Biletele pentru confruntarea dintre pugiliştii american Floyd Mayweather şi filipinez Manny Pacquiao, programată pe 2 mai la Las Vegas, vor costa între 1.500 şi 7.500 de dolari, au anunţat organizatorii, care l-au prezentat drept „cel mai mare meci din istorie”.
„Interesul pentru acest meci depăşeşte boxul şi chiar sportul”, a explicat Ken Hershman, director executiv al postului HBO Sports, unul dintre difuzorii meciului, pe care l-a descris drept „cel mai mare din toate timpurile”.
Organizatorii au indicat că preţurile biletelor puse în vânzare vor fi între 1.500 şi 7.500 dolari, fără a preciza şi numărul biletelor ce vor fi scoase la vânzare. Capacitatea sălii MGM Grand din Las Vegas este de 16.800 de locuri, iar biletele vor fi oferite unor celebrităţi.
„Este rar ca un meci de box să atragă atât de multă atenţie pe tot globul, pentru că este atenţia de care beneficiază în mod normal un eveniment sportiv de talia Jocurilor Olimpice sau Super Bowl”, a subliniat promotorul Bob Arum. Luna trecută, Bob Arum a avertizase că acest meci va fi cel mai remunerat din istorie.
„Joe Frazier s-ar răsuci în mormânt dacă ar şti câţi bani va aduce acest meci”, a adăugat promotorul, făcând referire la cel care a fost adversarul lui Muhammad Ali în „meciul secolului”, desfăşurat la Madison Square Garden din New York în 1971.
Floyd Mayweather, în vârstă de 37 ani, este neînvins în 47 de meciuri disputate ca profesionist, în timp ce Manny Pacquiao (36 ani) are în palmares 57 de victorii, 5 înfrângeri şi 2 egaluri. (Text: Agerpres, Foto: foxsports.com)