Muzeul Gazelor Naturale, numit şi Casa Gazelor, unic în ţara noastră, asigură conservarea identităţii sectorului gazelor naturale şi valorificarea istoriei acestuia aşa cum arată şi site-ul muzeulgazelor.ro. Dedicat întregii activităţi gazifere din România, acesta este amplasat pe Şoseaua Sibiului, nr.5 din municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, într-un spaţiu generos, în mijlocul unui frumos parc natural.
Muzeul a fost inaugurat în anul 2010 de compania „Romgaz”, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la prima sondă comercială de gaze naturale din România. Este vorba despre Sonda 2 Sărmăşel, din judeţul Mureş. Aceasta, destinată iniţial extragerii sărurilor de potasiu, a accesat, în anul 1910, unul dintre cele mai bogate zăcăminte de gaze naturale ale lumii din acea perioadă, potrivit istoriei gazelor naturale în România prezentată pe site-ul amintit.
Astfel, anul 1910 a marcat prima intenţie de transport de gaze din Europa, intenţie finalizată patru ani mai târziu, în 1914, odată cu realizarea primei conducte de transport gaze naturale din Europa, de la Sărmăşel la Turda pe o distanta de 55 km. În anul 1915 a fost constituită prima societate din Europa, Ungarische Erdgas Gesellschaft (UEG), ce avea ca obiect de activitate exclusiv explorarea, forarea, exploatarea, transportarea şi distribuirea gazelor naturale din bazinul Transilvan.
În anul 1969 ţara noastră deţinea locul patru în lume la producţia de gaze, un procent de 2,54% din producţia mondială, iar în 1996 România a semnat o Convenţie cu Federaţia Rusă pentru creşterea cantităţii de gaze importate şi a capacităţii de tranzit a gazelor pe teritoriul României, pentru mai multe ţări din Blacani între care Turcia şi Grecia. Între pionierii industriei gazului din România amintim pe Constantin Ioan Motaş, Augustin Vancea, Oprescu Oprea.
O adevărată poveste a gazului, Muzeul prezintă în cadrul colecţiei deschisă publicului, denumită „Gazele naturale – trecut şi prezent” exponate specifice sectorului gazifer, fotografii de istorie a industriei gazului, manuscrise, documente, harta digitală interactivă a ramurilor industriei gazifere, dar şi o frumoasă colecţie de minerale şi carote. Astfel, pot fi admirate aici de la machete, panouri, documente, insigne, brevete de inventator, echipamente, până la medalii, fotografii, minerale şi roci.
De asemenea, muzeul deţine o bibliotecă de carte tehnică şi lucrări ştiinţifice ce cuprinde studii, articole, manuscrise şi documente, reviste, cărţi de specialitate, CD-uri şi DVD-uri cu filme ce prezintă activitatea diferitelor personalităţi care au activat în domeniul gazelor naturale. Biblioteca poartă denumirea „Constantin Ioan Motaş” şi este structurată pe domenii precum: Gelologie, Foraj, Transportul gazelor naturale, Zăcăminte de petrol, Manuscrise de teren (C.I: Montaş, Augustin Vancea), Teze de doctorat, Carte Diversă.
Muzeul Gazelor Naturale este locul unde este valorificat trecutul istoric al gazului natural, pot fi consultate lucrări de specialitate şi pot fi organizate conferinţe, simpozioane, cursuri, mese rotunde dar şi întâlniri de afaceri. Prin înfiinţarea acestui muzeu se doreşte atât păstrarea şi dezvoltarea unei memorii colective a industriei gazifere prin organizarea de expoziţii, programe şi proiecte, cât şi asigurarea unui acces liber la informare printr-un sistem inteligent de documentare si informare pe plan naţional şi internaţional. (Text: Agerpres, Foto: muzeulgazelor.ro)