Încă de pe vremea Egiptului Antic au fost folosite jaluzele pentru a reduce căldura provenită de la soare. Faraonii aveau astfel de jaluzele realizate din stuf. Cele mai comune jaluzele au fost obloanele întregi realizate din lemn, iar în secolul al XIX-lea, cele mai ieftine erau cele realizate în casă, din material şi se rulau.
Înainte de a apărea jaluzelele moderne au fost inventate jaluzelele reflectoare care aveau lamele orizontale şi erau folosite pentru a permite luminii şi aerului să intre, dar pentru a nu lăsa ploaia, razele solare directe şi zgomotul să pătrundă. Aceste jaluzele îşi au originea în Evul Mediu unde erau amplasate pe acoperişul clădirilor acolo unde se aflau bucătăriile, pentru a permite ventilaţia aerului în timp ce protejau de ploaie şi vânt.
Cele mai comune jaluzele sunt cele cu lamele orizontale (jaluzele veneţiene) din metal sau vinil, conectate prin sfori într-un mod în care pot fi rotite pentru a permite lumina să treacă printre ele, pot fi rotite până la aproximativ 180 de grade pentru a opri pătrunderea luminii sau pot fi ridicate pentru a lăsa întregul geam liber.
Brevete pentru asemenea jaluzele au fost acordate în Anglia lui Gowin Knight în 1760 şi lui Edward Beran pe 11 decembrie 1769, dar au fost cunoscute în Franţa cu mult înainte.
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, jaluzelele orizontale veneţiene au fost adoptate la scară largă în clădirile de birouri pentru a controla lumina şi ventilaţia. Una dintre cele mai mari comenzi pentru jaluzele a fost dată celor de la Burlington Venetian Blind Co. pentru a realiza jaluzele pentru geamurile Clădirii Empire State din New York.
Jaluzele mici de tip veneţian au fost dezvoltate în anul 1794 şi au fost folosite pentru a înlocui obloanele sau draperiile. Mini-jaluzelele sunt realizate în general din aluminiu, iar lamelele au lăţimi de 15 mm sau 25 mm.
Se deschid şi se închid cu ajutorul unei tije rotative sau prin acţionarea unei sfori, iar ridicarea şi coborârea acestora se face prin tragerea altei sfori. În anii 1840, lamelele erau ţinute împreună cu ajutorul unor sfori mai late, pentru a împiedica lumina să intre prin găurile lamelelor.
În anul 1946, Henry Sonnenberg şi Joe Hunter au dezvoltat tehnologia şi echipamentul necesare pentru producţia lamelelor din aluminiu uşor. În 1966 a fost inventat un nou sistem de scripeţi care a permis o îmbunătăţire majoră în mecanismul de control. Odată cu trecerea timpului jaluzelele cu lamele înguste au devenit tot mai comune deoarece erau mai uşor de curăţat, reduceau reflexia luminii în diferite poziţii, iar aspectul lor era plăcut. Până în anul 1979, lamelele de 25 mm au devenit foarte populare.
Spre deosebire de jaluzelele orizontale, cele verticale sunt mai puţin predispuse la colectarea prafului datorită faptului că lamelele stau pe verticală. Deoarece se trag spre lateral în loc să se ridice, sunt folosite mai mult pentru uşi şi geamuri care se glisează în lateral. (Text; Agerpres, Foto: tricon.ro)
