La 21 octombrie 1858 celebrul dans can-can a fost executat pentru prima dată la Teatrul de Varietăţi din Paris. Originea piesei muzicale cunoscută sub numele de can-can a fost asociată operetei „Orpheus în Infern” a compozitorului german Offenbach.
Când s-a jucat prima dată Orpheus la Paris, în 1858, criticii francezi ai timpului au spus despre aceasta: „Orpheus este foarte bădărană, şocantă, deşuchiată dincolo de orice limită, imorală şi profană”. În ciuda acestei imagini negative a criticilor, piesa a fost bine primită de publicul larg.
Mark Twain se referea la acest dans în următorii termeni: „ei bine, Can-Canul este un dans. Şi ideea este – dacă eşti fată – să-l dansezi cât mai zgomotos, nebunatic şi repede, în timp ce îţi ridici picioarele în aer arătându-ţi pantalonaşii. Aşa că nu cere bunicii să facă asta!”.
Can-canul e un dans în ritm binar, foarte cunoscut, care şi-a pus amprenta în epocă. În realitate, apare la începutul secolului al XVIII-lea. Anterior a fost semnalat un dans denumit triori, care s-a dezvoltat în Bretania de Jos, în secolul al XVI-lea. Acesta prezintă o caracteristică tipică a can-canului: doamnele dansau singure, ridicându-şi fustele în faţă şi sărind.
La scurt timp după prezentarea de la Teatrul de Varietăţi din Paris, a devenit un dans popular nu doar în Franţa, ci în toată Europa. Muzica sa a caracterizează întreaga perioadă Belle Epoque, de la sfârşitul secolului al XIX-lea până la începutul Primului Război Mondial. Grupurile de dans feminin care prezentau can-can în Jardin de Paris şi la Moulin Rouge atrăgeau aventurieri şi promotori de spectacole din toată lumea. Pentru lumea modei, apariţia can-can-ului a coincis cu introducerea rochiilor din crinolină.
Odată cu începutul războiului, preferinţa publicului pentru un asemenea gen de spectacol s-a modificat. După război totul s-a schimbat: s-a terminat bucuria şi s-a schimbat muzica.
Termenul de „galop infernal”, folosit cel mai des pentru descrierea dansului, a fost atribuit jurnalistului Gustave Doré. Acesta l-a folosit în anii 1840, ca titlu pentru descrierea unei ilustraţii a balului organizat la Opera din Paris.
Prin urmare, Offenbach nu a inventat can-canul, sau măcar să-i fi folosit numele. Dar muzica sa a fost împrumutată mai târziu de producătorii de teatru pentru a acompania spectacole. (Text: Agerpres, Foto: efind.com, Video: youtube.com)
