Regele terrier-ilor

airedale-terrier

Numit regele terrier-ilor, Airedale Terrier, este un câine frumos, alert, încrezător, curajos, prietenos, inteligent şi dornic de plimbări.

Airedale Terrier este cel mai mare terrier britanic, cântărind între 20-30 kg şi o înălţime între 55 şi 61 cm.

Originară din Valea Aire din Yorkshire, Anglia, locul nativ dându-i şi numele, această rasă a fost creată la mijlocul secolului al XIX-lea şi este rezultatul încrucişărilor dintre vechiul terrier englezesc şi copoiul Otterhound. A fost concepută pentru a obţine un vânător independent. Este un bun câine de pază, iar în Marea Britanie este rasa cea mai folosită de către poliţie.

Airedale este un câine de talie mare, robust, cu o musculatură pronunţată, suplu şi cu o ţinută elegantă. Capul este alungit, plat şi pronunţat. Ochii sunt mici, de culoare închisă şi foarte expresivi. Urechile sunt mici, în forma literei V şi ţinute lateral, cu linia de răsfrângere puţin deasupra liniei capului. Pieptul este larg, iar labele din faţă sunt foarte drepte. Coada este sus şi purtată aproape vertical, tăiată 2/3 din lungime (dar nu obligatoriu).

Blana este dublă cu un strat exterior aspru, sârmos puţin ondulat fără a fi creţ şi un substrat, care este scurt şi moale. Combinaţia coloristică este astfel: majoritar este cafeniu (urechile, picioarele, capul, sub burtă şi, ocazional, umerii), iar partea din spate şi părţile superioare sunt fie negre sau negru amestecat cu gri şi alb.

Acesta nu este un câine indicat pentru cei care locuiesc într-un apartament şi nu dispun de curte. Airedale Terrier este o rasă atletică, un vânător, un câine rezistent la intemperii şi-i place să trăiască în aer liber, într-un spaţiu mare, să poată face multă mişcare, potrivit site-ului dogtemperament.com. Lăsat pe cont propriu, el se plictiseşte şi poate deveni extrem de destructiv, fiind destul de capabil în a transforma apartamentul unei persoane cu susul în jos. În general, rămâne activ şi plin de energie pe tot parcursul vieţii sale.

Câinii acestei rase sunt extrem de inteligenţi şi sunt cunoscuţi pentru capacitatea lor de ascultare şi agilitate. Ei trebuie să fie angajaţi în acţiuni frecvente de stimulare mentală şi fizică. Le plac sporturile canine. Ca şi proprietar, este necesar să îţi faci timp pentru aceşti câini în mod regulat.

Pentru ca acest câine să nu devină agresiv este important ca în programul de formare pe care îl urmează să i se arate, în mod clar şi foarte devreme, cine e şeful. În plus, el trebuie să socializeze de când este pui, în mod corespunzător, astfel încât să fie ascultător, pentru a stabili o relaţie bună cu familia adoptivă, cu copiii mai mici şi inclusiv cu alte animale de companie, dacă este cazul.

Este un câine relativ uşor de dresat, dar acesta trebuie să fie consecvent, ferm, fără a fi dur, variat pentru a nu se plictisi, căci devine încăpăţânat. Airedale este neiertător oricărui tratament dur şi va purta pică agresorului.

Fără a fi surprinzător, Airedale este un câine de pază excelent. El va proteja familia de intruşi, cu loialitate, ferocitate şi curaj. Cu toate acestea, este prietenos cu oaspeţii.

Această rasă nu necesită prea multă îngrijire. Năpârleşte nesemnificativ. Blana trebuie doar trimată de două-trei ori pe an şi cu această ocazie este bine să fie pieptănaţi. Când este necesar se va tăia părul dintre pernuţele de la picioare, iar părul crescut pe faţă (bot) se va ajusta periodic, pentru a elibera zona oculară. Trebuie spălat pe dinţi de cel puţin de două sau trei ori pe săptămână. Urechile trebuie verificate săptămânal pentru că o roşeaţă sau un miros urât poate indica o infecţie, potrivit dogtime.com.

În general, aceşti câini nu sunt lacomi sau mofturoşi, de aceea sunt uşor de hrănit. Fiind bine făcuţi şi foarte activi, au nevoie de o nutriţie de bună calitate ca să îi umple de energie. Porţia zilnică de hrană recomandată este între 1,5 până la 2,5 ceşti de hrană uscată, în două mese. Cât de mult mănâncă câinele adult depinde de mărimea, vârsta, construcţia, metabolismul şi nivelul său de activitate.

Airedale este un câine sănătos şi nu presupune prea multe vizite la veterinar, în afară de cea anuală pentru verificare şi vaccin. Puţine sunt problemele rasei, între aceste numărându-se: displazia de şold, dermatitele şi diferitele alergii, disfuncţiile tiroidiene, torsiunea gastrică şi problemele cardiovasculare.

Media de viaţă pentru un Airedale Terrier este între 12 şi 15 ani.(Text: Agerpres, Foto: animalsadda.com , Video: youtube.com)