Reprezentarea femeilor în Parlamentul României

femei-in-parlament

Numărul cel mai mare de femei prezent în forul legislativ românesc după 1989 s-a înregistrat în urma alegerilor din 9 decembrie 2012, când în Parlament au acces 67 de femei (11,5% din totalul de 588 de parlamentari).

Alegerile din 30 noiembrie 2008 au adus în parlament, un număr de 44 de femei (9,8% din totalul parlamentarilor), cele din 28 noiembrie 2004, 46 de femei (10,2%), iar cele din 26 noiembrie 2000 52 de femei (10,8%).

De asemenea, în legislatura 1990-1992, au fost alese 23 de femei (4,9%), în timp ce în legislaturile 1992-1996 şi 1996-2000, au fost alese 18 (3,7%), respectiv 23 (4,7%) în Parlamentul României, potrivit unui studiu realizat de Autoritatea Electorală Permanentă în 2013.

Chiar dacă la scrutinurile din 2000, 2004, 2008 şi 2012 numărul femeilor alese în Parlamentul României a cunoscut o uşoară creştere progresivă, totuşi proporţia reprezentării parlamentare feminine rămâne, potrivit ultimelor statistici ale Uniunii Interparlamentare (IPU), sub media ţărilor europene.

Reprezentarea femeilor în parlament, în 2004

În urma alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2004, doar 10,2% (46 mandate) din totalul parlamentarilor români, de 469, a fost deţinut de femei.

În ceea ce priveşte candidaturile pe listele pentru Senat au candidat un număr de 969 de femei, reprezentând un procent de 26,32% din numărul total al candidaţilor, faţă de 2.712 de bărbaţi (73,67%). La Camera Deputaţilor, au candidat 2.724 de (27,24%), faţă de 7.273 bărbaţi (72,75%).

Reprezentarea femeilor în parlament, în 2008

Doar 44 de femei au reuşit să acceadă în Parlament, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, reprezentând 9,8% din totalul parlamentarilor — o medie situată sub cea a statelor membre ale Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte candidaturile, dintre 7.717 candidaţi pentru Camera Deputaţilor, doar 917 au fost femei, iar la Senat dintre 895 candidaţi, numai 98 au fost femei. Astfel, ponderea femeilor în rândul candidaţilor la Camera Deputaţilor a fost de 11,8%, iar pentru Senat de 10,9%.

Reprezentarea femeilor în parlament, în 2012

În urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, au acces în parlament 67 de femei (11,39%), din totalul de 588 de mandate de parlamentar. Dintre acestea, 55 au făcut parte din Camera Deputaţilor şi 12 din Senat. PSD a avut cel mai mare număr de femei în parlament, după alegerile din 9 decembrie 2012: respectiv 25. Acestuia i-au urmat PNL, cu 15 femei în legislativ, PP-DD (12), PDL (10), PC (3), UDMR (1), minorităţi (1).

Numărul total al candidaţilor femei la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 a fost de 339 (din totalul de 2.451), cele mai multe provenind din rândurile UDMR: 84 de candidaţi femei. Alianţa România Dreaptă (ARD) a avut un număr de 58 de candidate la alegerile din 9 decembrie, în timp ce PP-DD, 56 de candidate, iar PRM, 49. USL, la rândul său, a avut pe liste 48 de candidaţi femei, PER — 24 de candidate, PP — 8 candidate, PPMT — 5 candidate, PAS — 2 candidate. PPPS şi PSDM au avut de asemenea pe listele candidaţilor câte un candidat femeie.

Reprezentarea femeilor în parlamentele statelor europene: de la 8,7% la 44,7%

Conform statisticilor Uniunii Interparlamentare (IPU), în parlamentele naţionale a 187 de ţări, femeile reprezintă în medie circa 22,8% din totalul parlamentarilor, în timp ce în Europa (ţările O.S.C.E., cu excepţia ţărilor nordice) procentul mediu este de 24,5%.

În ceea ce priveşte prezenţa femeilor în parlamentele ţărilor Uniunii Europene, ţările cu cele mai multe femei în parlament, potrivit statisticilor din 1 august 2016 ale IPU, sunt: Belgia (44,65%), Suedia (43,6%), Finlanda (41,5%), Islanda (41,3%), Norvegia (39,6%), Spania (38,55%), Danemarca (37,4%), Olanda (36%).

România se numără astfel printre ţările cu cele mai mici procente ale prezenţei femeilor în parlament, 11,3%, în urma alegerilor din 2012. Singura ţară europeană care înregistrează un procent mai mic decât România în ceea ce priveşte reprezentarea politică de gen este Ungaria (10%). (Text si foto: Agerpres)