai populare feluri de mâncare se numără anticuchos, un fel de tocăniţă, cu carnea marinată în oţet şi mirodenii. De obicei este realizată din inimă de vită, felul rezultat fiind numit anticuchos de corazon. Este servită cu un cartof fiert sau pâine.
La rândul ei, ceviche este o farfurie des întâlnită atât în Peru, cât şi în alte ţări din America Latină precum Ecuador, Columbia sau Chile. Conţine carne proaspătă şi crudă de peşte, pe care se stoarce mult suc de citrice, mai ales lămâie sau lime şi condimentată cu ardei iute. După gust, se adaugă ceapă tăiată mărunt şi sare. Trebuie subliniat că, atâta timp cât carnea nu este preparată prin încălzire, ea trebuie să fie cât mai proaspătă. Ceviche poate fi comparată, în anumite privinţe, cu preparatul japonez sushi.
O a treia mâncare tradiţional peruană este pachamanca. Conţine multă carne, care poate fi de miel, oaie, porc, pui sau chiar porc de Guineea, numit cuy. Marinată şi bine condimentată, carnea este pregătită pe pietre încinse, carnea este, mai întâi, înfăşurată în frunze de bananier.
Un fel de mâncare cu savoare asiatică este lomo saltado, adus, probabil, de imigranţii chinezi în secolul al XIX-lea. Conţine, printre altele, carne de vită, ceapă roşie, roşii, piper negru, arpagic şi ardei galben.
La desert, denumit postre, peruanii se delectează cu crema de zahăr ars, prăjituri cremoase şi budinci. Pentru un plus de aromă este folosit fructul lacuma (pouteria lucuma), asemănător la aspect cu mango.
Capitolul băuturilor peruane este dominat de pisco sour, un distilat din struguri la care se adaugă lămâie şi îndulcitori, precum şi chicha morada, obţinută din porumb violet, fiert împreună cu ananas şi scorţişoară. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ Visita Peru, Video: youtube.com)
