Un artist inovator, Pierre Auguste Renoir, reprezentant de seamă al impresionismului, s-a născut la 25 februarie 1841, la Limoges, într-o familie de artizani. În 1845 s-a stabilit, cu familia, la Paris. A studiat la o şcoală catolică locală.
Câţiva ani mai târziu, a cântat sub conducerea lui Charles Gounod în corul de copii al Bisericii Sfântul Eustaţiu, dovedind remarcabile aptitudini muzicale. Nu a devenit muzician, ci pictor pe faianţă, într-un modest atelier parizian. În scurt timp a deprins noua îndeletnicire, lucrând cu pasiune, îndemânare şi rapiditate.
La 13 ani lucra, deja,ca pictor de porţelanuri. A învăţat să copieze modele pentru a decora plăci şi alte obiecte de veselă, pictând cu uşurinţă neobişnuită buchete de flori, chenare, reprezentând ghirlande somptuoase (în mijloc cu scene pastorale stil Ludovic al XV-lea), vulturi imperiali şi portrete istorice. El a luat, de asemenea, cursuri de desen liber, la o şcoală de artă, care a fost condusă de sculptorul Louis-Denis Caillouette.
Folosind imitaţia ca un instrument de învăţare, Renoir a început să studieze prin copierea unor lucrări de la Luvru. De asemenea, a decorat pereţii unei cafenele şi a pictat, într-un atelier, storuri destinate misionarilor. După ce a reuşit să strângă bani suficienţi s-a dedicat studierii picturii.
În 1862 a fost admis în Academia „Académie des Beaux-Arts” din Paris. Apoi, la atelierul pictorului elveţian Charles Gleyre i-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Claude Monet, Fréderik Bazille şi Alfred Sisley, care studiau şi ei pictura. A fost coleg şi cu pictorul român Nicolae Grigorescu. Prin Monet, i-a cunoscut pe Camille Pissarro şi Paul Cézanne.
Printre lucrările timpurii ale lui Renoir se numără: „Frédéric Bazille peignant a son chevalet” (1867), „Les Fiancés” (1868), „Monet peignant son jardin a Argenteuil” (1873).
În 1864, Renoir a fost acceptat să expună la Salonul de la Paris, unde a prezentat pictura „La Esméralda” (1864), care a fost inspirată de un personaj din romanul „Notre-Dame de Paris” a lui Victor Hugo. În primăvara anului 1864, cei patru elevi a lui Gleyre s-au mutat temporar în pădurea Fontainebleau, pentru a picta direct din natură. Pădurea Fontainebleau a atras numeroşi alţi artişti, printre ei numărându-se Théodore Rousseau şi Jean-François Millet.
În 1865, Renoir a fost prezent din nou la prestigiosul Salon de la Paris, de data aceasta cu un portret al lui William Sisley, tatăl artistului Alfred Sisley, potrivit biography.com. În anul următor a fost respins, împreună cu Manet şi Cézanne. Faptul s-a repetat şi în 1867.
A urmat o perioadă în care Renoir a trebuit să lupte pentru a-şi asigura susţinerea financiară. A realizat portrete pentru care a primit comisioane şi, adesea, a depins de bunăvoinţa prietenilor sau mentorilor săi. Artistul Jules Le Coeur şi familia sa au fost susţinătorii puternici ai lui Renoir timp de mai mulţi ani. Artistul, de asemenea, a rămas aproape de Monet, Bazille şi Sisley, locuind uneori în casele acestora.
În 1869 Renoir a petrecut mult timp la Bougival, împreună cu Monet. În 1970 a expus din nou la Salon. Moartea prietenului său Bazille, căzut pe front în 1870, în Războiul franco-prusac, l-a afectat profund. După sfârşitul războiului, l-a vizitat des pe Monet care locuia, pe atunci, la Argenteuil, în apropiere de Paris, unde veneau Sisley, Pissarro şi Manet, pentru a picta împreună. Cei patru au fondat asociaţia „Société d’artists” care a organizat, în 1874, prima expoziţie a impresioniştilor.
