Periuţa de dinţi, obiect de igienă dentară pe care îl folosim din copilărie, este formată dintr-un suport în care se fixează mănunchiuri scurte de păr de animale sau fire sintetice şi care serveşte la curăţarea cavităţii bucale.
Periuţa trebuie să aibă o duritate moderată a firelor de păr, pentru a nu răni gingiile şi pentru a avea eficienţă în periaj. De asemenea, e necesar să aibă un cap efilat, pentru a putea intra şi în zonele mai greu accesibile. Există periuţe cu o duritate a firelor de păr: soft (moale), medium şi hard (tare). Este necesar ca ea să fie schimbată la fiecare 3-5 luni de zile.
Prima reprezentare a acesteia a fost realizată de către un artist chinez, la finele secolului al XV-lea. În Europa ea a apărut în secolul al XVII-lea.
Prima periuţă de dinţi ale cărei mănunchiuri erau făcute din fire de mătase a fost cea inventată de doctorul West şi produsă de către societatea „DuPont de Nemours” din SUA, începând cu anul 1938.
Evoluţia acestui obiect atât de necesar pentru igiena danturii a cunoscut de-a lungul timpului o serie de îmbunătăţiri atât ca design, cât şi ca funcţionalitate, ultimele modele având perii coloraţi, culoarea dispărând progresiv în timp, aceasta indicând şi momentul în care periuţa trebuie schimbată.
Cele mai moderne periuţe de dinţi sunt acţionate electric, de o baterie, iar unele sunt destinate înlăturării tartrului. În prezent există zeci de tipuri de periuţe de dinţi, de la cele pentru copii al căror mâner reprezintă personaje din desene animate, până la cele profesionale, folosite şi în cabinete dentare pentru anumite servicii stomatologice. (Text: Agerpres, Foto: arminimpex.hu)
