Mănăstirea Putna, aşezământ de viaţă monahală şi ansamblu de arhitectură mănăstirească, a fost prima ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Biserica mănăstirii a fost destinată, de la bun început, să devină necropola voievodului şi a membrilor familiei sale.
Începutul zidirii acestui locaş a avut loc după cucerirea Cetăţii Chilia, în luna ianuarie 1465. În cronicile vremii, imediat după relatarea izbânzii de la Chilia, se menţionează lapidar că la 10 iulie 1466 Ştefan-vodă (1457-1504) a început să zidească Mănăstirea Putna, cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”.
Locul unde urma să fie ridicată construcţia a fost ales de voievod, trăgând cu arcul de pe Dealul Crucii, „…Aşa se oprise la Putna şi, după obiceiul vremii, hotărâse împrejmuirea trăgând însuşi măria sa cu arcul din punctul unde trebuia să fie poarta clopotniţei. Unde a căzut săgeata urma să se aşeze altarul”. (M. Sadoveanu, „Viaţa lui Ştefan cel Mare”)
Anvergura şi complexitatea întregului ansamblu mănăstiresc au concentrat de la început o mare atenţie din partea voievodului ctitor, constituind obiectul unor ample lucrări de edificare şi fortificare. S-au avut în vedere atât calitatea actului de construcţie, cât şi, mai târziu, daniile şi privilegiile acordate mănăstirii.
Chiar de la înfiinţarea ei, Putna a fost cea mai mare mănăstire din Moldova. Odată cu pornirea lucrărilor de construcţie de către voievod, au fost transferaţi de la Neamţ la Putna egumenul Ioasaf împreună cu mai mulţi monahi, meşteri caligrafi şi miniaturişti, care au procedat concomitent la organizarea scriptoriului mănăstiresc, copiind primele mineie şi evangheliare necesare viitorului locaş.
Mănăstirea a fost sfinţită la 3 septembrie 1470. Până atunci, sfântul locaş a mai fost dăruit cu o jumătate din satul Maneuţi şi o vie de nouă fălci în hotarul Hîrlăului, diverse odăjdii şi cărţi, iar în ziua de 12 aprilie 1470 voievodul i-a făcut danie somptuoasa cădelniţă de argint aurit, decorată cu motive gotice, una dintre cele mai valoroase opere de orfevrărie românească medievală, comandată unui atelier transilvănean special pentru a servi la sfinţirea marii sale ctitorii.
La ceremonia târnosirii au participat însuşi ctitorul şi familia sa, boierii divaniţi şi o mare mulţime de credincioşi. Oficierea fastuosului serviciu religios a revenit unui impresionant sobor alcătuit din 64 de arhierei, preoţi şi diaconi, în frunte cu mitropolitul Teoctist al Moldovei, cu episcopul Tarasie al Romanului şi cu arhimandritul Ioasaf, primul egumen al Putnei.
Potrivit istoricului său, noua ctitorie era frecvent vizitată de domnitor, prezenţa lui fiind atestată aici chiar în ziua hramului din anul următor sfinţirii, când emitea un privilegiu pentru Mănăstirea Probota, ceea ce înseamnă că obişnuia să locuiască uneori aici. Faptul impunea, desigur, amenajări speciale.
Mormântul lui Ştefan cel Mare de la Putna şi al Mariei Voichiţa
Cercetările arheologice au confirmat existenţa la Putna, în epoca lui Ştefan cel Mare, a unei case domneşti, pe latura sudică a incintei, iar din pisania puternicului Turn al tezaurului şi din cea a turnului de intrare în mănăstire, se reţine că la data de l mai 1481 acţiunea de edificare a zidului perimetral, cu toate fortificaţiile aferente, era încheiată.
Rezultatul descoperirilor arheologice privind existenţa la Putna a unei case domneşti şi amploarea lucrărilor de fortificare a construcţiei atestă faptul că aşezământul adăpostea între zidurile sale impresionante valori materiale şi spirituale.
Ştefan cel Mare şi mulţi dintre domnitori care au urmat în scaunul Moldovei au înzestrat mănăstirea cu sate, zeci de moşii, păduri şi vii întinse, prisăci, mori, iazuri ş. a. Astfel, Putna a devenit una dintre cele mai înzestrate aşezări mănăstireşti din Moldova.
