Principatul Monaco, al doilea mic stat independent ca mărime din lume, după Vatican, sărbătoreşte la 19 noiembrie Ziua naţională (sărbătoarea Prinţului). La 19 noiembrie 1949, prinţul Rainier al-III-lea (31 mai 1923 – 6 aprilie 2005) devenea cel de-al 30-lea conducător al statului din familia Grimaldi.
Repere istorice şi geografice
Situat la 14 km de oraşul francez Nisa, pe Côte d’Azur, principatul cunoscut pentru peisajul natural şi clima însorită, se întinde pe prelungirile calcaroase ale Alpilor Maritimi care domină Marea Mediterană. Altitudinea maximă este de 161,5 m – Chemin des Revoires, potrivit volumului ”Enciclopedia Statelor Lumii” (2005).
Clima este subtropicală, mediteraneană, cu ierni blânde (temperatura medie în ianuarie este de 10,7 grade Celsius), un număr mare de zile însorite şi o frecvenţă redusă a vânturilor, condiţii ce au favorizat dezvoltarea turismului.
Fenicienii au întemeiat în Antichitate, pe teritoriul actual al Principatului, o aşezare, stăpânită apoi de greci şi romani (Portus Herculis Monoeci). Menţionat documentar în secolul al X-lea, ca o seniorie, Monaco a devenit un principat de sine stătător, în timpul guvernării familiei nobiliare Grimaldi, originară din Genova, guvernare care a început în 1297.
Familia a format o alianţă permanentă cu Franţa, mai puţin în perioada 1524-1641, când Principatul a fost sub protecţia Spaniei.
Principatul a fost anexat de Franţa în 1793, iar situaţia a durat până la căderea lui Napoleon, când s-a întors la putere casa Grimaldi (1814).
Tratatul de la Paris (1814) a consfinţit suveranitatea sa, acesta recunoscând protectoratul Regatului Sardiniei (1814-1859), apoi, din 1861, pe cel al Republicii Franceze, de care este legat, din 1865, printr-o uniune vamală. Potrivit tratatului din 1918, Monaco se află sub ”protecţia prietenească a Franţei”, se arată în volumul amintit mai sus. În 1951, Monaco a încheiat cu Franţa o ”Convenţie de bună vecinătate şi administraţie comună”.
La 7 ianuarie 1911 a fost adoptată prima Constituţie a Principatului, prin care acesta era proclamat monarhie instituţională. La 17 decembrie 1962, o nouă Constituţie a fost adoptată, care a lărgit atribuţiile puterilor legislativă şi executivă.
La 9 mai 1949, prinţul Rainier al III-lea a preluat conducerea Principatului de la bunicul său, prinţul Louis al II-lea. Prinţul Rainier de Monaco (Rainier-Louis-Henri-Maxence-Bertrand de Polignac) s-a născut la 31 mai 1923, ca fiu al lui Pierre Grimaldi, duce de Velentinois, fiind cel de-al 29-lea descendent al dinastiei. A fost căsătorit cu actriţa americană Grace Kelly (prinţesa Gracia Patricia) şi au avut trei copii: Caroline, prinţesă de Hanovra (n. 1957), Albert al II-lea, suveranul Principatului (n. 1958) şi prinţesa Stephanie de Monaco (n. 1965).
La 6 aprilie 2005, prinţul Rainier al III-lea a murit, iar prinţul Albert a devenit Prinţ Suveran de Monaco sub numele de Albert al II-lea. Prima parte a învestiturii sale a avut loc la 12 iulie 2005, la Catedrala Sfântul Nicolae. A doua parte s-a desfăşurat la 19 noiembrie 2005, Albert fiind înscăunat la Catedrala Sfântul Nicolae, în prezenţa a 16 delegaţii regale din mai multe ţări.
Principatul Monaco este o monarhie ereditară şi constituţională. Conform Constituţiei din 1962, Prinţul împarte puterea legislativă cu Consiliul Naţional, un parlament unicameral, format din 24 de membri, aleşi pentru 5 ani prin scrutin proporţional şi sufragiu universal. Ultimele alegeri pentru Consiliul Naţional au avut loc în februarie 2013.
La 24 octombrie 2002, Monaco şi Franţa au semnat Tratatul de confirmare a relaţiilor de prietenie şi cooperare, care a înlocuit tratatul din 1918, menţinând principiul egalităţii între state privind suveranitatea în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite.
Micul stat este membru al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (1970) şi al Organizaţiei Naţiunilor Unite (1993). În 2004 a devenit membru al Consiliului Europei.
Monaco are o populaţie de 32 020 de locuitori din care 19% sunt monegasci (6 089), 20 % italieni şi 32% francezi, potrivit site-ului oficial guvernamental de turism www.visitmonaco.com. Limba oficială este franceza. Principatul Monaco nu este membru al Uniunii Europene, însă are semnate multiple acorduri cu Franţa, moneda ţării fiind Euro.
Nu există o capitală propriu-zisă a Principatului, cele două formaţiuni suprapunându-se. Principatul constă în vechiul oraş Monaco şi zonele construite ulterior şi este divizat în mai multe cartiere, potrivit aceluiaşi site menţionat: Monaco-Ville, Monte-Carlo, Fontvieille, Moneghetti şi Condamine.
