Deşi numele de chitară a apărut abia în secolul al XIII-lea, în Spania, existenţa unor instrumente asemănătoare este atestată cu cel puţin 5.000 de ani în urmă.
Desene murale egiptene datând din vremea faraonilor înfăţişează femei cântând la instrumente cu corzi înrudite cu chitara.
În perioada medievală, chitara este prin excelenţă instrumentul menestrelilor şi simbolul iubirii cavalereşti.
Termenul are ca etimologie posibilă cuvântul persan „Gui-Tar” a cărui semnificaţie este „jumătate de sferă cu corzi”. „Chitară” ar putea fi de asemenea derivat de la cuvântul arab „quitara”, numele unui instrument adus în Spania de către mauri după secolul al X-lea.
O altă explicaţie plauzibilă se referă la „sitar„, un instrument similar şi simbol muzical al zeiţei hinduse Saraswati.
Chitara electrică, instrument ale cărei sunete sunt captate şi amplificate (dezvoltată în rock şi jazz) a apărut pentru prima oară în SUA, la începutul anilor ’20. Primul microcip special adaptat pentru acest instrument a fost inventat, între anii 1920-1924, de Lloyd Loar.
Dacă exceptăm „Dobro”-urile electrificate (1930) şi chitările hawaiene electrice – „pôele a frire” (1931), strămoşul chitarei electrice ar putea fi considerat americanul Rickenbacher, care, în 1935, fabrica o chitară spaniolă cu vibraţii electrice a cărei unitate era din bachelită, însă având capetele lipsite de rezistenţă.
În 1947, Paul Bigsby, inventatorul faimosului sistem vibrato, realizat la cererea chitaristului Merle Travis, a fabricat prima chitară electrică modernă.
Un an mai târziu, Leo Fender a început să comercializeze noi tipuri – Broadcaster şi Telecaster în 1950.
Începând cu 1996, Gibson, un asociat al organizaţiei ecologice americane „Rainforest Alliance” a lansat o producţie de chitare ecologice fabricate din lemn provenit din păduri administrate ecologic.(Text: Agerpres, Foto: sonor.ro, Video: Tobias Rauscher/ Youtube.com)
