Oamenii, descendenţi ai acelor hominizi care supravieţuiau adversităţilor şi foametei şi reuşeau să procreeze, au puţine mecanisme biologice pentru a cheltui excesul de calorii, dar au multe pentru a se adapta alimentaţiei hipocalorice şi a înmagazina grăsimi.
„De aceea este atât de greu să piardă în greutate şi, mai ales, să menţină această pierdere”, semnalează Clotilde Vázquez Martínez, specialist în Endocrinologie şi Nutriţie şi director al programului Master în domeniul Obezităţii la Universidad Rey Juan Carlos din Madrid, relatează cotidianul spaniol El Pais.
Până la descoperirea penicilinei şi antibioticelor, grăsimile erau cele care ţineau omul în viaţă în timp ce corpul se lupta cu boala şi, de aceea, gustul şi estetica înclinau către anatomii robuste şi mai pline. Din momentul în care a intervenit ajutorul acestor medicamente, înfăţişarea de om gras a început să se asocieze cu clasele populare, iar talia subţire, cu eleganţa şi bunul gust.
A reduce din greutate este ceva mai complicat decât a reduce caloriile şi a face exerciţii fizice. Nu trebuie să se iasă niciodată din sfera medicală, pentru că „faptul de a banaliza şi de a pune diete fără fundament înseamnă a înrăutăţi situaţia”. În ultima vreme a început să se studieze rolul hormonilor, al florei intestinale, al contaminării şi substanţelor chimice în conturarea unei tendinţei mai mari sau mai mici de a acumula greutate.
În acelaşi timp se observă aşa-numitul paradox al obezităţii, potrivit căruia persoanele cu vârste peste 70 de ani, cu unele kilograme în plus, au şanse mai mari de a supravieţui problemelor cardiovasculare sau anumitor infecţii decât persoanele mai slabe, spune Clotilde Vázquez.
Prevalenţa esteticii asupra sănătăţii, mai ales la femei, este o constantă în istorie şi a condus la iniţiative aberante, care puneau viaţa în pericol doar pentru a se obţine silueta dorită.
* CIUDATELE METODE ALE ÎMPĂRĂTESEI SISI PENTRU MENȚINEREA SILUETEI
Imaginea dulce şi veselă pe care filmul i-a creat-o împărătesei Elisabeta a Austriei, „Sisi”, în interpretarea lui Romy Schneider, avea puţine în comun cu împărăteasa care suferea de bulimie şi anorexie şi care nu ezita să recurgă la felurite metode pentru a-şi menţine greutatea de 50 de kilograme (la o înălţime de 1,72 m) şi talia de numai 47 de centimetri.
Căsătorită de la vârsta de 16 ani cu împăratul Franz Joseph al Austriei, obsesia ei pentru greutate a început la vârsta de 25 de ani şi s-a accentuat cu cele patru sarcini, după cum semnalează o carte pe care Gabriele Praschi-Bichler i-a dedicat-o. Împărăteasa lupta pe două fronturi împotriva cântarului: alimentaţia şi activitatea frenetică.
Avea o listă de alimente foarte redusă şi, de câte ori era posibil, evita să mănânce în public. Mânca mai ales fileuri crude, consommé de vită, pui, căprioară şi potârniche. Mare iubitoare de lapte, în călătoriile sale obişnuia să transporte vaci, capre, pentru a-l avea mereu la dispoziţie. Această dietă strictă alterna cu perioade în care se îndopa cu dulciuri şi prăjituri.
Împărăteasa încerca să se menţină activă cât mai mult timp posibil. Făcea gimnastică şi în toate palatele a pus să se instaleze spaliere şi inele. Călărea timp de mai multe ore şi a practicat scrima, înotul, drumeţiile şi ciclismul. Plimbările sale pe câmp durau câte şase ore, spre nemulţumirea doamnelor de companie. În sălile sale de audienţă nu erau scaune iar ea se plimba în timp ce îi asculta pe vorbitori.
Acest sistem de viaţă şi-a pus repede amprenta asupra stării de sănătate. De la vârsta de 44 de ani suferea de sciatică, reumatism, nevrită şi edeme cauzate de subnutriţie şi a devenit irascibilă. La vârsta de 50 de ani, tenul era foarte deteriorat, ca şi dantura, şi a început să poarte văl şi să refuze portretele. Ultimele i-au fost făcute la vârsta de 30 de ani. Lua cu ea în călătorii o cutie din care nu lipseau morfina şi cocaina.