Mormântul Mariei de Mangop
Apropiindu-se de sfârşitul unei vieţi de proporţii epopeice, Ştefan cel Mare a emis, la 2 februarie 1503, un nou hrisov, cu semnificaţii testamentare, în care erau recapitulate şi reîntărite toate privilegiile Mănăstirii Putna.
Documentul cuprinde şi o anatemă pentru cel care ar vrea „să clintească dania noastră, acela să fie afurisit de Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, şi de Preacurata lui maică, şi de patru sfinţi evanghelişti şi de sfinţii apostoli de frunte Petru şi Pavel şi ceilalţi şi de 318 sfinţi părinţi purtători de Dumnezeu de la Nicheia şi de toţi sfinţii care din veac au plăcut lui Dumnezeu şi să fie asemenea lui Iuda şi blestematului Arie, şi să aibă parte cu acei iudei care au strigat asupra Domnului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, zicând: sângele lui asupra lor şi asupra copiilor lor, ceea ce este şi va fi în veci, amin”.
De-a lungul existenţei ei, Putna a fost pusă la grele încercări de incendii, cutremure şi năvăliri străine.
Destinată a fi necropolă domnească, biserica Mănăstirii Putna a fost inaugurată, în această postură, în decembrie 1477, când a fost înmormântată aici cea de-a doua soţie a voievodului, doamna Maria de Mangop. Au urmat apoi, pe rând: în 1478 mitropolitul Teoclist I, îngropat pe latura nordică, interioară, a pridvorului; în 1479, Bogdan, şi în 1480, Petru, ambii fii nevârstnici ai lui Ştefan cel Mare.
Aici şi-a găsit odihna şi neobositul său ctitor, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, care a închis ochii pentru totdeauna, într-o marţi, „în al patrulea ceas din zi”, cum se precizează pe acoperământul său de mormânt, după ce „domnise în Ţara Moldovei 47 de ani şi 3 luni”, la 2 iulie 1504.
Mormântul voievodului este acoperit cu un baldachin din marmură albă, cu o inscripţie încrustată pe lespede care arată că viteazul domnitor este ctitorul şi ziditorul sfântului locaş, alături de soţia sa Maria, fiica lui Radu Voievod.
Pe mormântul se află urna de argint depusă cu prilejul serbării din 1871. Serbarea şi Congresul de la Putna care au avut loc în august 1871 trebuiau să marcheze împlinirea a patru veacuri de la sfinţirea Mănăstirii Putna.
Evenimentele erau programate să se desfăşoare cu un an în urmă, dar au fost amânate din cauza izbucnirii războiului franco-prusac, Imperiul Austriac (de care aparţinea şi Bucovina) fiind în alertă.
Serbarea de la Putna era chemată să arate ca românii din Imperiul austro-ungar nu capitulaseră în faţa stăpânirii dualiste. Au participat peste 3.000 de tineri români din toate provinciile ţării, printre care: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Kogălniceanu, A. D. Xenopol, G. Dem. Teodorescu, Grigore Tocilescu, Dimitrie Gusti, Ciprian Porumbescu, Epaminonda Bucevschi.
Muzeul din cadrul complexului monahal de la Putna este unul dintre cele mai bogate şi valoroase din ţară, păstrând multe obiecte de la Ştefan cel Mare, mănăstirea fiind renumită prin tezaurul său de broderii, ţesături, manuscrise, argintărie, obiecte de cult.
Printre piesele de mare valoare se numără Evangheliarul de la Humor (1487), Clopotul Blagoveştenie (dăruit în 1490 de însuşi Ştefan) şi Buga din 1484, broderii ca aerul din 1481, epitrahilul din 1504, epitaful din 1490, marea dvera din 1510, acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop din 1477, înfăţişând portretul acesteia.
La Putna se află şi Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni, din secolul al XV-lea şi care, potrivit tradiţiei, a fost adusă în Moldova de Maria de Mangop, a doua soţie a lui Ştefan cel Mare.
Se pare totuşi că o analiză a picturii a condus către o origine mai recentă a icoanei. Se crede astfel că icoana a aparţinut mănăstirii de la Hotin, întemeiată către anul 1663 de pârcălabul acestei cetăţi. Mănăstirea avea o icoană făcătoare de minuni (icona lacrymosa); ori, toate obiectele, cărţile şi documentele mănăstirii de la Hotin au fost aduse la Putna în primele decenii ale veacului al XVIII-lea. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org)
