Mănăstirea-cetate Berca este amplasată pe un vârf de deal la intrarea în localitatea cu acelaşi nume, având o largă deschidere spre pădurile seculare din apropiere, motiv pentru care istoricii o consideră o veritabilă poartă fortificată a Văii Buzăului.
A fost concepută ca mănăstire de tip cetate, curtea centrală şi biserica fiind împrejmuite cu ziduri mari de cărămidă, asemenea celorlalte aşezăminte brâncoveneşti. Totodată, clopotniţa era folosită ca turn de observaţie, iar un tunel subteran permitea retragerea în pădurile din apropiere.
„Mănăstirile-cetate reprezintă o găselniţă a domnitorilor valahi pentru a înşela vigilenţa turcilor şi a eluda interdicţia impusă de Poarta otomană de a se construi cetăţi fortificate în ţările române. Din clopotniţă, se supravegheau mişcările de trupe şi tot de acolo se trăgea clopotul de alarmă sau, după caz, pentru slujba duminicală”, susţine scriitorul D.I. Delapetra.
Mănăstirea-cetate Berca a fost construită pe înălţimea dominantă la ieşirea râului în Câmpia Buzăului, de la care, potrivit istoriei locului, poate deriva şi numele de Berca, denumire de sorginte vizigotă (bhergh-înalt).
„Biserica fortificată a constituit, cu certitudine, un punct de observaţie şi de rezistenţă deosebit de eficient, care putea controla, practic, ceea ce am putea numi, în termeni militari, Poarta Buzăului. Mănăstirea Berca impresionează în primul rând prin dispunerea sa, ca un veritabil străjer în calea furtunilor, pe botul de deal de lângă localitatea cu acelaşi nume”, a declarat colonel Mircea Tănase, istoric militar.
Potrivit acestuia, „aşezământul a fost construit la scurtă vreme după biserica Adormirea Maicii Domnului din Râmnicu Sărat, cea care este considerată deschizătoare a seriei de ctitorii a marelui spătar Mihail Cantacuzino, Fundenii Doamnei, Colţea, schitul Titireciu din Ocnele Mari, şi de afirmare plenară a stilului brâncovenesc, biserica de la Berca fiind înrudită cu aceasta prin programul său decorativ, conferind, astfel, judeţului Buzău un rol primordial în consacrarea acestui original şi valoros stil arhitectonic”.
Mănăstirea de la Berca a fost construită în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, de stolnicul Mihalcea Cândescu, împreună cu soţia sa, Alexandrina Cantacuzino, şi cu fiii lor, Şerban, Mihalcea şi Moise, la sfârşitul secolului al XVII-lea. Pisania mănăstirii consemnează: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu sporirea Duhului Sfânt, ziditu-s-a din temelie această sfântă şi dumnezeiască monastire, întru slava şi lauda Atotţiitorului Dumnezeu, de robul lui Dumnezeu Mihalcea vel Stolnicu şi de roaba lui Dumnezeu Alexandrina Cantacuzino, soţul dumisale (…) şi s-au zidit în zilele blagocestivului domn I. Constantin Basarab Voievod, la anul 7202 (1694), iunie, 6”.
Biserica este construită în formă de cruce, cu o turlă pe naos şi un pridvor sprijinit pe stâlpi din zidărie, închis ulterior. Conform specialiştilor în artă brâncovenească, prezintă o arhitectură simplă, cu opt ferestre la exterior decorate cu chipuri de îngeri sculptate în piatră şi un brâu ce imită o funie împletită, specifice aşezămintelor de cult ridicate în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Planul bisericii este triconic, turla, refăcută din lemn, se află pe naos, iar pridvorul, iniţial deschis, cu arcade şi coloane din piatră, a fost închis şi transformat în pronaos. Un element de mare valoare artistică reprezintă uşa din lemn de la intrare, dintre fostul pridvor, actualmente închis, şi pronaos, alcătuită din două scânduri de stejar, o adevărată capodoperă de artă decorativă, acoperită integral.
Portalul de la intrarea în pronaosul bisericii, cu o sculptură fină, atent elaborată, reprezentând o reţea de viţă de vie, cu vrejuri răsucite, frunze şi ciorchini, este de o frumuseţe aparte. La partea superioară, uşa are sculptate numele ctitorilor.
Ancadramentul din piatră de la intrarea în pronaos, atribuit vestitului pietrar italian Mira, care a lucrat şi la alte biserici cantacuzine, sporeşte valoarea artistică a acestui lăcaş de cult. Între pronaos şi naos sunt trei arcade semicirculare, sprijinite pe patru coloane, în piatra cărora sunt sculptate vrejuri de viţă de vie, un element decorativ care îşi găseşte, desigur, rădăcinile în tradiţia viticolă a dealurilor buzoiene. Bogăţia şi frumuseţea decorului sculptat în piatră şi lemn reprezintă o adevărată capodoperă de artă decorativă, situând această biserică în rândul edificiilor de prim rang ale monumentelor brâncoveneşti.
Bolţile interioare ale naosului sunt sprijinite pe console profilate dezvoltat, iar bolta absidei de la altar are o calotă sferică, sprijinită pe pandativi (triunghi sferic cu vârful în jos), element mai rar întâlnit în vechea arhitectură bisericească românească, iar pardoseala este cea originală, din lespezi de piatră calcaroasă. În biserica de la Berca sunt reprezentate mai multe şcoli de pictură şi artă bisericească, de la Pârvu Mutu şi Gheorghe Tattarescu, la pictori restauratori din secolul al XXI-lea.
Biserica păstrează parţial pictura originală a marelui Pârvu Mutu, zugravul de subţire al familiei Cantacuzinilor, care s-a afirmat pe deplin la biserica Adormirea Maicii Domnului din Râmnicu Sărat. La Berca se mai păstrează din pictura originală doar câteva fragmente, printre care portretele Cantacuzinilor, familie înrudită cu cea a ctitorilor Cândeşti, dar şi portretul artistului şi cel al soţiei sale, frumos pictate pe interiorul arcadei dintre pronaos şi naos.
„Biserica actuală păstrează pictura de secol XVII în proporţie de 70-80 la sută, la fel şi uşa de la intrare în biserică, broderie în lemn de stejar, al doilea monument de artă brâncovenească din ţară, inscripţia ctitorului, stolnicul Mihalcea Cândescu şi Alexandrina Cantacuzino. Broderia în piatră, coloanele şi portalul sunt de la 1694, catapeteasma este de secol XIX, pictată de Nicolae Teodorescu şi Gheorghe Tattarescu”, a declarat maica stareţă Casiana. Potrivit acesteia, în biserică se mai află trei icoane pictate între anii 1740-1750, pictură de secol XX, dar şi pictură de secol XXI, aparţinând restauratorului Ion Chiriac.
„În 2004-2005, timp de un an s-a decopertat pictura realizată de Nicolae Teodorescu şi Gheorghe Tăttărescu în secolul al XIX-lea şi s-a ajuns la pictura originală aparţinând lui Pârvu Mutu. Aceasta a fost conservată în mare parte şi s-a reuşit în bună parte integrarea şi completarea sa, dar din nefericire nu s-au mai obţinut fonduri, iar lucrarea a rămas şantier deschis”, a mai spus maica stareţă Casiana. (Text si foto: Agerpres)
