Regatul Maroc (Al Mamlakatu’l-Maghribiya – Regatul de vest) sărbătoreşte Ziua naţională la 30 iulie, aniversarea accederii la tron a regelui Mohammed VI (1999).
Istorie
Locuit din antichitate de triburi berbere, teritoriul Marocului a fost cucerit pe rând de fenicieni, romani, vandali, bizantini şi arabi. Cucerirea arabă şi consacrarea islamului ca religie dominantă au avut loc în secolul VII, potrivit site-ului MAE.
În 791, Idris I fondează Regatul (Sultanatul) independent al Marocului, cu capitala la Fes, inaugurând astfel prima dinastie marocană, a Idrisizilor (secolele VIII-X), şi cea mai veche tradiţie monarhică, păstrată până astăzi, din lumea arabo-musulmană.
În secolele XI-XVIII, în Maroc s-au succedat mai multe dinastii: Almoravizii, Almohazii, Merinizii, Wattassizii, Saadienii şi, din 1666 până în prezent — Alaouiţii, fără legătură cu numele minorităţii religioase omonime din Siria, menţionează sursa citată.
Expansiunea şi rivalitatea puterilor europene (secolele XVIII-XIX) au generat Marocului o serie de crize succesive care, la începutul secolului XX, au condus la apariţia a trei zone de influenţă: un protectorat francez, unul spaniol şi o zonă internaţională (portul Tanger).
Dezvoltarea mişcării de eliberare şi emancipare naţională, anticolonială, după 1945, a determinat Franţa să accepte revenirea în Maroc a sultanului Mohammed V (în 1955, după un exil impus în Madagascar) şi, un an mai târziu, restaurarea deplinei independenţe de stat (1956, sub forma modernă a Regatului).
În Maroc, forma de guvernământ este monarhie ereditară, constituţională şi parlamentară. Șeful statului este regele Mohammed VI. Puterea executivă este partajată între Suveran şi Guvern.
Parlamentul este bicameral, se compune din Camera Consilierilor (Senat) şi Camera Reprezentanţilor (Camera Deputaţilor), care are rol decizional în procesul legislativ, inclusiv în adoptarea bugetului de stat, şi în investirea Guvernului.
Recent, regele Mohammed al VI-lea al Marocului a anunţat că „a sosit momentul” pentru ca ţara sa să îşi regăsească „locul natural” în cadrul Uniunii Africane (UA), pe care a părăsit-o în 1984 pentru a protesta faţă de admiterea Republicii Arabe Democrate Saharawi proclamate de Frontul Polisario.
Anunţul privind redobândirea de către Maroc a statutului de membru UA a fost făcut într-un mesaj pe care regele l-a adresat summitului Uniunii Africane, desfăşurat în capitala Rwandei, Kigali.
Principalele oraşe ale Marocului sunt Rabat, capitală, (750.000 locuitori, cca. 1,8 milioane cu oraşul alăturat Salé); Casablanca (capitala economică, cca. 5 milioane); Fes (fostă capitală imperială, 1,1 milioane); Marrakech (fostă capitală imperială, 1 milion); Tanger (800.000); Meknes (fostă capitală imperială, 600.000); Agadir (570.000); Ouj da (500.000).
Teritoriul Regatul Maroc este organizat, începând cu 2015, în 12 regiuni „administrative şi de dezvoltare economică”, subdivizate la rândul lor în 76 de provincii şi prefecturi urbane, plus câteva mii de comune rurale.
Marocul are o populaţie de 33,8 milioane, conform cu datele recensământului general din 2014, formată din arabi, diverse grupuri berbere şi numeroase categorii mixte. Regatul Maroc prezintă cea mai mare diversitate a populaţiei din lumea arabă, inclusive ca urmare a particularităţilor sale istorice şi aporturilor succesive, „andaluz”, african şi european.
Islamul este religie de stat şi religia majorităţii populaţiei — 98,7%, în principal suniţi de rit malekit (interpretare moderată a Islamului, care admite în anumite circumstanţe interesul comunităţii ca factor de adaptare a tradiţiei). Evreii şi creştinii beneficiază de liberul exerciţiu al religiei pe teritoriul Marocului, însă prozelitismul este interzis prin lege.
Limbi oficiale sunt araba clasică şi tamazigha (dialectul berber din Atlasul Înalt, vorbit, estimativ, de cca. 40% din populaţie, şi care a devenit a doua limba oficiala conform Constituţiei din 2011); în zonele arabofone se vorbeşte preponderent „darija” (dialectul arab local); se vorbesc, de asemenea, franceza (pe scară largă), spaniola (în nord şi sud) şi alte dialecte berbere (Souss, Rif).
Natură
Marocul are o suprafaţă de 458 730 km2 (locul 54) şi un relief variat, constituit din câmpii, podişuri şi munţi, menţionează vol. Enciclopedia statelor lumii, 2005.
