Parcul Naţional Munţii Măcinului va avea începând din acest sezon estival prima pensiune agroturistică din judeţ destinată persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.
Investiţia, în valoare totală de 106.000 euro, este realizată din fonduri europene şi aparţine lui Marian Ilie, angajat al Biroului Management proiecte şi informare publică din Primăria comunei tulcene.
‘Nu sunt funcţionar public, aşa că această investiţie nu contravine statutului meu de angajat al autorităţii comunale. În momentul de faţă, pensiunea este realizată în proporţie de 72% şi sper ca în luna iunie să fie deschisă, iar în august cel târziu să obţin acreditarea din partea Autorităţii Naţionale pentru Turism’, a declarat Marian Ilie.
Pensiunea, potrivit sursei, va avea doar trei camere pentru turişti, va fi lipsită de praguri, va avea băile mai late decât cele obişnuite, iar paturile vor fi la înălţimea potrivită pentru o persoană care se mută în el dintr-un fotoliu rulant.
‘Fiind cu dizabilităţi locomotorii, peste tot unde am fost m-am lovit de bariere de acces. În zona adiacentă agropensiunii care va fi la Cetăţuia, sunt şase trasee turistice din Parcul Naţional Munţii Măcinului, însă doar părţi din ele sunt accesibile persoanelor cu scaune rulante. Din punct de vedere vizual, zona e perfectă şi pentru noi’, a mai spus tânărul.
Chiar dacă a rămas cu dizabilităţi după ce a încercat să le arate prietenilor aptitudinile de înotător, Marian continuă să iubească Dunărea şi afirmă că în această toamnă va participa pe un traseu scurt la Turneul Internaţional al Dunării (TID).
‘Comuna noastră găzduieşte 40 de evenimente într-un an, iar unul din ele este TID. Până acum, nu am văzut nicio persoană cu dizabilităţi care să se alăture participanţilor în caiace, iar pentru mine este o provocare şi cu siguranţă i-aş face faţă. (…) Da, o să particip, pe un traseu scurt de o zi’, a menţionat Marian.
După accidentul de acum 10 ani, Marian Ilie a învăţat totul despre managementul proiectelor europene, iar alături de fratele lui, primarul Ștefan Ilie, a reuşit să atragă câteva milioane de euro pentru comuna natală.
Pensiunea agroturistică pe care o va deschide în acest sezon va avea şi o livadă proprie, iar vizitatorii vor dispune inclusiv de mijloacele necesare pentru a culege fructele din copaci.
În plus, Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului dă asigurări că cel puţin trei trasee pot fi străbătute de vizitatorii care sunt imobilizaţi în fotolii rulante.
‘Sunt trasee scurte de doi sau trei kilometri care pot fi parcurse de persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Nu am vrut să aducem modificări structurale pe cărările de munte care, este adevărat, au porţiuni scurte care pun în dificultate aceste persoane, dar cred că Munţii Măcinului sunt mai prietenoşi decât orice altă zonă muntoasă din România cu turiştii aflaţi în scaune rulante’, a declarat directorul Administraţiei, Viorel Roşca.
Satul Luncaviţa se află la o distanţă de 4 kilometri de locul în care, într-o depresiune dominată de culmile Munţilor Măcin şi dealurile Niculiţelului, cercetările arheologice au dus la descoperirea unui sit în care se regăsesc complexe de locuire atribuite culturii Gumelniţa din mileniul V î. Hr. Numeroasele materiale arheologice identificate la punctul Cetăţuia au permis cunoaşterea elementelor de viaţă cotidiană caracteristice unei comunităţi preistorice capabilă să administreze în mod eficient resursele naturale. Pe baza dovezilor istorice, se spune despre această cultură că a fost una dintre cele mai spectaculoase civilizaţii ale Europei preistorice.
Cu cele peste 3.450 de specii de floră şi faună şi cu suprafeţe importante de vegetaţie stepică, Munţii Măcinului, parc naţional declarat Rezervaţie a Biosferei în anul 1998, este singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice stepei se întâlnesc alături de păduri submediteraneene şi balcanice. (Text: Agerpres, Foto: obiectivtulcea.ro)