Repere culturale
Monaco este astăzi una dintre cele mai luxoase zone ale Europei, având renumele de capitala jocurilor de noroc şi a raliurilor recunoscute internaţional – „Monte Carlo” (în februarie) şi Grand Prix – „Formula 1” (în mai). Însă Monaco este mai mult de atât. Cadrul cultural al Principatului s-a dezvoltat extrem de rapid încă din secolul al XVII-lea fiind sprijinit de prinţul Honore al III-lea. Apoi, sub conducerea prinţului Pierre de Monaco, în prima jumătate a secolului al XX-lea, Principatul a devenit locul de întâlnire al tuturor artiştilor vremii, potrivit www.monaco-consulate.com.
Urmând această tradiţie îndelungată, prinţul Rainier al III-lea a inclus cultura şi arta între preocupările sale principale. În cei peste cincizeci de ani ai domniei sale, Rainier de Monaco a încurajat toate formele de arte de la muzică la literatură. Activitatea sa şi a strămoşilor săi în dezvoltarea culturii acestui mic stat european este dusă mai departe, astăzi, de actualul suveran al Principatului, Albert al II-lea de Monaco.
Sub auspiciile prinţului Rainier al III-lea a fost înfiinţată, în 1956, Academia de Muzică din Monaco. Astfel, Orchestra Naţională a Filarmonicii a iniţiat spectacole de vară în Curtea de Onoare a Palatului. În amintirea tatălui său, prinţul Pierre de Monaco, Rainier al III-lea a pus bazele Fundaţiei ”Prinţul Pierre”, care atribuie Premiul literar ”Prinţul Pierre” (din 1951), Premiul pentru Compoziţie muzicală (din 1960) şi Premiul Internaţional de Artă Contemporană (din 1983).
Totodată a fost creat în 1966, Directoratul privind Afacerile Culturale un organism responsabil de coordonarea şi încurajarea tuturor activităţilor culturale ale Principatului, inclusiv a Festivalului de Primăvară al Artelor, Săptămânii Muzicii Baroce şi Festivalului Internaţional de Circ, se menţionează pe acelaşi site.
Aflate sub patronajul său, instituţiile culturale ale statului au obţinut prestigiul internaţional. Și soţia prinţului Rainier al III-lea, prinţesa Grace de Monaco a contribuit la dezvoltarea culturală a acestei ţări. În 1964, a fost creată Fundaţia ”Prinţesa Grace de Monaco” cu scopul susţinerii artelor interpretative. Academia de dans ”Prinţesa Grace” condusă de Marika Besobrasova este o ramură a acestei fundaţii. A pus, de asemenea, bazele Bibliotecii irlandeze ”Prinţesa Grace”, care a fost inaugurată în 1984, în onoarea strămoşilor săi irlandezi.
Prinţesa Caroline de Hanovra, fiica cea mare a prinţului Rainier al III-lea, a reformat academia în 1985 şi a lansat Baletul din Monte Carlo. Prinţesa prezidează Festivalul de Primăvară al Artelor.
Astăzi, cei mai importanţi ambasadori culturali ai ţării sunt: Orchestra Filarmonică din Monte Carlo, Opera din Monte Carlo, Baletul din Monte Carlo, grupul vocal ”The Little Singers of Monaco”.
Prima orchestră permanentă a fost înfiinţată în 1863 şi a susţinut pentru prima oară un spectacol la deschiderea Palatului Garnier în 1879, o replică a operei din Paris. Primul spectacol de operă a avut loc la 8 februarie cu ”Le Chevalier Gaston” de Robert Planquette. La începutul secolului al XX-lea, aici au cântat artişti, precum Nellie Melba şi Enrico Caruso în ”La boheme” şi ”Rigoletto”, Feodor Chaliapin în premiera spectacolului ”Don Quichotte” de Jules Massenet (1910).
În 1953, orchestra a devenit cunoscută sub numele de Orchestra Naţională a Operei din Monte Carlo şi a fost redenumită în 1979, Orchestra Filarmonică din Monte Carlo. Mari dirijori de la Richard Strauss la Toscanini şi de la Leonard Berstein la Lorin Maazel au condus această orchestră cu prilejul mai multor concerte. Printre directorii orchestrei s-au numărat, de-a lungul timpului, Paul Paray, Igor Markevitch, Lovro von Matacic, Laurence Foster şi James DePreist. Astăzi, directorul artistic şi dirijorul şef al Orchestrei Filarmonicii din Monte Carlo este Marek Janowski.
Încă de la crearea sa în 1879, Opera din Monte Carlo şi-a câştigat faima internaţională, jucând un rol cheie în promovarea celor mai frumoase voci în întreaga Europă. Autori precum Bizet, Franck sau Massenet au scris o parte din lucrările lor pentru opera monegască.
Grupul Micilor Cântăreţi din Monaco continuă o tradiţie din timpului domniei prinţului Antoine I în secolul al XVIII-lea, când un ansamblu de copii cânta liturghiile în Capela Palatină.
Pe lângă concertele şi spectacolele susţinute de instituţiile culturale ale Principatului, în Monaco sunt organizate şi o serie de alte evenimente, care atrag vizitatori din întreaga lume, şi acestea sunt: Festivalul Internaţional de Circ, Festivalul Internaţional de Televiziune, Festivalul Magicienilor, Festivalul de Artă şi Festivalul de Sculpturi contemporane, Festivalul World Music, Concursul Internaţional de Aranjamente Florale, Balul Crucii Roşii şi Balul Trandafirilor, Festivalul Mondial al Teatrului de Amatori, potrivit visitmonaco.com. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ Visit Monaco, Video: youtube.com)