În partea centrală, paralel cu litoralul atlantic, se desfăşoară Munţii Atlas cu sectoarele: Anti Atlas (Atlas es Sarhâr), munţi erodaţi şi cu altitudini reduse, Atlasul înalt (Atlas Moutaouâssit), care culminează la 4.165 m în Djebcl Toubkal (cel mai înalt vârf din Maroc şi, totodată, din Africa de Nord) şi Atlasul Mijlociu (Atlas el Kebir), lanţ calcaros (3.340 m în Djebel Bou Nasr), care domină câmpia înaltă Moulouya.
Spre vest, se întinde un vast platou, care atinge 1.300 m altitudine şi domină câmpia vestică. În nord, paralel cu ţărmul mediteranean, se desfăşoară munţii Rif (2.452 m; Jabal Tidiguin).
Climă variată este deşertică în sud (foarte caldă şi cu precipitaţii sub 100 mm/an), relativ secetoasă în podişurile interioare, subtropical-oceanică în câmpia litorală atlantică şi mediteraneană pe coasta nordică. Principalele râuri se îndreaptă spre Oceanul Atlantic.
Vegetaţie este săracă sau absentă în deşert, stepică pe platouri. Există şi păduri (îndeosebi de stejar), restrânse (c. 1/10 din suprafaţa ţării) în munţi şi în zona de coastă. Faună este diversificată în funcţie de climă şi asociaţiile vegetale.
În ceea ce priveşte vegetaţia un lucru deosebit pentru Maroc este existenţa în această zonă a copacului de argan, o specie endemică de arbore regăsită în Rezervaţia Biosferei Arganeraie, în sud-vestul Marocului. Regiunea acoperită de arbori de argan include munţii Atlasul Mare, Anti Atlas şi Valea Souss, având o suprafaţă de 800.000 de hectare.
Arganul a fost recunoscut şi clasificat ca parte a patrimoniului mondial UNESCO. Uleiul obţinut din seminţele sale, folosit în principal în alimentaţie, este în prezent un ingredient folosit în preparatele de înfrumuseţare, a cărui valoare este recunoscută în lumea întreagă. De asemenea, acesta are şi o valoare terapeutică deosebită.
Gastronomie
Regatul Maroc situat în partea de nord-vest a Africii are trei regiuni diferite. Coasta de nord de-a lungul Mării Mediterane, formată din teren fertil, Munţii Atlas, în partea centrală, paralel cu litoralul atlantic, şi zona semiarida în sud şi est, cunoscută sub numele de Sahara Occidentală.
Zona cea mai prosperă în ceea ce priveşte agricultura se află în nord-vestul ţării. Cu excepţia anilor când există o secetă severă, fermierii marocani produc suficient cât să acopere consumul intern.
Maroc, spre deosebire de majoritatea ţărilor africane, asigură toate produsele alimentare de care are nevoie. Printre fructele şi legumele cultivate intens se află: portocalele, pepenii, roşiile, ardeii şi cartofii. Cinci dintre ingredientele indigene sunt folosite cel mai des în bucătăria marocană: lămâia, măslinele, smochinele, curmalele şi migdalele, potrivit site-ului foodbycountry.com.
Situat pe coasta Mării Mediterane, ţara este bogată în peşte şi fructe de mare. Carnea de vită nu este din belşug, aşa că mesele includ de obicei carne de miel sau de păsări de curte.
Felul de mâncare cel mai cunoscut este Tajine, cu miel sau pui, un fel de tocană care se serveşte cu pâine. Tajine, ca şi alte feluri de mâncare marocane, este cunoscut pentru aroma distinctivă, care provine din condimente, inclusiv şofranul, chimenul, coriandrul, scorţişoara, ghimbirul şi piperul roşu măcinat. Numele Tajine este preluat de la vasul de lut, cu un capac în formă de con, în care este gătit şi servit.
O altă specialitate marocană este cuşcuşul, preparat din griş. Acesta este servit în mai multe moduri, cu legume, carne sau fructe de mare.
Marocanii mănâncă la mese rotunde joase, aşezaţi pe perne pe podea. Cele mai multe mese constau dintr-un singur fel de mâncare principal, de multe ori o tocană sau o supă consistentă. Acesta este servit cu pâine, salată, legume şi cuşcuş sau orez.
Dulciurile joacă un rol foarte important în dieta marocană. Fiecare gospodărie are o sursă de deserturi dulci de casă preparate din migdale, miere şi alte ingrediente. Cu toate că sunt atât de iubite, dulciurile se servesc totuşi de cele mai multe ori la ocazii speciale. La mesele de zi cu zi sunt consumate la desert de cele mai multe ori fructe proaspete.
Ceaiul de mentă îndulcit este servit la fiecare masă într-un mod special. Este preparat într-un ceainic de argint şi pus în pahare mici. Ceaiul este servit nu numai acasă, ci şi în locuri publice. În magazine, comercianţii oferă deseori ceai pentru clienţii lor.
Maroc este renumit pentru gama largă de produse alimentare extrem de gustoase vândute în stradă, mese complete sau gustări uşoare. Acestea includ supa, shish kebab, năut prăjită şi salate. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ Visit Morocco, Video: youtube.com)
