Norma Jeane Mortensen, cunoscută sub numele de Marilyn Monroe, s-a născut la 1 iunie 1926. A fost actriţă, model, cântăreaţă, sex simbol şi divă pop, printre cele mai celebre ale secolului XX.
Ascensiunea lui Marilyn Monroe a început cu selectarea ei pentru a poza în câteva reviste, în timp ce primul ei soţ făcea parte din Marina Comercială. Cea mai însemnată parte a filmelor sale au fost făcute pentru „20th Century Fox”, unde şi-a luat şi numele de scenă care a făcut-o celebră. După câteva apariţii minore în decurs de câţiva ani, Marilyn a început să devină cunoscută pentru talentul ei de comediană, fiind ajutată şi de remarcabila ei prezenţă scenică. Circumstanţele misterioase ale morţii sale au fost subiectul multor speculaţii, dar nu au reuşit să-i ştirbească reputaţia de cea mai legendară figură publică a tuturor timpurilor.
În Dicţionarul de cinema, Univers Enciclopedic, 1997, Marilyn Monroe este caracterizată ca fiind cel mai renumit sex-simbol al cinematografului postbelic.
„Personifică femeia-ispită, care face din neajutorare, neştiinţă, singurătate, arme de seducţie. Existenţa ei chinuită de obsesia de a demonstra şi a-şi demonstra talentul de actriţă şi de a fi mereu impecabilă, precum şi moartea ei prematură şi misterioasă (sinucidere sau crimă?) au contribuit la transformarea ei într-unul dintre miturile lumii contemporane”, se scrie în Dicţionarul de cinema.
Site-ul www.biography.com notează, printre altele, că Marilyn Monroe a depăşit copilăria dificilă pe care a avut-o pentru a deveni una dintre cele mai mari şi de durată sex simboluri ale lumii. Pe parcursul carierei, filmele lui Marilyn Monroe au avut încasări de peste 200 de milioane dolari.
Majoritatea biografilor cred că tatăl său biologic a fost Charles Stanley Gifford, un agent de vânzări pentru studioul cinematografic unde mama lui Monroe, Gladys Pearl Monroe Baker Eley, lucra ca editor de film. Totuşi, certificatul ei de naştere îl indică pe norvegianul Martin Edward Mortensen ca fiind tatăl. A fost crescută de părinţii adoptivi, Albert şi Ida Bolender din Hawthorne, California, unde Marilyn a trăit până la vârsta de şapte ani. În autobiografia sa „My Story” („Povestea mea”), scrisă de jurnalistul Ben Hecht, actriţa declara că a crezut că Albert şi Ida erau părinţii săi. După 1935, a fost trimisă la orfelinatul din Los Angeles, ca mai apoi să urmeze o lungă succesiune de familii adoptive.
Pentru a nu se reîntoarce la orfelinat, a fost nevoită să se căsătorească, James Dougherty devenindu-i primul soţ, în 1942, după ce ea a împlinit 16 ani. În timp ce soţul ei era plecat să lupte în cel de-Al Doilea Război Mondial, tânăra doamnă Norma Jeane Dougherty a început să lucreze într-o fabrică unde pulveriza soluţie anti-fugnitivă pentru piese de avioane. Un tânăr fotograf militar, David Conover, se plimba prin fabricile locale făcând poze pentru un articol din revista YANK despre femeile care ajută la eforturile depuse pentru război.
El i-a remarcat imediat potenţialul de model şi i-a oferit să colaboreze cu agenţia de modelling The Blue Book. Norma Jeane a devenit unul dintre cele mai de succes modele ale agenţiei, pozând pe prima pagină a sute de reviste. În 1946 a intrat în atenţia căutătorului de talente Ben Lyon. El i-a aranjat un test de filmare pentru 20th Century Fox. A reuşit să treacă acest test şi i s-a oferit un contract standard pe şase luni cu un salariu de început de 75 de dolari pe săptămână, categorie superioară de salarizare judecând după standardele industriei de atunci. I-a fost dat numele Marilyn după actriţa Marilyn Miller şi i-a fost sugerat numele de fată al mamei sale, Monroe, ca nume de familie. Astfel, Norma Jeane Baker la numai 20 de ani devine „Marilyn Monroe”.
