Marin Preda s-a născut la 5 august 1922, în comuna Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, într-o familie de ţărani, având mai mulţi fraţi şi surori. În 1930 începe cursurile şcolii primare din satul natal. În timpul şcolii este ocupat şi cu diverse treburi gospodăreşti, dar în ciuda acestui fapt obţine rezultate foarte bune la învăţătură.
Împrumută cărţi – atunci când tatăl său nu mai are posibilitatea să i le cumpere -, fie de la învăţătorul său, fie din comunele învecinate. Între 1934 – 1937 urmează ciclul secundar, la aceeaşi şcoală. Este admis, în 1937, la Şcoala Normală din Abrud, iar un an mai târziu, când aceasta este desfiinţată, se transferă la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei, apoi, în 1940, la Şcoala Normală din Bucureşti (1937-1941). După ce susţine examenul de capacitate, în 1941, renunţă la studii din cauza greutăţilor materiale.
A debutat în 1942, cu schiţa „Pârlitu”, în pagina literară „Popasuri” a ziarului „Timpul”. În acelaşi an este corector la ziarul „Timpul” şi funcţionar la Institutul de Statistică. Este remarcat de Eugen Lovinescu în perioada în care a frecventat cenaclul „Sburătorul”, în cadrul căruia a citit povestirea „Calul” (1943). A fost, în continuare, secretar de redacţie la „Evenimentul zilei”, corector la ziarul „România liberă” (1945-1947) şi, din nou, la „Timpul” (1946), secretar de presă la Ministerul Informaţiilor, funcţionar la Societatea Scriitorilor Români (1947-1948), redactor, din 1952, la „Viaţa Românească”.
Meritul redescoperirii viitorului mare scriitor îi revine lui Geo Dumitrescu, dar mai ales lui Miron Radu Paraschivescu. Marin Preda a publicat povestiri, nuvele şi numeroase articole în ziare şi reviste ca „Timpul”, „Vremea”, „Evenimentul zilei”, „Tinereţea”, „Contemporanul”, „Lumea”, „Revista literară”. În 1949 devine membru al Uniunii Scriitorilor, iar din 1968 vicepreşedinte al acesteia (reales în 1972 şi 1977). A fost, de asemenea, director al „Cartea Românească”, de la reînfiinţarea acesteia (1970).
Editorial, a debutat cu volumul de nuvele „Întâlnirea din pământuri” (1948), care a adus o viziune distinct proprie asupra lumii rurale. Au urmat apoi nuvelele „Ana Roşculeţ” (1949), „Desfăşurarea” (1952, Premiul de Stat), „Ferestre întunecate” (1956), „Îndrăzneala” (1959), „Friguri” (1963); romanele „Moromeţii” (I-II, 1955-1967, Premiul de Stat în 1955) – considerat operă fundamentală a literaturii româneşti postbelice, „Risipitorii” (1962), „Intrusul” (1968, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), drama în trei acte „Martin Bormann” (1968), „Imposibila întoarcere” (eseuri, 1971, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), „Marele singuratic” (1972, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor), „Delirul” (1975), „Viaţa ca o pradă” (1977, Premiul pentru publicistică al Uniunii Scriitorilor), „Cel mai iubit dintre pământeni” (I-III, 1980) – ultima operă a scriitorului.
„«Cel mai iubit dintre pământeni» poate fi definit ca un roman total. Nu roman-fluviu, unde desfăşurarea este orizontală şi cronologia întinsă, nici roman-ciclic, unde temele şi destinele se înşiră ca mărgelele pe aţă, ci roman total: romanul unui destin care asumă o istorie, romanul unei istorii care trăieşte printr-un destin”, arăta Eugen Simion în prefaţa celei de-a treia ediţii a romanului (1987, Editura Cartea Românească). Unele dintre romanele lui Marin Preda au fost traduse în limbile franceză („Marele singuratic”, în 1975) şi suedeză („Intrusul”, în 1976). A tradus, singur sau în colaborare, din Albert Camus (romanele „Străinul”, „Ciuma”), F.M. Dostoievski („Demonii”).
Proza sa a oferit subiecte de film ale căror scenarii au fost semnate, unele, chiar de scriitor: „Desfăşurarea” (1954, în regia lui Paul Călinescu), „Porţile albastre ale oraşului” (1973, în regia lui Mircea Mureşan, film distins cu Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România în 1974), „Marele singuratic” (1976), sau de alţi autori – „Imposibila iubire” (1983, în regia lui Constantin Vaeni), „Moromeţii” (1986, în regia lui Stere Gulea, film distins cu Premiul ACIN în 1987), „Cel mai iubit dintre pământeni” (1992, în regia lui Şerban Marinescu). A fost ales membru corespondent al Academiei Române – Secţia de ştiinţe filologice, literare şi artistice, la 1 martie 1974, devenind membru titular post-mortem la 3 iulie 1990.
A încetat din viaţă la 16 mai 1980, pe când se afla la Casa de Creaţie a Scriitorilor de la Mogoşoaia, şi a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti. Prin proporţiile şi unicitatea creaţiei sale epice, Marin Preda este unul dintre „clasicii” literaturii româneşti contemporane.
„Cărţile sale îl plasează în rândul celor mai profunzi observatori ai omului modern şi ai destinului său în cadrul unei civilizaţii pline de anomalii”, apreciază Eugen Simion. Autorul însuşi spunea că „scriitorul nu trebuie să părăsească omul, chiar dacă omul, sătul de propriile sale fapte, n-ar dori să i se pună în faţă o oglindă şi să-şi vadă în ea chipul”. (Text: Agerpres, Foto:cuvintecelebre.ro)
