Prinţul Harry, 31 de ani, al cincilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a primit o propunere de căsătorie din partea unei admiratoare înfocate…de numai şase ani, relatează publicaţia franceză Le Figaro.
„Vreau să mă căsătoresc cu tine. Vreau să fiu prinţesă”, i-ar fi declarat Lottie, 6 ani, prinţului, potrivit revistei People.
Întâlnirea dintre nepotul reginei Elisabeta a II-a şi tânăra sa admiratoare a avut loc la Stockport, lângă Manchester, în 21 aprilie (ziua de naştere a fratelui său, William), în cadrul unui eveniment sportiv. Prezent la manifestare pentru a sprijini o echipă de tineri jucători de rugby, Prinţul Harry nu a părut să fie pregătit pentru o astfel de propunere, având în vedere răspunsul său, e drept, plin de tact, dar oarecum dezamăgitor pentru tânăra sa admiratoare. „Nu vrei asta — este o diferenţă de vârstă prea mare între noi. Ai citit prea multe cărţi”, a răspuns Harry simplu.
Pe de altă parte, un zvon lansat de Daily Mail susţine că Harry şi-ar fi găsit jumătatea în persoana cântăreţei Ellie Goulding. Potrivit tabloidului, cei doi au flirtat în timpul unui meci caritabil la Berkshire, în 8 iunie, ba chiar au schimbat un sărut. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ Prince Harry)