Clipa trece uşor,
Fluturaş grăbit,
Noi doi am prins-o din zbor
Când ne-am întâlnit.
Din iubire am ţesut,
Vis şi dor şi gând
Alţii nu au ştiut
Şi i-auzi cântând…
Refren:
Iubirea-i doar o glumă,
Vis trecător
Ca un balon de spumă
Amăgitor.
Ea ţine doar o clipă,
Cât un sărut,
Abia se înfiripă
Şi-a dispărut.
Doar când iubirea
Îi va lega
Ei niciodată
Nu vor cânta:
“Iubirea-i doar o glumă
Vis trecător
Ca un balon de spumă
Amăgitor.”
Versurile de Petre Andreescu
Muzica de Mişu Iancu