Regina Ana, înmormântată la Mănăstirea Curtea de Argeş

Regina-Ana-06

Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris, şi a fost fiica principelui René de Bourbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei.

Şi-a petrecut copilăria în Franţa. Era pasionată de pescuit şi iubea mersul pe bicicletă, iar la vârsta de 12 ani, a urmat, la Paris, cursuri de scrimă. În 1939, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, şi-a urmat familia în Spania şi, ulterior, în Statele Unite ale Americii, unde a urmat o şcoală de Arte Frumoase, la New York (1939-1941). În paralel, pentru a-şi putea câştiga existenţa, a lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Macy’s. În anii 1941-1942, a urmat, tot la New York, cursurile Şcolii de Artă Parson, unde a studiat ştiinţa promovării comerciale. A mai lucrat ca vânzătoare şi la magazinul universal Bloomingdale’s, potrivit unui comunicat al Palatului Elisabeta.

În 1943, Ana de Bourbon-Parma s-a înrolat ca voluntar în armata franceză, dovedind, încă de atunci, o tenacitate rar întâlnită, care a ajutat-o să treacă peste perioadele grele pe care destinul şi istoria i le-au hărăzit. A participat la operaţiunile militare din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania. A ajuns mai apoi la gradul de caporal, iar la sfârşitul războiului a fost avansată în gradul de locotenent şi a primit ”Crucea de Război” a Franţei. A revenit la viaţa civilă în vara anului 1945.

L-a cunoscut pe regele Mihai I al României la nunta reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu ducele de Edinburgh, care a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Londra. După doar o săptămână, regele i-a cerut mâna. S-au căsătorit la 10 iunie 1948, la Atena, la Palatul Regal, la ceremonie participând întreaga Casă Regală a Greciei. Căsătoria a fost oficiată de mitropolitul primat al Bisericii Elene, Damaskinos, arhiepiscopul Atenei şi al întregii Grecii.

După nuntă, a început exilul regelui Mihai şi al soţiei sale. Au locuit, până la sfârşitul anului 1948, la Vila Sparta, locuinţa reginei-mamă Elena din Florenţa. În 1949, s-au mutat într-o căsuţă din suburbia La Conversion a oraşului Lausanne din Elveţia. La 26 martie 1949, s-a născut primul copil al cuplului regal, principesa moştenitoare Margareta, aceasta primind, la botez, numele bunicii materne, Margareta, care era, de altfel, şi unul dintre numele de botez ale reginei Ana, existând, astfel, trei generaţii cu acelaşi nume.

În 1950, cuplul regal s-a mutat în Anglia, unde a rămas până în 1956, doi ani în satul Bramshill, comitatul Berkshire, iar restul perioadei în satul Ayot Saint Lawrence, comitatul Hertfordshire. La 15 noiembrie 1950, s-a născut, la Lausanne, cea de-a doua fiică, principesa Elena, primind la botez numele bunicii paterne. La 28 februarie 1953, s-a născut a treia fiică, Irina, care, însă, nu face parte din linia de succesiune la Coroana României. În anii petrecuţi în Anglia, regina Ana a lucrat ca tâmplar, într-un atelier improvizat acasă.

Din 1956 până în 1976, cuplul regal a locuit în satul Versoix, pe malul lacului Leman, în Elveţia, în Vila Fantasia. Aici, regina Ana l-a ajutat deseori pe regele Mihai la atelierul auto, pentru repararea şi restaurarea jeep-urilor.

Regina-Ana-01

Principesa Sofia, cel de-al patrulea copil al familiei, s-a născut la 29 octombrie 1957, în Grecia, iar la 13 iulie 1964 s-a născut, la Copenhaga, principesa Maria, cea de-a cincea şi ultima fiică a cuplului regal, care a primit la botez numele reginei Maria a României şi pe cel al Mariei de Orleans, bunica maternă a reginei Ana. Între 1976 şi 2004, regele Mihai şi regina Ana au locuit la Vila Serena din satul elveţian Versoix, iar din 2004, s-au mutat la Aubonne, tot în Elveţia.

Pe toată perioada exilului, regina Ana l-a ajutat pe regele Mihai în toate demersurile sale, ea fiind cea care înregistra mesajele regelui pentru ţară, transmise la Radio Europa Liberă. De asemenea, împreună cu regele, a scris o piesă de teatru, ”Alegerea”, despre lupta dintre sistemele capitalist şi comunist şi rolul credinţei în salvarea omului, piesă ce nu a fost însă jucată niciodată în România.

