Perpessicius (pseudonimul lui Dimitrie S. Panaitescu), poet, critic şi istoric literar, s-a născut la 21 octombrie 1891, la Brăila. Școala primară, apoi cursurile liceale le-a urmat în oraşul natal.
După absolvirea liceului, în 1910, a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, luându-şi licenţa în filologie romanică în 1914.
După intrarea României în Primul Război Mondial, în 1916, a luptat pe frontul dobrogean şi a fost rănit în acelaşi an, rămânând invalid de mâna dreaptă.
A fost funcţionar la Biblioteca Academiei Române (1915-1919), apoi profesor de limba română la licee din Oradea, Arad, Târgu Mureş, Brăila şi Bucureşti. În Bucureşti a fost profesor la liceul ”Matei Basarab” între anii 1929-1951. A fost, de asemenea, şef de secţie la Institutul de Istorie Literară şi Folclor (1951-1954), director general al Bibliotecii Academiei Române (1957), director-fondator al revistei „Manuscriptum” (1970), precum şi director al Muzeului Literaturii Române (1957-1971).
Debutează publicistic, sub pseudonimul Victor Pribeagu, cu schiţa „Omida. Din lumea celor care se târăsc”, în revista brăileană „Flori de câmp” (nr.5/9 iul. 1911). A desfăşurat o bogată activitate gazetărească, colaborând şi lucrând în redacţiile multor publicaţii ale vremii: „Spre ziuă”, „Cronica”, „Flacăra”, „Gândirea”, „Cugetul românesc”, „Ideea europeană”, ”Revista Fundaţiilor Regale”, „Hiena”, „Adevărul literar”, „Salonul literar”, „Sburătorul”, „Universul literar” (pe care l-a condus în perioada 20 dec. 1926-15 oct. 1927), „Cuvântul” (1927-1933) — la care a fost cronicar literar permanent cu rubrica „Menţiuni critice”, „România literară” şi „Luceafărul” — semnând rubrica „Lecturi intermitente”. A participat la redactarea „Buletinului cărţii”, iniţiat de Emanoil Bucuţa, şi a „Mişcării literare”. A deţinut, totodată, cronica literară la ”Radio Bucureşti”, în perioada 1934-1938.
Ca poet debutează în 1913, sub pseudonimul D. Pandara, cu poezia „Miriapodul”, în revista „Versuri şi proză”. Mai târziu, se va hotărî pentru pseudonimul Perpessicius, apărut pentru prima oară în revista „Cronica” (decembrie 1915), la publicarea poemului în stil clasic „Ad provinciales, meum in Gretchen amorem spernentes”. În domeniul poeziei i-au mai apărut volumele „Scut şi targă” (1926) şi „Itinerar sentimental” (1932).
Printre volumele sale de critică literară şi publicistică, în care sunt adunate şi colaborările la revistele vremii, se numără: „Repertoriu critic” (1925), „Menţiuni critice” (I-V, 1928-1946), continuate cu „Menţiuni de istoriografie literară şi folclor (1948-1956)” (1957), „Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor (1957-1960)” (I-III, 1961-1967), „Dictando divers” (1940), „Jurnal de lector” (1944), culegerea de articole „Memorial de ziaristică” (1970), „Eminesciana” (1971), „Lecturi intermitente” (1971).
‘‘În critică Perpessicius nu a fost partizanul unei singure şcoli literare. A îmbrăţişat toate direcţiile şi toate formulele artistice, din convingerea că un critic literar nu trebuie să aibă prejudecăţi sau preferinţe (…) Criticul manifestă, în consecinţă, o egală curiozitate faţă de o operă naturalistă sau faţă de alta simbolistă, primeşte cu o emoţie totdeauna de sărbătoare lucrarea unui scriitor cunoscut şi scrierea unui debutant. Le analizează cu minuţie, le introduce într-un cadru larg de referinţe literare, le apropie de opere ilustre, studiază atent etiologia îndepărtată a motivului artistic, făcând adesea lungi şi voluptoase incursiuni în literatura universală”, se arată în ”Dicţionarul scriitorilor români” (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; Editura Albatros, Bucureşti, 2001).
A editat, în colaborare cu Ion Pillat, „Antologia poeţilor de azi” (I-II, 1925, 1928), iar în 1938 a editat antologia „De la Chateaubriand la Mallarmé. Pagini de critică franceză literară”.
Perpessicius s-a dedicat, începând din 1933, celor 15.000 de pagini ale manuscriselor lui Mihai Eminescu, rezultând ediţia critică a operei poetului („Opere”, I-VI, 1939-1963). Celor şase volume monumentale le-a anexat un imens material, reprezentând note şi variante, adnotări. Pentru editarea operei poetice eminesciene a primit, în 1954, Premiul de Stat.
”Aproape uitat astăzi ca poet şi critic literar, Perpessicius continuă a se bucura de prestigiul celui mai important editor al lui Eminescu. Încheiată după moartea sa, de către alţii, monumentala ediţie de ”Opere” începută în anii ’30 ai secolului trecut i se atribuie în întregime, ca omagiu, dar şi ca o recunoaştere a meritului celui care i-a trasat liniile principale’‘, arată criticul literar Nicolae Manolescu în ”Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură” (Editura Paralela 45, 2008).
Perpessicius s-a ocupat, de asemenea, şi de ediţia definitivă a operelor lui Mateiu I. Caragiale („Opere”, 1936).
A fost membru corespondent (1945), apoi, la 2 iulie 1955, a devenit membru titular al Academiei Române.
A murit la 29 martie 1971, la Bucureşti. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org)
