Declarat la 6 decembrie 1985 monument mondial al patrimoniului UNESCO, oraşul Petra a fost descris drept „una dintre cele mai preţioase moşteniri culturale ale omenirii”. Petra – „oraşul de piatră” este unul dintre cele mai celebre situri arheologice din lume, datorită templelor săpate direct în stâncă, cel mai cunoscut fiind „Trezoreria” („Al Khazneh”), în stil grecesc, cu o înălţime de 42 m.
Situat în sud-vestul Iordaniei, în regiunea deşertică înaltă dintre Marea Moartă şi Marea Roşie, oraşul se întinde de-a lungul poalelor Muntelui Hor, străbătând un lung defileu, continuându-se, apoi pe laterala estică a văii Arabah, cunoscută sub denumirea de „Wadi Araba” – larga vale ce se întinde de la Marea Moartă şi până la Golful Aqaba.
Întreaga zonă a rămas necunoscută lumii vestice până în 1812, când aceasta a fost descoperită de exploratorul elveţian Johann Ludwig Burckhardt. Descoperirea exploratorului a fost descrisă drept „un oraş roşiatic-trandafiriu vechi cât jumătate de vreme”.
Studiile arheologice, în Petra, au debutat abia în 1929 şi, în decursul timpului, au fost realizate numeroase descoperiri şi au fost luate măsuri de conservare a sitului. În anii ’80 s-a decis mutarea beduinilor, care trăiau în acest vechi oraş de sute de ani, în micul sat Wadi Musa, transformat treptat în oraş turistic.
Se presupune că oraşul Petra a fost construit începând cu secolul al VI-lea î.Hr., de către nabateeni, un trib nomad de păstori şi pietrari. Plasarea Petrei la întretăierea drumurilor comerciale, care aduceau mătăsuri din China, condimente din India şi tămâie din Peninsula Arabiei, dar şi exploatarea la maximum a celei mai importante resurse – apa -, au transformat-o într-un oraş bogat.
Caravanele se opreau aici pentru a-şi reface puterile după traversarea deşertului şi, indiferent de perioada din an, găseau apa cea preţioasă, colectată de conducte create în acest scop şi conservată în cisterne adânci săpate în stâncă.
Împăratul Traian a cucerit în 106 regatul Nabateean şi l-a anexat Imperiului Roman, ca parte a provinciei Arabia. În secolul al VI-lea, teritoriul a căzut sub stăpânirea arabilor, iar 600 de ani mai târziu, cruciaţii au construit, aici, un fort.
Declinul oraşului a fost însă provocat încă din secolul al III-lea de rapida dezvoltare a Palmirei (Siria) ca nou centru pe ruta caravanelor. De asemenea, un mare cutremur a distrus multe construcţii din Petra, în anul 363, în special cele care asigurau aprovizionarea vitală cu apă.
Oraşul Petra este pe jumătate săpat în pereţii canionului, pe jumătate construit din piatră, îmbinând elemente arhitecturale nabateeene, elenistice, romane şi bizantine. Temple, morminte, canale, tuneluri, cisterne, biserici, clădiri publice, baraje şi altare au fost realizate în stâncă, creând un tot unitar.
Intrarea în defileu, din partea estică a văii, este impresionantă şi uimeşte orice trecător. Defileul numit de localnici „Siq” („săgeata”) este unul foarte îngust şi înalt, pereţii săi apropiindu-se, pe alocuri, până la o distanţă de 3-4 metri.
La capătul acestui defileu se află cea mai cunoscută şi impresionantă ruină din Petra, „Al Khazneh” (”Trezoreria”), care este săpată în întregime în peretele de piatră auriu-roşiatică. O sculptură de 42 metri înălţime şi 30 metri lăţime a modificat înfăţişarea peretelui de stâncă: arhitectura grecească, cu elemente nabateene, a fost realizată prin tehnici avansate, în care modelarea pietrei s-a făcut de sus în jos, cu ajutorul unor rampe laterale.
Şase coloane corintice formează etajul inferior, iar statuile lui Castor şi Polux păzesc intrarea. Cercetările arheologice au scos la iveală faptul că „Al-Khazneh” a fost probabil săpat în secolul I î.H. ca mausoleu al regelui nabateean Aretas al IV-lea.
Prin dreapta Tezaurului, drumul continuă spre larga deschidere a oraşului cuprins în canion. „Strada Faţadelor”, cum se numeşte această parte de traseu, expune intrările decorate ale mormintelor din stâncă, unele dintre ele impresionante prin formele retuşate de ape, vânt şi nisip.
La poalele muntelui „en-Nejr” se află un imens „Teatru”, amplasat într-o aşa poziţie, încât din el să se vadă cea mai mare parte a mormintelor din apropiere.
Mănăstirea „Ad-Deir”, un alt monument însemnat din oraşul antic Petra, datează din secolul I î.H. Faţada de 40 m are o uşă înaltă (8 m), fiind singura cale de acces a luminii în interiorul spaţios. Templu şi/sau mormânt, acest edificiu a fost loc de pelerinaj, iar în perioada bizantină a fost folosit ca biserică.
Oraşul Petra mai este cunoscut şi sub denumirea de „Oraşul trandafiriu”. În soarele dimineţii, al amiezii sau al apusului, nuanţele de roz, roşu, portocaliu şi auriu creează un joc de culori unic îndemnând călătorul să revină în acest loc străvechi.(Text: Agerpres, Foto: en.wikipedia.org)
