Muzeul Muzicii din Viena

muzica

Muzeul Muzicii din Viena (Austria) este un muzeu interactiv ce expune un bogat material reprezentând o gamă largă de abordări muzicale, caracteristicile sale principale fiind informaţia, educaţia şi amuzamentul. Amplasat în centrului oraşului, între Catedrala Sfântul Ştefan şi Opera de Stat, pe Seilerstätte nr. 30, muzeul este găzduit de fostul Palat al arhiducelui Carol.


 Acest palat a fost şi reşedinţa lui Otto Nicolai (1810 – 1849), compozitor, dirijor şi fondator al Filarmonicii din Viena, cel care a compus opera „Nevestele vesele din Windsor” şi a stabilit orchestra cu sunetul unic în 1842. Muzeul Muzicii a fost deschis la 15 iunie 2000 şi îşi prezintă colecţia pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, pe patru etaje ale palatului amintit. Pentru designul său inovativ a câştigat „Premiul muzeelor” în Austria.

Muzeul-muzicii-Viena-01

Primul etaj prezintă arhiva cu documentele originale din istoria Filarmonicii din Viena. Tot pe acest palier se află o sală de concerte echipată special, unde vizitatorii pot experimenta, ca şi cum ar fi aievea, datorită calităţii audio-vizuale, ambianţei festive şi a unui ecran mare de proiecţie, evenimente culturale de excepţie precum Concertul vienez de Anul Nou şi Concertul Schönbrunn Summer Night.

Pot fi văzute aici, actul constitutiv al Filarmonicii din Viena (în Sala Nicolai), programul primului concert al Filarmonicii, care a avut loc în 1842, prima fotografie a orchestrei din 1864 şi fotografiile lui Otto Nicolai, şi ale altor persoane importante din primii ani de existenţă ai orchestrei.

Muzeul-muzicii-Viena-02

Al doilea etaj, „Sonosfera„, introduce vizitatorul în lumea tonurilor şi sunetelor din macrocosmos sau microcosmos. Acesta poate asculta sunetele pe care le aude un copil în pântecele mamei sau sunete din Univers. Folosind un dispozitiv „Mind Forest” pentru a crea muzică, vizitatorul poate vedea afişată pe un ecran o imagine clară sau distorsionată în funcţie de modul cum cântă. El poate chiar să achiziţioneze un CD cu muzica realizată de el. Sunt experienţe unice care îmbină învăţatul cu amuzamentul, într-un mod foarte original.

Cel de la treilea etaj conferă, prin expoziţii multimedia, o călătorie în perioada marilor compozitori Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johann Strauss, Gustav Mahler. Pot fi admirate documente istorice, costume, instalaţii moderne şi obiecte personale.

Muzeul-muzicii-Viena-03

Virtostage” este cel de-al patrulea etaj al muzeului, o scenă multimedia şi interactivă, unde vizitatorul devine regizor sau dirijor virtual, şi are posibilitatea să influenţeze scena şi muzica, şi să creeze o operă multimedia individuală.

Atractiv este „Namadeus„, un program interactiv de calculator, creat după jocul muzical al lui Mozart, care poate transforma numele fiecărui vizitator într-o interpretare originală mozartiană. Aici muzicienii ascultă dirijorul, urmează tempoul său, ritmul său şi îl răsplătesc cu aplauze.

Scara muzeului „Starplay” acţionează ca un pian interactiv ale cărui clape sunt treptele activate ca nişte taste conectate la un panou de perete. „Starplay” combină o abordare inovatoare de predare a muzicii şi permite vizitatorilor să înţeleagă relaţia dintre instrumente şi note într-un mod distractiv.

Muzeul-muzicii-Viena-04

Curtea interioară a muzeului, acoperită cu sticlă, acţionează ca un punct de întâlnire pentru vizitatori şi grupuri şi găzduieşte numeroase evenimente, de la mese rotunde şi evenimente corporate la concerte şi festivaluri.

Muzeul dispune şi de un magazin, de unde se pot achiziţiona suveniruri muzicale, dar şi de o cafenea. Muzeul Muzicii din Viena rămâne un loc deosebit de atractiv şi educativ, în care fascinanta lume a muzicii se poate simţi şi auzi atât în încăperi reale cât şi virtuale. (Text: Agerpres, Foto: hausdermusik.at,schulmusiker.info, Video: youtube.com)