Peluzele acoperite cu iarbă tăiată şi îngrijită au început să fie pentru prima dată la modă la începutul secolului al XVIII-lea, în Franţa, de unde, tehnica amenajării lor s-a răspândit rapid în Anglia şi apoi în lumea întreagă.
Francezii au adus la perfecţiune tehnica modelării formei peisajului în figuri geometrice cu porţiuni de pajişte intersectate de cărări, labirinturi naturale, arbuşti ornamentali şi grădini sofisticate, exemplul cel mai reuşit fiind grădina palatului Versailles. Întreţinerea pajiştilor era însă costisitoare şi doar oamenii înstăriţi, cu vaste posesiuni de pământ, îşi permiteau să amenajeze peluze.
La 3 mai 1831, Manning a obţinut un patent pentru o maşină de tăiat iarba, însă istoria acestui dispozitiv, atât de folositor pentru amenajarea peluzelor, începe cu britanicul Edwin Beard Budding care, la 31 august 1830, a primit primul brevet pentru un instrument mecanic de tuns iarba.
Apariţia maşinii de tăiat iarba a înlocuit rapid mijloacele rudimentare folosite anterior: păşunarea animalelor sau tăierea ierbii cu secera, coasa sau foarfecele. Înaintea invenţiei lui Budding, modelele de dispozitive pentru tăiatul ierbii erau bazate pe tracţiune animală, copitele cailor fiind învelite în piele pentru a proteja pajiştea.
În anii 1890 au început să apară primele dispozitive alimentate cu aburi, iar la începutul secolului al XX-lea, maşinile de tuns iarba cu motor cu ardere internă alimentat cu benzină.
Peluzele frumos amenajate sunt un adevărat stil de viaţă în Statele Unite, statisticile indicând faptul că americanii cheltuiesc 25 de miliarde de dolari anual pe produse pentru îngrijirea pajiştilor: maşini de tuns iarba, îngrăşăminte, seminţe, pesticide, furtunuri, maşini de stropit, instrumente pentru grădinărit. ( Text: Agerpres, Foto: covera.ro)
