Indispensabile în viaţa noastră, vitaminele reprezintă nişte componente majore ale sănătăţii şi fiinţei noastre, care permit echilibrul mai bun al alimentaţiei.
Deşi datează de la începutul secolului al XX-lea, existenţa vitaminelor a fost proiectată încă din antichitate, când medicii acelei perioade au descoperit că puteau îngriji vederea prin absorbţia ficatului animalelor, asociind astfel alimentaţia cu prevenirea anumitor maladii.
Existenţa lor a fost amintită mai exact, la finele secolului al XIX-lea, de către medicul olandez, Christian Hijkmann. Acesta a descoperit că este posibil să vindeci o boală foarte gravă şi răspândită în Extremul Orient numită „beri-beri” (datorată lipsei de vitamina C în alimentaţie) prin absorbţia tărâţelor orezului decorticat, element de bază al alimentaţiei din această regiune. El a pus astfel, în evidenţă fără însă să o numească – vitamina B1.
În 1912, chimistul polonez Casimir Funk a reluat tezele lui Hijkmann privind „beri-beri”, punând în evidenţă existenţa în învelişul orezului a unei substanţe pe care a numit-o vitamină (amină necesară vieţii) care însă, nu era alta decât vitamina B1.
Vitaminele sunt substanţe organice simple, prezente în numeroase alimente. Pentru a se dezvolta armonios, corpul nostru trebuie să dispună de un aport regular din aceste substanţe care nu se pot sintetiza singure. Fără vitamina D sintetizată la nivelul pielii sub acţiunea soarelui şi vitaminelor B2 şi K sintetizate prin intermediul florei intestinale, aceste substanţe sunt insuficiente pentru a satisface nevoile organismului, obligându-l astfel să găsească completarea în alimentaţie.
Vitaminele sunt de două tipuri: liposolubile (vitamine solubile în grăsimi): A, D, E, K şi vitamine hidrosolubile (vitamine solubile în apă): C, B1, B2, B3 sau PP, B5, B6, B8 sau H, B9, B12. (Text: Agerpres, Foto: descopera.ro)
