Povestea unui mare monument al poetului naţional. Din Eminescu a rămas doar Emin…

Cel mai mare monument închinat poetului naţional României, Mihai Eminescu, o inscripţie din mii de copaci cu numele acestuia de pe dealul Comja, este aproape necunoscut în prezent.

Dealul Comja este cunoscut şi ca „poarta cea mare de pătrundere în Ardeal”, jumătate pe raza judeţului Satu Mare şi jumătate pe raza judeţului Maramureş, iar inscripţia lungă de peste 100 de metri poate fi văzută numai din anumite puncte, dar cel mai bine din avion. Inscripţia este din 1939, în vremuri tulburi pentru această zonă, măcinate de conflictele interetnice, iar după trecerea prin război, prin focul comandat de horhyşti, din EMINESCU se mai poate distinge cu greu doar EMIN…

2017

Zăpadă destul de mare în oraşul Seini, oraş de care aparţine dealul Comşa şi pădurea la marginea căreia se află ce a mai rămas din numele lui Eminescu. La marginea civilizaţiei, unde se termină casele de pe strada Seinel, este un drum forestier ce merge prin pădure, prin zăpadă, accesibil doar autospecialelor. GPS-ul spune că ar mai fi trei kilometri de mers, dar doar pe jos, prin zăpadă. Niciun alt indiciu. Singurul care a ieşit din casă, după apă la fântână, a fost unchieşu Florin.

Nu pare prea încrezător să vadă străini, dar până la urmă îşi face curaj, pentru că toţi l-au căutat doar cu probleme, mai ales de când se face barajul care să oprească apa care „îi spală pe picioare pe cei din piaţa din Seini”.

El spune că mai este mult de mers prin pădure, nu se poate cu maşina mică, şi nici nu recomandă mersul pe jos pe o asemenea vreme, că e zăpadă de o jumătate de metru şi nici drumul nu e curăţat.

„Mai merge lumea, iarna nu, vara mai merge. Se vede mai bine acum, e plantat mai nou, sunt şi puieţi cât mine. S-o scris acolo de mult, când au fost puieţii mici”, a spune unchieşul Florin.

Întrebat de ce s-a făcut acest lucru, răspunde sincer şi fără să stea pe gânduri: „Habar n-am! L-o chemat pe unu Eminescu! Aşa ştiu şi eu ca şi tine. C-o fost poet, ce-o fost. O plantat literele E M I N E S C U şi când o crescut mari, s-o văzut fain de jos. Era generaţia aialaltă, acum nu prea se mai vede”.

1939

Armata condusă de generalul Georgescu Pavel Ioan (cunoscut drept generalul Pion) se află la Seini având 20.000 de soldaţi. Comandantul Diviziei 20 Infanterie de la Târgu Mureş a primit misiunea să conducă lucrările de construire a liniei de fortificaţii „Carol I” la Poarta Someşului, adică mai multe şanţuri şi un sistem care să apere România de trupele germane şi horthyste.

Potrivit directorului Muzeului Judeţean Satu Mare, Felician Pop, prin ordinul Marelui Stat Major s-a pus în aplicare planul „Maramureş”. Speriat de faptul că trupele germane şi horthyste au invadat Cehoslovacia şi că graniţa de nord a României era în pericol, şeful Marelui Stat Major a transferat de urgenţă Divizia 20 infanterie din Târgu Mureş, comandată de generalul de brigadă Georgescu Pavel Ioan, la Poarta Someşului, punctul de comandă fiind pe dealul Comja, la 650 m altitudine, punct strategic de unde se putea vedea întreaga zonă, dar mai ales înspre vest. El şi-a îndeplinit misiunea, adică şi-a pus la punct sistemul de fortificaţii, dar n-a mai fost nevoie de nicio luptă, jumătate din Transilvania fiind obţinută de Ungaria horthystă prin Arbitrajul de la Viena.

