Muzeul de ceară din Londra „i-a despărţit” pe Angelina Jolie şi Brad Pitt

madame-tussauds-angelina-jolie

Muzeul de ceară din Londra, Madame Tussauds, a despărţit statuile din ceară care îi reprezintă pe actorii americani Angelina Jolie şi Brad Pitt după anunţarea divorţului lor, potrivit unui purtător de cuvânt al muzeului citat de EFE.
„Am reacţionat rapid la ştirea separării dintre Angelina Jolie şi Brad Pitt şi la planurile lor de divorţ ilustrând această separare cu exponatele noastre”, a declarat miercuri, 21 septembrie, purtătorul de cuvânt.

Figurile din ceară ale cuplului, inaugurate în 2013 (cu prilejul împlinirii a 50 de ani de Brad Pitt), au fost despărţite şi acum se află la o distanţă respectabilă una de cealaltă”, a precizat sursa.

Purtătorul de cuvânt a precizat că Angelina se află acum în compania lui Nicole Kidman, în timp ce Brad Pitt va sta alături de cel cu care a fost de atâtea coprotagonist, Morgan Freeman’.

Angelina Jolie, 41 de ani, i-a cerut divorţul lui Pitt (52) şi a solicitat custodia celor şase copii, ceea ce presupune destrămarea unuia dintre cuplurile cele mai populare şi mai respectate din lumea spectacolului, nu doar pentru filmele lor, ci şi pentru angajamentul lor în diferite activităţi umanitare. (Text: Agerpres, Foto: tripadvisor.co.uk)