Regina Ana a avut doi nepoţi, Nicolae şi Michael, neincluşi în linia de succesiune la Coroana României, şi trei nepoate, Elisabeta Karina, Angelica Margareta şi Elisabeta Maria, dintre care prima şi ultima sunt incluse în linia de succesiune la Coroana României.

La 10 iunie 1973, regele Mihai şi regina Ana au sărbătorit nunta de argint, în Germania, la castelul Salem. În anul 1966, şi-au reînnoit jurămintele la Monaco, în cadrul unei ceremonii religioase catolice, acela fiind momentul în care regina Ana a fost reprimită în Biserica Catolică.

În anul 1992, regele Mihai şi regina Ana au petrecut Sfintele Sărbători de Paşti în România, la Mănăstirea Putna. Între 1992 şi 1997, regina Ana a vizitat aproape toate marile oraşe ale României, mănăstiri, instituţii culturale şi de binefacere.

Regele Mihai şi regina Ana au sărbătorit nunta de aur în Franţa, în Departamentul Vendée, fiind invitaţi de prieteni francezi, care au găzduit evenimentul.

Mutarea în România a avut loc în anul 2001, la 18 mai, la Palatul Elisabeta, şi la 1 iunie, la Castelul Săvârşin. De atunci, de marile sărbători creştine, în funcţie de angajamentele publice, regele Mihai şi regina Ana se aflau fie la Castelul de la Săvârşin, fie la Palatul Elisabeta din Bucureşti. În vara anului 2008, Familia Regală a fost repusă, oficial, în posesia Castelului Peleş, dar aceştia au declarat că porţile castelului vor rămâne mereu deschise românilor.

Regina-Ana-03

La 10 iunie 2008, regele şi regina au sărbătorit nunta de diamant, eveniment la care au participat 14 familii regale europene, iar în 2013, şi-au sărbătorit nunta de safir (65 de ani de căsătorie), în cadru privat, devenind, astfel, primii din întreaga istorie a regilor României care au sărbătorit vreodată ”Nunta de Safir”.

De-a lungul vieţii, regina Ana a primit Crucea de Război a Franţei, Marea Cruce a Ordinului Carol I, Marea Cruce a Ordinului Sfânta Olga şi Sfânta Sofia din Grecia, Marea Cruce a Ordinului de Malta şi Marea Cruce a Ordinului Coroana României. Se numără, alături de regele Mihai, de principesa moştenitoare Margareta şi de soţul acesteia, principele Radu, printre fondatorii Fundaţiei ”Colecţia Familiei Regale a României”. Între anii 1990-2010, regina Ana a participat la numeroase evenimente dedicate fundaţiei fiicei sale, principesa Margareta, efectuând uneori turnee în străinătate pentru colectare de fonduri. Regina Ana a oferit înaltul patronaj Fundaţiei Anastasia, creată de pictorul Sorin Dumitrescu.

Principele Radu, soţul principesei Margareta, a scris două cărţi despre regina Ana: ”Un război, un exil, o viaţă”, apărută la Editura Humanitas în mai multe ediţii, începând din anul 2000, şi ”Ana. Portretul Reginei”, apărută la Curtea Veche în anul 2013.

Regina Ana a încetat din viaţă la 1 august 2016, la spitalul din Morges, în Elveţia.

Regina-Ana-05

Guvernul României a decis, la 3 august 2016, ca în ziua de 13 august să fie decretat doliu naţional în memoria reginei Ana, în aceeaşi zi având loc şi funeraliile acesteia la Mănăstirea Curtea de Argeş. Trupul neînsufleţit al reginei Ana a fost adus în ţară la 9 august, fiind aşezat, până pe 10 august, în Holul de Onoare al Castelului Peleş, apoi a fost transportat în Capitală, la Sala Tronului din Palatul Regal de pe Calea Victoriei, unde rămâne până pe 13 august.

Patriarhia Română şi-a anunţat participarea la trei dintre cele şase momente solemne de rugăciune ale ceremonialului religios săvârşit în România, în acord cu protocolul stabilit împreună cu reprezentanţii Casei Regale, celelalte trei fiind oficiate de Biserica Catolică. Slujba de înmormântare a reginei Ana are loc la 13 august, la ora 15.00, în pronaosul noii catedrale de la Curtea de Argeş, fiind săvârşită de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.(Text si foto: Agerpres)