Primul pom de Crăciun din lume

Talinn

Primul pom de Crăciun din lume a fost amplasat în 1441 într-o mică şi foarte frumoasă capitală europeană, care încă mai păstrează atmosfera medievală, şi anume Tallinn, relatează vineri cotidianul spaniol ABC.

Din secolul al XIII-lea, când Cavalerii Teutoni au construit în zonă un castel, cetatea s-a dezvoltat, devenind unul dintre centrele strategice ale Ligii Hanseatice, cu biserici şi clădiri publice somptuoase, bine conservate.

 

Acestea mai pot fi admirate încă în centrul istoric, care a fost înscris de UNESCO, în 1997, pe lista Patrimoniului Mondial.

 

În jurul primului pom de Crăciun s-a dansat, apoi i s-a dat foc.

 

Astăzi, bradul este înconjurat de tarabe de Crăciun. În apropiere se află cea mai veche farmacie în activitate din Europa, unde se vând remedii naturale şi clasicul marţipan al oraşului. De Crăciun, locul este şi mai plăcut, aproape totdeauna acoperit de zăpadă.(Text: Agerpres, Foto: abc.es)