Instrument indispensabil fumătorilor, dar folosit şi de nefumători, bricheta a fost inventată în 1933, în Pittsburgh, Pennsylvania (SUA), de George G. Blaisdell.
Acesta a fondat Zippo Manufacturing Company, în 1932 şi, un an mai târziu, în februarie 1933, obţinea brevetul pentru „Zippo lighter” (bricheta Zippo). Prima brichetă Zippo poate fi văzută la centrul Expoziţional al Fabricii Zippo, acesta fiind însoţită de o notă scrisă chiar de mâna inventatorului său.
Bricheta Zippo constă într-un mic recipient din metal, umplut cu butan. George G. Blaisdell a descoperit că gazul din recipient aflat sub presiune poate fi controlat cu ajutorul unei valve. O rotiţă permite, printr-o scurtă apăsare, eliberarea unei mici cantităţi de gaz care, la contactul cu scânteia produsă la acţionarea aceleiaşi rotiţe, se aprinde. Scânteia este produsă prin frecarea unei pietre. Sistemul este folosit în fabricarea tuturor surselor portabile de foc, la fel ca acum 72 de ani.
Brichetele Zippo sunt obiecte de colecţie. O altă marcă celebră este Piezo, care a început producţia de brichete în 1935.
Pe măsură ce fumatul a devenit un obicei tot mai des întâlnit, cererea de brichete pe piaţă a cunoscut o creştere semnificativă. În prima parte a secolului XX, producătorii de brichete au început să fabrice astfel de mici dispozitive sub anumite nume şi „branduri”. Liderii industriei în domeniu erau preocupaţi de astfel de detalii astfel încât clienţii lor să distingă produsele de calitate purtând o anumită semnătură. Astăzi, sursa portabilă de foc nu mai este simbolul unei mărci anume. Cele mai utilizate brichete sunt cele din plastic, ieftine şi practice.
Statisticile efectuate relevă că anual se vând aproximativ 500 de milioane de brichete.
Brichetele electrice sunt vândute pe piaţă de mai bine de 20 de ani. Acestea folosesc cristale compresate în aşa fel încât să producă încărcătură electrică. La acţionarea unei mici manete, încărcătura se transmite aproape instantaneu de la polul negativ la cel pozitiv, focul fiind astfel mai uşor de produs.
Brichetele electronice rezistente la vânt au o vârstă aproximativ egală cu cea a brichetelor electrice. Gazul este presurizat atunci când este introdus în recipient printr-un tub extrem de fin, în timp ce aerul este eliberat şi direcţionat către un aşa-numit perete de ardere. Prin apăsarea unui butonaş, aerul este pus în contact cu gazul, producându-se o temperatură ridicată, de 1.000 grade Celsius. Mixtura astfel obţinută ajunge, printr-un cilindru, la un electrod. Flacăra produsă la impact este protejată de un cilindru, în interiorul căruia se produce, practic, combustia.
Cele mai noi invenţii în domeniu au revoluţionat piaţa brichetelor. Realizate pe sistem turbo-jet, acestea nu produc flacără, ci o căldură care măsurată în grade Celsius egalizează temperatura focului, de aproximativ 1.000 de unităţi.(Text: Agerpres, Foto: smokers.ro)
