Psittacinele, datorită abilităţilor lor sociale, sunt foarte îndrăgite ca animale de companie. Se ataşează de stăpâni, considerându-i membrii unei mari familii şi au nevoie de multă afecţiune din partea acestora.
Aceşti papagali reprezintă o subfamilie, care aparţine familiei Psittacidae şi care la rândul ei face parte din marea familie de papagali Psittacoidea. Această superfamilie de papagali este inclusă în ordinul Psittaciformes din care mai fac parte două superfamilii Cacatuoidea şi Strigopoidea.
Ordinul Psittaciformes cuprinde aproximativ 350 specii grupate în peste 80 de genuri. Majoritatea acestor păsări trăiesc în zonele tropicale sau subtropicale, deşi există câteva specii care trăiesc şi în zona temperată. Cea mai mare diversitate de papagali se găseşte în America de Sud şi Australia.
La papagali din familia Psittacoidea întâlnim foarte multe varietăţi, atât ca dimensiuni, cât şi coloristică. Dimensiunile lor variază între 9 cm (Papagalul pigmeu sau Micropsitta pusio) şi 100 cm (Papagalul zambila – Anodorhynchus hyacinthinus). Unii sunt viu coloraţi, iar alţii se remarcă printr-un penaj multicolorat absolut impresionant.
Majoritatea Psittacinelor sunt păsări sociale, care trăiesc în familii, grupuri sau stoluri. Acestea interacţionează mult între ele, dezvoltând excelente abilităţi de comunicare. Majoritatea se împerechează pe viaţă şi menţin legături foarte strânse cu partenerii. Au un mod deosebit de a comunica, atât prin voce, cât şi prin gesturi. Multe specii pot imita conversaţia umană şi alte sunete, precum salvarea, claxonul maşinilor, plânsul copiilor, chiar uneori şi televizorul… Unii papagali sunt inteligenţi şi vorbesc la nivelul unui copil uman de patru sau cinci ani. Totuşi, nu toţi sunt la fel, există papagali liniştiţi, mai puţin zgomotoşi.
Psittacinele se deosebesc de alte păsări prin ciocul puternic, ca un cârlig. Maxilarul vine peste mandibulă (porţiunea de jos a ciocului). Ciocul le ajută inclusiv atunci când se deplasează, iar păsările mai mari sunt capabile să prindă diverse obiecte pentru a se ajuta în hrănire sau pur şi simplu pentru a se juca. Ciocul este puternic şi dur, motiv pentru care papagalii îl folosesc să spargă seminţele.
Papagali din familia Psittacidae au limba puternic muscularizată, pe care o folosesc să împingă hrana în jos, spre esofag. Aceşti papagali prezintă o guşă (o porţiune mărită a esofagului) în care stochează mâncarea. Aici, hrana începe să fie umezită şi descompusă de enzime, după care trece în sistemul digestiv.
Cel de-al doilea aspect prin care Psittacinele se deosebesc de papagalii obişnuiţi sunt degetele zigodactile: două sunt îndreptate înainte, două înapoi. Datorită acestei poziţionări, se pot căţăra şi sunt capabili să prindă diferite obiecte între gheare. Se apreciază ca fiind singurele păsări capabile să prindă mâncarea între gheare şi să o consume ţinând-o astfel. Aceste păsări au capul mare, rotunjit, gâtul şi picioarele scurte.
La unele specii sunt accentuate în mod evident diferenţele între sexe: masculii sunt mai mari şi mai coloraţi sau femelele sunt mai rotunde şi prezintă culori fade ori extrem de expresive, fiind în contradicţie cu masculii.
Cele mai importante componente ale dietei la cei mai mulţi dintre papagali sunt seminţele, nucile, fructele, dar se hrănesc şi cu nectar, polen, muguri şi chiar insecte.
Durata medie de viaţă a papagalului este de aproximativ 60 de ani, cu toate că nu este neobişnuit ca papagalii să atingă vârste mult mai mari. (Text: Agerpres, Foto: nexuspets.com.my, Video: youtube.com)
