Deasupra Mării Egee, pe insula Amorgos, cea mai estică insulă din grupul grecesc Ciclade, se află spectaculoasa mănăstire bizantină Panagia Hozoviotissa. Vizibilă doar de pe mare, ca un petec de culoare alb strălucitor, mănăstirea se agaţă de stâncă la 300 de metri deasupra nivelului mării.
Ea a fost construită în secolul al XI-lea, pentru a proteja de piraţii jefuitori o icoană a Maicii Domnului datând din secolul al IX-lea. Se crede că icoana, care este expusă publicului în interiorul mănastirii, a ajuns în mod misterios pe malul de mai jos, într-o barcă fără cârmaci, din Palestina.
Clădirea mănăstirii se leagă de peretele vertical al falezei. Are aproximativ 40 de metri înălţime şi 5 metri lăţime, şi este compusă din 8 etaje suprapuse, care se dezvoltă pe o lăţime mai mare, extinzându-se în nişte nişe funcţionale practicate în stâncă.
Interiorul, incluzând biserica, chilii şi diferite camere auxiliare, formează un ansamblu labirintic, ce dă dovadă de inventivitate pentru sporirea gradului de utilizare a spaţiului, spre a satisface nevoile frăţiei monastice.
O mică scară de piatră duce la intrarea scundă şi îngust din partea de est a mănăstirii. În vremurile grele ale raidurilor piraţilor, aici se afla o scară de lemn, ce putea fi ridicată, spre a împiedica invazia vizitatorilor nedoriţi.
Exteriorul clădirii, aşa cum este astăzi, este rezultatul mai multor diverse modificări care au avut loc în timp. Arcul ascuţit de deasupra porţii datează din secolul al XV-lea, în timp ce uşa de piatră sculptată în relief a fost instalată în timpul renovării mănăstirii din secolul al XVII-lea.
Există numeroase chilii pentru călugări, o bucătarie, dotată cu cuptoare cu arcade semicirculare, o magazie pentru depozitarea de cereale şi beciuri. De asemenea, prezintă interes altarul mănăstirii, cu plafonul din lemn, precum şi impresionanta masă monahală. (Traducere şi adaptare după amusingplanet.com, Foto: flickr.com, Video: youtube.com)