Pescuitul de pe picioroange este o metodă de pescuit unică în ţara insulară Sri Lanka, situată în largul coastei Indiei, în Oceanul Indian. Pescarii stau pe o bară transversală, căreia îi spun „petta” şi care este legată de un stâlp vertical, băgat în nisip la câţiva metri în larg.
Din această poziţie înaltă, pescarii aruncă undiţa şi aşteaptă până prind peştele. Deşi abordarea pare primitivă şi veche, pescuitul de la înălţime este, de fapt, un obicei recent.
Se crede că această metodă de pescuit a început în timpul celui de-al doilea război mondial, când penuria de alimente şi supraaglomerarea locurilor de pescuit i-au determinat pe unii oameni inteligenţi să încerce să pescuiască pe apă.
La început au pescuit de pe epave răsturnate de nave şi aeronave doborâte, apoi unii au început să ridice picioroange în recifele de corali. Abilităţile au fost apoi transmise la cel puţin două generaţii de pescari care locuiesc de-a lungul unei întinderi de 30 de kilometri pe malul sudic, între oraşele Unawatuna şi Weligama.
Captura este slabă – fie o varietate de hering, fie macrou mic, iar atracţia pescarilor spre mare este în scădere. Este puţin probabil ca această practică să se menţină mult mai mult decât ca o atracţie turistică.
Tsunami-ul din 2004 a devastat o mare parte a litoralului Oceanului Indian, a modificat pentru totdeauna ţărmului din Sri Lanka şi a redus accesul la pescuitul cu această metodă.
Pescuitul încetează în întregime pe parcursul musonului anual. Astăzi, câţiva pescari sunt dispuşi să transmită metoda de pescuit de pe picioroange fiilor lor, mai ales pentru închirierea acestora ca „actori”, care se dau drept pescari pentru fotografi şi turişti.(Traducere şi adaptare după amusingplanet.com, Foto: flickr.com)
