Biberonul, obiect care nu lipseşte din uzul curent al bebeluşilor, există încă din antichitate. Pentru hrănirea micuţilor se foloseau nişte recipiente cu două orificii, unul care servea la introducerea lichidului, iar celălalt, prevăzut cu un fel cioc, permitea ca acesta să poată fi băut.
În secolul al XVI-lea recipientele aveau forma unei raţe. Până la finele secolului al XVIII-lea, tetina era formată dintr-o mică faşă rulată care avea o extremitate înmuiată într-un mic recipient şi cealaltă prin care curgea lichidul prin cioc. Tetinele erau lucrate din materiale precum buretele, o piele moale sau uger de vacă uscat.
Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea tetinele au început se fie realizate din cauciuc, considerat mai igienic, perforate cu două găuri, una pentru a trage lichidul şi una pentru aerisire.
În prezent, biberoanele sunt făcute din sticlă sau din plastic.
Biberoanele din sticlă oferă garanţia că nu vor crăpa atunci când se toarnă apă fiartă în ele, dar, dacă sunt scăpate pe jos se vor sparge. Este uşor să fie menţinute curate şi nu absorb culorile sau gustul mâncărurilor. Sunt, de asemenea, foarte rezistente în timp (de exemplu, nu se zgârie uşor). Dezavantajele biberonului din sticlă sunt greutatea şi faptul că laptele necesită un timp de încălzire mai lung (sticla este relativ groasă şi căldura trece mai greu prin ea).
Biberoanele din plastic sunt realizate dintr-un material rezistent în timp, de o înaltă calitate. Ca şi cele din sticlă, nici acestea nu crapă când sunt umplute cu apă fierbinte. Avantajele acestora sunt greutatea redusă şi faptul că sunt mai uşor de utilizat. Dezavantajul celor din plastic este că absorb culoarea, mirosul sucurilor sau supelor. Biberoanele din plastic sunt perfecte când copilul este cel care cel îl ţine în mână, dar şi în timpul plimbărilor şi călătoriilor.
Datorită discului de închidere ermetică, actualele biberoane pot fi folosite pe post de recipient ce poate fi transportat sau introdus în congelator. (Text: Agerpres, Foto: gopixpic.com)