În primele şase luni la 20th Century Fox, lui Marilyn nu i-a fost oferit nici măcar un rol. În schimb, a învăţat despre coafură, machiaj, costume, actorie, dans şi iluminarea scenică. În următoarele şase luni i-au fost date roluri secundare neînsemnate în două filme: „Scudda Hoo! Scudda Hay!” şi „Dangerous Years”. Ambele au fost lansate în 1947 şi au fost eşecuri din punct de vedere al încasărilor, astfel că nu i s-a mai reînnoit contractul. Drept urmare, s-a reîntors la modelling şi a început să îşi extindă reţeaua de cunoştinţe din Hollywood.
În 1948, o colaborare de şase luni cu Columbia Pictures a făcut-o să apară în alt film, „Ladies of the Chorus”, dar şi acest musical cu buget redus a fost un eşec, ceea ce a dus din nou la concedierea sa. După ce l-a cunoscut pe unul dintre cei mai vestiţi agenţi ai Hollywood-ului vremii, Johnny Hyde, care i-a facilitat un nou contract cu Fox, după ce MGM refuzase o colaborare, lui Marilyn i-au fost încredinţate roluri secundare în „All About Eve” şi „The Asphalt Jungle”. A jucat primul rol principal (excluzând „Ladies of the Chorus”) în „Don’t Bother To Knock” (1952), ecranizând o babysitter cu probleme, care, într-un acces de furie, o atacă pe fetiţa pe care o avea în grijă. Numeroşi critici de film au considerat ca această contribuţie a ei la realizarea filmului a fost una dintre cele mai puternice din cariera ei.
„Domnii preferă blondele” a fost un musical excepţional de îndrăzneţ pentru acele timpuri şi azi este privit ca una dintre cele mai bune comedii din toate timpurile de către numeroşi critici. Autoironia rolului lui Marilyn Monroe de „showgirl” căutătoare de aur, Lorelei Lee, este considerată definitorie pentru eforturile sale cinematografice. Apariţiile ei în „Diamonds Are a Girl’s Best Friend” sunt printre cele mai cunoscute scene din cariera lui Monroe.
În „How to Marry a Millionaire” a făcut echipă cu alte două atracţii ale 20th Century Fox, Lauren Bacall şi Betty Grable. Ea interpretează rolul de blondă proastă numită Pola Debevoise şi reuşeşte să fie strălucitoare chiar şi printre cele două staruri. În Statele Unite, era considerată un sex simbol înşelător, pe când în Europa deja începuseră să îi fie recunoscute calităţile actoriceşti, ajungându-se să fie comparată cu Charles Chaplin.
Următoarele două filme, western-ul „River of No Return” şi musicalul „There’s No Business Like Show Business”, nu s-au bucurat de succes, parte din vină având-o faptul că actriţei nu i s-a oferit un rol deosebit. După încheierea filmărilor la „The Seven Year Itch” la începutul lui 1955, Marilyn încheie contractul şi abandonează Hollywood-ul pentru a studia actoria la „The Actors Studio” în New York. Pentru că „The Seven Year Itch” ajunge în topul încasărilor din vara lui 1955 şi pentru că celelalte starlete Fox, Jayne Mansfield şi Sheree North dezamăgesc şi nu au priză la public, Marilyn Monroe se întoarce triumfătoare la Hollywood. Primul film făcut în baza unui nou contract a fost „Bus Stop”, regizat de Joshua Logan, ea fiind nominalizată la Globul de Aur.
O necunoscută practic la acea vreme, Marilyn Monroe a fost prima femeie care avea să-şi deschidă propria casă de producţie, împreună cu prietenul său, fotograful Milton H. Greene. Marilyn Monroe Productions a lansat primul său film „The Prince and the Showgirl” în 1957. Interpretarea compozitoarei Elsie Marina a fost considerată de primă mână de către criticii vremii, mai ales în Europa, unde i-a fost înmânat un David di Donatello, echivalentul italian al Oscar-ului, precum şi un premiu Crystal Star în Franţa. Chiar mai mult, Monroe a fost nominalizată pentru foarte apreciatul premiu BAFTA.
În 1959, înregistrează cel mai mare succes al carierei jucând alături de Tony Curtis şi Jack Lemmon în comedia lui Billy Wilder „Unora le place jazz-ul”. Rolul lui Marilyn de cântăreaţă îndoielnică, consumatoare frecventă de băuturi, dar plină de compasiune — Sugar Kane, a fost premiat cu Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un musical sau comedie.
