„Post-adevăr”, declarat cuvântul anului 2016

Oxford Dictionaries

”Post-adevăr” a fost declarat cuvântul anului, miercuri, 16 noiembrie, de către Dicţionarul Oxford, decizia fiind motivată prin faptul că acesta a fost intens utilizat în dezbaterile politice pe tema Brexit şi în timpul recentei campanii prezidenţiale din Statele Unite, informează DPA.

”Dintr-un termen periferic, post-adevăr a devenit un (cuvânt — n.r.) omniprezent în comentariile politice, folosit în prezent deseori de majoritatea publicaţiilor, în titluri, fără nevoia de clarificare sau de definiţie”, arată Oxford Dictionaries.

Editorii celebrului dicţionar au definit post-adevărul drept o ”referire la sau în circumstanţe în care fapte obiective sunt mai puţin influente în formarea opiniei publice decât apelarea la emoţie şi la convingerile personale”.

Utilizarea prefixului ”post” conduce la ideea unui ”moment în care conceptul specificat a devenit neimportant sau irelevant”, mai menţionează Oxford Dictionaries care aseamănă post-adevărul cu formulări precum post-naţional şi post-rasial.

Se crede că noţiunea de post-adevăr a fost folosită pentru prima oară la începutul anilor ’90, însă Oxford Dictionaries susţine că a înregistrat o ”intensificare în frecvenţă în acest an în contextul referendumului UE din Marea Britanie şi al campaniei prezidenţiale din Statele Unite”. ”Acesta a devenit asociat cu un anumit substantiv, în expresia ‘politica post-adevăr”’, menţionează dicţionarul Oxford.

Pe lista scurtă pentru cuvântul anului s-au aflat de asemenea ”chatbot”, ”Brexiteer”, ”adulting” şi ”coulrophobia” — frica de clovni, mai arată sursa citată.

În 2015, cuvântul anului a fost, în premieră, o pictogramă (emoticon) intitulată ”un chip cu lacrimi de bucurie”, foarte intens folosită, potrivit blogului oficial al Oxford Dictionaries.(Text: Agerpres, Foto:  theguardian.com)