Totuşi, cât timp a stat în Seini, generalul Pion s-a dovedit a fi foarte preocupat de activităţi culturale, cea mai îndrăzneaţă realizare a sa fiind ridicarea celui mai mare şi original în acelaşi timp monument dedicat lui Mihai Eminescu: numele poetului scris din 10.000 de brazi, vizibil de la 10 kilometri, la 50 de ani de la moartea poetului naţional. Monumentul are circa 400 mp, o lungime de 116 m, o lăţime de 32 m, mărimea unei litere fiind de 12/24 m. Între litere au fost puse pietre.

„Având la îndemână braţe de muncă suficiente (soldaţii Diviziei 20 — 20.000 de soldaţi), cei 10.000 de brăduţi care aveau să formeze monumentul viu, au prins repede viaţă, scriind cu litere uriaşe numele poetului în poiana de pe versantul de sud — vest al vârfului Comja, cota 650 m, vizibil de la peste 10 km, de pe cale ferată sau şoseaua Satu Mare — Baia Mare. Inscripţia se vedea frumos din gara şi piaţa Seinilor. Planul a fost judicios întocmit de un specialist, desenul original aflându-se la Arhivele Naţionale din Baia Mare. Locul ales a corespuns din toate punctele de vedere. De pe acest vârf identifici ca într-un fund de căldare fiecare sat din pitoreasca Țară a Oaşului, iar spre apus o largă privire ţi se desfăşoară pe larga deschidere a văii Someşului, până departe spre oraşul Satu Mare, ale cărui turnuri apar zvelte la orizont în zilele senine de toamnă. Odată realizat acest monument Eminescu, dealul Comja urma să devină un căutat punct turistic”, a precizat istoricul Muzeului Judeţean, Claudiu Porumbăceanu.

Generalul Pion a explicat cel mai bine motivul pentru care a ridicat acest monument natural imens în memoria luceafărului poeziei româneşti.

„Expresiunea cea mai înaltă a poeziei româneşti trebuie să se bucure de un decor, de un spaţiu nemărginit, de o contemplare înfocată, de aceea eu i-am căutat locul, la înălţime, pe muntele Gutinului, acolo într-un loc special, în defileul Someşului, acolo în poarta cea mare de pătrundere în Ardealul nostru, la răsărit de Seini, şi aşa i-am determinat literele pe teren ca să se vadă numele lui scris întreg până în apusul îndepărtat. Această glorie a neamului, a adâncurilor rezervelor noastre sufleteşti, fecund şi generos, trebuia legat de pământul ţării şi eu am făcut-o prin brazi. Bradul este dintre arborii pământului cel mai îndrăzneţ, cel mai armonios, şi dintre acei arbori ce nu se încovoaie, rămâne drept şi e gata să protejeze piscurile pe care creşte. Neperitoare fiind opera lui Eminescu şi cinstirea lui trebuie să fie la fel!”, a scris generalul Pion, într-o scrisoare, potrivit istoricului Porumbăceanu.

Noua administraţie instaurată în Ardealul de Nord în cel de-al Doilea Război Mondial a ars şi a tăiat brazii Eminescu, a făcut tot ce se poate ca inscripţia să nu mai fie vizibilă. Cu toate acestea, în locul lor au răsărit mesteceni şi s-a mai văzut din scris. În 1955 generalul s-a întors să îşi vadă opera şi a căzut în genunchi, spunând: „Acest monument va trebui să se păstreze fiindcă Eminescu ne-a veşnicit. El rămâne chiar dacă neamul o pieri”.

Timpul şi-a lăsat amprenta asupra păduricii. În 1964, localnicii au mai plantat 2.500 de molizi şi pini şi au mai curăţat zona. În urmă cu 10 ani s-au mai făcut plantări. Astăzi, pădurea este în proprietatea oraşului Seini şi în administrarea Direcţiei Silvice Maramureş. Grupuri de iubitori de poezie mai urcă vara în drumeţii, când mai sunt vizibile marcajele de trasee montane.

Din satelit însă orice curios poate descoperi inscripţia de la marginea pădurii, dar descifrabile sunt doar literele EMIN. Iar terminaţia ESCU se pierde în pădure şi întinşii Carpaţi care încep din această poartă a Ardealului. (Text si foto: Agerpres)