După „Unora le place jazz-ul”, a făcut un musical numit „Let’s Make Love” regizat de George Cukor alături de Yves Montand. Deşi filmul nu s-a bucurat de un succes comercial sau artistic, el include unul dintre numerele muzicale legendare ale lui Monroe, „My Heart Belongs to Daddy” de Cole Porter.
În 1961, cel de-al treilea soţ al lui Monroe, scenaristul Arthur Miller, scrisese şi lucrase deja la ceea ce avea să fie ultimul film al lui Marilyn împreună cu Clark Gable, „The Misfits”. După aceea, s-a întors la Hollywood pentru a relua filmările la pelicula „Something’s Got to Give”.
În mai 1962, şi-a făcut ultima apariţie publică importantă, cântând „Happy Birthday, Mr. President” în cadrul unei petreceri televizate făcută în cinstea preşedintelui american John F. Kennedy. Ulterior, apariţiile lui Monroe au devenit mai puţin frecvente din cauza problemelor de sănătate.
Din cauza constrângerilor financiare legate de costurile pentru filmările la Cleopatra, cu Elizabeth Taylor, Fox s-a folosit de absenţa lui Marilyn Monroe ca scuză pentru a o exclude din film şi a o înlocui cu Lee Remick. Totuşi, o clauză în contractul lui Dean Martin îi conferea acestuia dreptul să aleagă actriţa principală a filmului. Pentru că el nu era dispus să lucreze cu altcineva, Monroe a fost reangajată pentru un salariu dublu faţă de cel iniţial.
Într-un interviu acordat revistei Life, Marilyn şi-a exprimat părerea de rău pentru modul în care Hollywood-ul o eticheta ca fiind o blondă proastă şi spunea cât de mult îşi iubea publicul. A făcut de asemenea o şedinţă fotografică pentru Vogue şi a început discuţiile pentru un viitor film cu Gene Kelly şi Frank Sinatra. Alte proiecte care i se pregăteau pentru viitor erau „What a Way to Go!” şi „The Stripper”.
În viaţa personală, Marilyn Monroe a avut mai multe căsătorii şi relaţii nereuşite, notează www.biography.com.
La vârsta de 16 ani, se căsătorea cu James Dougherty pe 19 iunie 1942. În cărţile sale „The Secret Happiness of Marilyn Monroe” şi „To Norma Jeane With Love”, Jimmie Dougherty afirma că erau îndrăgostiţi şi că ar fi trăit fericiţi dacă visul ei de a deveni celebră nu i-ar fi îndepărtat. Totuşi, actriţa a susţinut mereu că aceasta a fost o căsătorie din interes. Marilyn a divorţat de Dougherty pe 13 septembrie 1946.
În 1951, star-ul de baseball Joe DiMaggio a văzut o fotografie a lui Marilyn Monroe cu doi jucători de la Chicago White Sox, dar a aşteptat, până după retragerea lui, să îi ceară celui care făcuse fotografia o întâlnire cu ea. Marilyn Monroe nu a vrut să se întâlnească cu el, temându-se că este un sportiv îngâmfat, dar după doi ani de curte asiduă cei doi s-au căsătorit la primăria din San Francisco pe 14 ianuarie 1954. În perioada lunii lor de miere, a fost solicitată să viziteze trupele din Coreea pentru a-i înveseli pe soldaţi. După mărturisirile făcute presei, Joe nu a fost încântat de decizia soţiei sale din timpul perioadei pe care el şi-o imaginase ca fiind o perioadă foarte intimă. În 24 octombrie 1954, la 274 zile de la căsătorie, ea a depus actele pentru divorţ, iar ca motiv era declarat „cruditatea mentală”.
Pe 29 iunie 1956, s-a căsătorit cu Arthur Miller, pe care îl cunoscuse în anul 1951, în cadrul unei ceremonii civile desfăşurată la White Plains, New York. Deşi creştină, Marilyn s-a convertit la Iudaism înainte de a se mărita cu Miller. După aproape cinci ani, pe 24 ianuarie 1961, a divorţat şi de regizor.
Înainte ca filmările la „Something’s Got to Give” să fie reluate, Marilyn Monroe a fost găsită moartă în casa sa din Los Angeles, în dimineaţa zilei de 5 august 1962. Moartea sa, oficial înregistrată ca o probabilă sinucidere prin consum excesiv de medicamente, a fost marcată de lipsa de profesionalism a anchetei poliţiei, devenind astfel o temă folosită în teoria conspiraţiei. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ Marilyn Monroe , Video: youtube.com)