Expoziţia nu a fost un succes, iar Renoir a găsit, în curând, alţi patroni pentru a-i susţine şi propulsa cariera. Editorul bogat Georges Charpentier şi soţia sa Marguerite au dovedit un mare interes pentru artist şi l-au invitat la numeroase adunări sociale, care se desfăşurau în casa lor din Paris. Prin Charpentiers, Renoir a întâlnit scriitori celebri precum Gustave Flaubert şi Émile Zola. A primit, de asemenea, comisioane pentru portrete realizate prietenilor cuplului.
Multe dintre capodoperele sale datează din această perioadă: „La Loge” (1874), „Le Moulin de la Galette” (1876), „Le Déjeuner des canotiers” (1880-1881), sau „La Fin du déjeuner” (1879). Charpentier a organizat o expoziţie personală pentru lucrările lui Renoir, în 1879, în galeria „La Vie Moderne”.
La sfârşitul anului 1879, a plecat în Italia, unde i-a descoperit pe marii maeştrii ai Renaşterii. Renoir a început să-şi formeze propriul său stil. Personajele scoase în evidenţă prin contururi ferme din fundalul deschis al pânzelor sale amintesc de frescele italiene, iar trupurile albe ca porţelanul trimite la arta lui Ingres. În timpul călătoriei sale în Italia, în 1981, l-a descoperit pe Rafael şi semnele distinctive ale clasicismului: frumuseţea desenului, o linie clară pentru definirea formei şi a expresivităţii picturii.
Pânza „Les Grandes Baigneuses” (1884-1887) expusă în 1887, aparţine acestei epoci. Pictura „Femme allaitant son enfant” a fost prezentată în cadrul Salonului oficial din anul următor şi i-a adus admiraţie în critica vremii.
În 1889 s-a mutat la Chateau des Brouillards, în Montmartre şi în 1890 s-a căsătorit cu Aline Charigot. Directorul „Academiei de Arte Frumoase” i-a achiziţionat tabloul „Jeunes filles au piano” (1892), care ajunge, încă în timpul vieţii artistului, într-un muzeu, la Luvru, în 1919, o mare onoare pentru orice artist. Pe măsura înaintării în vârstă, artistul se îndreaptă către un stil mai armonios şi mai fin, liniile devenind mai blânde.
În 1907 Renoir şi-a cumpărat o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. Ultimii ani ai vieţii au fost marcaţi de moartea rudelor apropiate, de război şi de boală. Renoir a continuat totuşi să picteze ori de câte ori a putut. Reumatismul i-a deformat degetele. A suferit şi un accident vascular cerebral, în 1912, care l-au imobilizat într-un scaun cu rotile. Imaginile cu natură statică au fost compuse din flori şi fructe care se aflau în grădina sa, iar peisajele redate au fost cele care l-au înconjurat. Exemple semnificative din această perioadă sunt „La Famille de l’artiste” (1896) şi „La Baigneuse endormie” (1897).
Renoir a încercat să întruchipeze admiraţia pentru formele feminine şi în sculptură, cu ajutorul lui Richard Guino. Din momentul în care nu a mai putut sculpta, Guino a devenit, din 1913, instrumentul iscusit, care a urmat de bunăvoie indicaţiile artistului, potrivit britannica.com.
În 1919 a fost distins cu Ordinul Legiunii de Onoare.
Pierre Auguste Renoir s-a stins din viaţă la 2 decembrie 1919, la Cagnes-sur-Mer. Pe lângă cele peste două sute de opere de artă realizate, a servit ca sursă de inspiraţie pentru foarte mulţi alţi artişti, Pierre Bonnard, Henri Matisse şi Picasso fiind doar câţiva dintre aceştia. (Text: Agerpres, Foto: notablebiographies.com, wikiart.org, Video: youtube.com)
