Mii de porci de la câteva ferme din Canada beneficiază de un tratament special pentru că sunt destinaţi să fie vânduţi la preţuri mari pe piaţa din Japonia, transmite Reuters.
Apetitul crescut al Japoniei pentru carnea de porc de calitatea întâi au dus exporturile Canadei şi SUA la niveluri record, astfel că producătorii au început să utilizeze orice avantaj posibil pentru a-şi creşte cota de piaţă.
În timp ce majoritatea porcilor crescuţi de firma candiană Olymel L.P. sunt hrăniţi cu grâu şi orz obişnuit, unii de la o fermă din Saskatchewan, care sunt destinaţi pieţei japoneze, beneficiază de o dietă îmbunătăţită cu mentă şi ghimbir. În plus, porcii care urmează să fie vânduţi în Japonia beneficiază de o perioadă de odihnă de 12 ori mai mare înainte de sacrificare decât porcii care vor ajunge pe alte pieţe, astfel încât stresul să nu afecteze calitatea cărnii.
„Consumatorii japonezi sunt, probabil, cei mai puternici consumatori de carne de porc din lume şi înţeleg diferenţa de calitate”, a declarat Claude Vielfaure, preşedintele companiei canadiene de procesare HyLife.
În perioada ianaurie-august 2016, exportatorii americani au livrat pe piaţa japoneză o cantitate record de 147.000 de tone de carne de porc, potrivit datelor Federaţiei exportatorilor americani de carne (USMEF). În aceeaşi perioadă, Canada a vândut în Japonia carne de porc în valoare de 679 milioane dolari canadieni (507 milioane dolari SUA), cea mai mare valoare din ultimii 11 ani.
Creşterea exporturilor de carne de porc a fost favorizată atât de modificarea preferinţelor consumatorilor niponi, precum şi de preţurile favorabile apărute în urma aprecierii yenului în raport cu dolarul american şi cel canadian. Potrivit USMEF, carnea de porc se situează pe poziţia a doua în topul preferinţelor consumatorilor japonezi, după peşte.
Ray Price, preşedintele companiei canadiene de procesare Sunterra Group, susţine că clienţii japonezi plătesc pentru un kilogram de carne de porc un preţ cu până la 1,20 dolari canadieni mai mare decât cumpărătorii canadieni, în timp ce pentru un muşchi de calitate se ajunge la un decalaj de preţ de 5,40 dolari canadieni.
Japonia produce puţin peste jumătate din carnea de porc pe care o consumă, fiind limitată de vârsta ridicată a fermierilor precum şi de costurile de producţie duble comparativ cu cele din America de Nord, susţine Takashi Koiso, directorul Asociaţiei crescătorilor de porci din Japonia. În plus, SUA şi Canada, primii doi furnizori de carne de porc răcită pentru Japonia, beneficiază şi de pe urma liniilor mai scurte de transport decât rivalii europeni, care vând în special carne congelată mai ieftină.
Însă piaţa japoneză nu este accesibilă oricărui producător, J.H. Routh Packing Company, o companie de procesare deţinută de o familie din Ohio, a decis să se limiteze să deservească piaţa americană şi să evite costurile mari impuse de respectarea cerinţelor consumatorilor japonezi.
„Noi ne-am găsit nişa. Nu ar fi rentabil să încercăm să dezvoltăm o altă piaţă, pentru care ar trebui să cumpărăm echipamente în valoare de milioane de dolari”, a declarat directorul de vânzări Tony Stearns. (Text: Agerpres, Foto: canadiangrocer.com)