Papagalul gri african

papagal-jako

Papagalul gri african (Psittacus erithacus), denumit şi Jako, este un papagal de talie mijlocie, originar din pădurile tropicale din vestul şi centrul Africii. În libertate aceşti papagali trăiesc în perechi, iar uneori în grupuri de câteva sute de păsări.

Foarte inteligent, prietenos şi având abilitatea de a reproduce foarte bine sunetele, papagalul gri african este un foarte bun animal de companie, conform site-ului www.toateanimalele.ro. În captivitate speranţa de viaţă a papagalului Jako este de circa 40-50 de ani, putând ajunge uneori şi la 70 de ani.

Este de preferat ca, în captivitate, papagalul gri african să se acomodeze cu prezenţa oamenilor din stadiul de pui. Consideraţi cei mai ”vorbăreţ” papagali, au o capacitate deosebită de a imita vocea omului şi de a reproduce cele mai diverse sunete pe care le aud. Sociabili, jucăuşi, energici şi deosebit de inteligenţi, papagalii din această specie au, la rândul lor, nevoie de multă atenţie din partea omului.

Cele două subspecii sunt papagalul gri african Congo (Psittacus erithacus erithacus), având o lungime de aproximativ 33 cm, pene de culoare gri deschis, coada roşie, ciocul negru şi picioarele negre-cenuşii, respectiv papagalul gri african Timneh (Psittacus erithacus timneh), având o lungime de aproximativ 30 cm, pene de culoare cenuşiu închis, coada de culoare roşu-vişinie, ciocul negru cu partea de sus maro deschis, picioarele negre-cenuşii. Din cauza braconajului subspecia Timneh este pe cale de dispariţie în unele regiuni.

Colivia în care este ţinut trebuie să fie cât mai spaţioasă şi să aibă în interior bare şi stinghii, pe care papagalul să se poată căţăra. Colivia trebuie amplasată într-un loc liniştit din casă, cu un mediu confortabil, ferit atât de căldură excesivă cât şi de curenţi de aer. În interior trebuie să fie în permanenţă un vas cu apă proaspătă şi, de asemenea, pot fi puse jucării speciale.

Maturitatea sexuala este atinsă în jurul vârstei de 5 ani. Este recomandat ca o pereche de astfel de papagali să stea împreună cam şase luni pentru a se putea cunoaşte şi a socializa. Femelele pot depune unul până la patru ouă (la un interval de 2-5 zile), perioada de incubaţie fiind de cca 26 de zile. Un papagal Jako adult poate ajunge la o greutate de 450-500 grame.

În ceea ce priveşte hrana, în mediul său natural papagalul gri african se hrăneşte cu fructul palmierului de ulei, cu seminţe, nuci, diverse fructe şi boabe. În captivitate îi trebuie asigurată o alimentaţie variată, având la bază fructe şi legume proaspete, bogate în nutrienţi: spanac, varză, morcovi, broccoli, ardei graşi, ţelină, dovlecei, castraveţi, pepene galben, kiwi, mango, mere, struguri, fructe de pădure ş.a.

Pentru menţinerea stării de sănătate, papagalii Jako trebuie hrăniţi corespunzător (existând riscul de obezitate), iar vasele de mâncare şi de apă din colivie trebuie spălate zilnic. Foarte important este să li se asigure necesarul de vitamina A, beta-caroten şi calciu.

Dintre bolile care îi pot afecta sunt problemele respiratorii, scăderea în greutate, deficienţa de vitamine şi minerale, automutilarea (smulgerea penelor). (Text: Agerpres, Foto: africangreyparrot.org, Video; youtube.com)