Conceptul de Mare Revoluţie Culturală Proletară al lui Mao Zedong a apărut, pentru prima dată, la 18 aprilie 1966, într-un editorial din The People’s Liberation Army Daily, publicaţia oficială a forţelor armate chineze.
Revoluţia avea să fie anunţată oficial la 1 august 1966, de către Mao Zedong, în cadrul Partidului Comunist Chinez pe care îl conducea, pentru a desemna atât o mişcare politică şi ideologică, precum şi un set de măsuri aplicate cu scopul declarat de a reînnoi spiritul Revoluţiei Chineze. În fapt, Revoluţia a servit drept canal de propagare a unui exagerat cult al personalităţii construit în jurul lui Mao şi de reimpunere a gândirii maoiste ca linie de gândire dominantă, scrie site-ul historia.ro.
Marea Revoluţie Culturală Proletară a fost lansată de către liderul Partidului Comunist Chinez, Mao Zedong (preşedinte al Partidului Comunist Chinez, 1945-1976), în timpul ultimei sale decade petrecute în fruntea Partidului Comunist din China: 1966-1976, după eşecul Marelui Salt Înainte, care a dus la o pierdere importantă a puterii lui Mao spre adversari precum Liu Shaoqi şi Deng Xiaoping.
Deşi conceptul de Mare Revoluţie Culturală Proletară avea să apară încă din aprilie 1966, formal, Marea Revoluţie Culturală a fost lansată, printr-un discurs al preşedintelui partidului, Mao Zedong, în cadrul celei de-a XI-a plenare a celui de-al VIII-lea Comitet Central al Partidului Comunist al Chinei, desfăşurat în perioada 1-12 august 1966.
Potrivit Britannica.com, Mao Zedong şi-a fixat, prin aplicarea Revoluţiei Culturale, în intervalul 1966-1976, patru obiective principale: înlocuirea succesorilor desemnaţi pentru conducerea partidului cu alţi lideri fideli liniei sale de gândire; revitalizarea partidului; asigurarea pentru tinerii din China a premiselor necesare pentru a dobândi experienţă revoluţionară; modificarea politicilor educaţionale, culturale şi de sănătate, astfel încât acestea să fie mai puţin elitiste.
În vederea implementării acestor obiective, Mao a recurs, într-o primă etapă a Revoluţiei (1966-1968), la ample mobilizări ale tinerilor chinezi din mediul urban, organizaţi în grupuri numite Gărzile Roşii. De asemenea, a închis şcolile şi a încurajat Gărzile Roşii să atace toate valorile tradiţionale şi „chestiunile burgheze”.
În paralel, o coaliţie a asociaţiilor lui Mao i-a exclus din partid pe Liu Shaoqi, preşedintele Chinei, dar şi pe alţi lideri ai partidului. De asemenea, milioane de oameni, inclusiv membri ai Gărzilor Roşii şi intelectuali, au fost trimişi la ţară pentru a fi reeducaţi de aşa-numiţii „ţăranii săraci”. Tot în această primă etapă, în jurul lui Mao începea să se creeze un adevărat cult al personalităţii, manifestat, printre altele, prin printarea citatelor din „Mica carte roşie” şi răspândirea lor în milioane de exemplare, potrivit History.com.
Nicolae Ceauşescu şi Mao Zedong, în cadrul vizitei preşedintelui român în China; 7 iunie 1971
A doua etapă a Revoluţiei (1969-1971) a fost caracterizată de încercarea lui Mao de a-l înlătura pe Lin Biao, ministrul Apărării şi omul de bază al lui Mao în iniţierea Revoluţiei, având în vedere că în 1969 acesta fusese desemnat succesor al lui Mao. Îngrijorat de acapararea prematură a puterii de către Lin Biao, Mao a început să comploteze împotriva acestuia împreună cu premierul Zhou Enlai. Lin Biao avea să moară în septembrie 1971, în urma unui accident de avion în Mongolia.
A treia etapă a Revoluţiei Culturale (1972-1976) s-a caracterizat prin declinul lui Mao şi al lui Zhou Enlai şi preluarea puterii de către Banda celor patru. În 1972, Mao a suferit un atac cerebral, iar partenerul său, Zhou Enlai, a aflat că are cancer. După moartea lui Mao, în 1976, celor doi le-a succedat în fruntea Revoluţiei Culturale Banda celor patru, formată din Jiang Qing, văduva lui Mao Zedong, Wang Hongwen, Yao Wenyuan şi Zhang Chunqiao. Aceştia aveau să fie acuzaţi de complot şi trădare şi arestaţi în octombrie 1976, odată cu nominalizarea lui Hua Guofeng la preşedinţia Partidului Comunist Chinez.
Revoluţia Culturală a continuat în diverse stadii şi forme şi după moartea lui Mao, moştenirea sa violentă influenţând politica şi societatea din China multe decenii de atunci încolo.
Circa 1,5 milioane de oameni au fost ucişi în timpul Revoluţiei Culturale a lui Mao şi alte câteva milioane au fost închise, private de proprietăţi, torturate sau supuse unor tratamente umilitoare, potrivit History.com. (Text: Agerpres, Foto: washingtontimes.com, agerpres.ro)
