Premiul Mark Twain

Premiul-Mark_Twain

Premiul Mark Twain pentru umor american este decernat, anual, de către Centrul pentru Arte Interpretative John F. Kennedy.
Premiul Mark Twain, denumit în onoarea şi amintirea scriitorului american din secolul al XIX-lea, îi este decernat persoanei care a avut, în cursul anului precedent, contribuţii semnificative la promovarea umorului în SUA.

Ceremonia are loc în Sala de concerte a centrului Kennedy din Washington. Evenimentul se constituie şi într-o importantă acţiune caritabilă, banii rezultaţi în urma vânzării biletelor şi accesului la dineu ulterior ceremoniei, la care participă numeroase celebrităţi, fiind donaţi centrului amintit.

Premiul Mark Twain constă într-un bust de bronz înfăţişându-l pe Mark Twain, lucrarea fiind sculptată de Karl Gerhardt.

Primul Premiu Mark Twain i-a fost acordat lui Richard Pryor, la 20 octombrie 1998. În anul următor, câştigător a fost Jonathan Winters. Cele două ceremonii au fost înregistrate şi difuzate, apoi, la postul de televiziune Comedy Central. Ulterior, ele au fost difuzate de Public Broadcasting Service (PBS).

La ediţia aniversară de zece ani a Premiului Mark Twain din 2007, laureatul a fost faimosul actor Billy Crystal. Printre cei prezenţi s-au numărat Robert De Niro, Danny DeVito, Jimmy Fallon şi Robin Williams.

O situaţie specială s-a înregistrat în 2008, când cel anunţat a fi câştigătorul premiului, George Carlin, murise în urmă cu patru zile. Totuşi, ceremonia a avut loc.

Un alt caz special a fost cel al lui Bill Cosby, care şi-a acceptat premiul la 26 octombrie 2009. În refuzase de două ori în anii precedenţi, din cauza limbajului considerat de el vulgar folosit la prima ediţie a Premiului Mark Twain.

Cel mai tânăr laureat este actriţa şi scenarista Tina Fay, care la momentul festivităţii de premiere, din 2010, avea 40 de ani. Cel mai recent câştigător este Eddie Murphy.

***
Samuel Langhorne Clemens, cunoscut mai târziu sub numele de Mark Twain, s-a născut în Florida, Missouri, la 30 noiembrie 1835. Este primul mare prozator nord-american care şi-a câştigat un renume universal datorită geniului său satiric. Compatriotul său William Faulkner l-a numit ”părintele literaturii americane”.

A obţinut primul succes cu un volum de povestiri publicat în 1867 şi cu acidele note de călătorie „Ageamii în străinătate” (1869). În „Scrisorile unui chinez”, „Candidat la postul de guvernator” (1870), „Epoca de aur” (1873), ochiul său critic scrutează tarele morale, ipocrizia, venalitatea, moravurile politicianiste ale contemporanilor săi.

Capodoperele sale: „Aventurile lui Tom Sawyer” (1876), „Viaţa pe Mississippi” (1883) şi „Aventurile lui Huckleberry Finn” (1884), cuprinzând episoade din propria sa copilărie şi adolescenţă, stau la baza literaturii moderne americane.

Mark Twain a murit de angină pectorală la 21 aprilie 1910, în Redding, Connecticut.

La aflarea veştii, preşedintele Statelor Unite, William Howard Taft, a declarat: ”Mark Twain a bucurat — distracţie cu adevărat intelectuală — milioane de oameni, iar operele sale vor continua să facă plăcere altor milioane din generaţiile următoare… Umorul său a fost american, dar el a fost aproape la fel de apreciat de englezi şi alte naţii ca şi de conaţionalii săi. El a creat o parte trainică a literaturii americane”. (Text: Agerpres, Foto: wmht.org, Video: youtube.com)