* LOOKUL „TUBERCULOS”
La începutul secolului al XIX-lea, idealul de frumuseţe nu era reprezentat de femeile pline de vigoare şi sănătoase, ci de un look mai gotic, pe care l-a încarnat perfect muza din era victoriană Elizabeth Siddal (1829-1862). Acest model londonez a pozat pentru mulţi dintre pictorii prerafaeliţi iar corpul său subţire, pielea foarte albă şi părul roşcat au devenit foarte cunoscute. Deşi se credea că Siddal avea tuberculoză, astăzi se consideră mai degrabă că suferea de anorexie şi că era dependentă de opiacee.
Aspectul „tuberculos” — persoană extrem de slabă, pielea albă şi cearcăne — era idealul multor femei. După cum semnalează cartea „Fasting girls: the history of anorexia nerviosa”, de Joan Jacobs Brumberg, în epoca victoriană mamele şi fiicele aveau mare grijă ca apetitul lor pentru mâncare să nu lase proasta impresie a aceleiaşi dorinţe de sex.
Se credea că mâncărurile condimentate cu mirodenii şi carnea stimulau libidoul. Era o epocă în care cazurile de anorexie au început să se înmulţească şi în care se ajuna pentru a se ajunge la greutatea dorită. Tendinţa era să se evite razele soarelui şi să se renunţe la vitamina D; să se doneze sânge, chiar mai mult decât era recomandabil; să se bea oţet pentru a se menţine aspectul palid al pielii.
* DIETA CU TENIE
Una dintre metodele extreme de a pierde din greutate, dieta cu tenie, constă în ingerarea ouălor acestui parazit intestinal pentru ca, după ce creşte, acesta să absoarbă ceea ce mănâncă „gazda” sa. Această metodă duce însă la subnutriţie şi poate provoca numeroase boli, precum meningita, epilepsia, probleme de vedere, iar dacă tenia se extinde la pancreas, poate provoca decesul.
Soluţia pentru a scăpa de tenie nu este mai puţin terifiantă. Pentru început, „gazda” trebuia să nu mai alimenteze acest monstru intern. Apoi, să stea aplecată, cu gura deschisă, în faţa unei farfurii cu mâncare, pentru ca tenia, atrasă de miros, să iasă în căutarea hranei. Legenda spune că Maria Callas, complexată de faptul că era supraponderală, a recurs la această drastică metodă pentru a-şi reface silueta, dar acest lucru nu s-a putut confirma niciodată.
Deşi ar părea ceva de domeniul trecutului, ouăle de tenia, oficial interzise, se vând pe Internet. În 2013 a apărut în presă cazul unei femei din Iowa, SUA, care a ingerat una pentru a slăbi, dar a trebuit să meargă la medic şi să spună toată povestea când a început să se simtă rău. În prezent există antibiotice pentru a scăpa de acest parazit, care poate fi ingerat în mod involuntar cu hrana.
* UŞOARE CA FULGUL
Una dintre numeroasele strategii utilizate de industria tutunului pentru a atrage sectorul feminin a fost aceea de a identifica fumatul cu acţiunea de a pierde în greutate. În anii ’20 ai secolului trecut, lookul triumfător era cel al tinerelor „flappers”, femei cu părul tuns scurt, emancipate. Fumatul accentua latura masculină.
Starurile de la Hollywood, dacă erau seducătoare, independente, atrăgătoare şi misterioase aveau totdeauna o ţigară. În plus, actul de a fuma îl înlocuia pe acela de a mânca, de a lua o gustare sau de a consuma dulciuri, ceea ce influenţa cântarul. Lucru pe care multe mărci de tutun s-au grăbit să-l sublinieze. O reclamă a mărcii Lucky Strike îndemna fără ocolişuri la „o ţigară Lucky, în loc de un dulce”, pentru menţinerea siluetei.
Această tendinţă publicitară s-a menţinut până în anii ’70, când ţigările lungi şi mai fine decât cele obişnuite se asociau cu femeile slabe, elegante şi în pas cu moda.( Text: Agerpres, Foto: en.wikipedia.org,
