Mănăstirea Căldăruşani este descrisă de monahul Casian Cernicanul, primul istoriograf al mănăstirii, la 1870, ca fiind aşezată în marginea codrilor Vlăsiei pe o peninsulă, împrejmuită de lacul Căldăruşani, care avea rol de apărare în vremuri tulburi, potrivit Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Ilfov.
După tradiţie, în timpurile de demult, peninsula ar fi fost un ostrov, despărţit de mal printr-un canal adânc. Abia mai târziu, prin astuparea acestui canal, fâşia de pământ ar fi căpătat forma pe care o are în prezent. Pe aceste locuri se întindea renumitul codru al Vlăsiei, pădure seculară, care se afla neumblată. Numai cei care aveau nevoie să se ascundă îşi găseau aici un refugiu.
Aici a ctitorit domnul Țării Româneşti Matei Basarab (1632-1654), între anii 1637-1638, Mănăstirea Căldăruşani, pe locul unui schit de lemn, pierdut în mijlocul pădurii. Domnitorul se pare că a găsit acest loc cu prilejul unui conflict militar, avut cu domnul Moldovei Vasile Lupu (1634-1653), în anul 1637, când depărtându-se de tabără, în ostrov a zărit o bisericuţă din lemn. Lupta nu a mai avut loc ca urmare a retragerii domnului Moldovei, iar Matei Basarab s-a hotărât să zidească o mănăstire cu biserica în centru şi casele de jur împrejur asemenea unei cetăţi.
Oricum, este sigur că domnitorul Matei Basarab, un mare iubitor de cultură şi de artă, a privit cu un ochi admirativ cadrul natural extrem de pitoresc al locului în care urma să ridice ctitoria sa.
Despre provenienţa numelui Căldăruşani sunt multe legende, însă denumirea, după părerea istoricului Nicolae Iorga, provine de la forma terenului şi anume de la prăvălirea câmpiei în această regiune, într-o formă de căldare sau căldăruşă. Mănăstirea a purtat de la începutul existenţei sale acest nume, potrivit inscripţiei de piatră aflată deasupra uşii bisericii, fiind împrumutat probabil de la satul Căldăruşani din apropiere.
Ansamblul mănăstiresc de la Căldăruşani este compus din biserica mare, chiliile aşezate iniţial pe trei laturi, partea de răsărit fiind un simplu zid. De-a lungul timpului, atât biserica cât şi chiliile au suferit transformări.
Biserica mare cu hramul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir are dimensiuni mari şi forma trilobată, cu o turlă pe naos, sprijinită de patru stâlpi de zidire şi două turle mici pe un pronaos supralărgit, fiind asemănătoare cu biserica Mănăstirii Dealu şi cu cea de la Curtea de Argeş.
Cu volumetrie impunătoare, pictură interioară, decoraţii exterioare şi elemente artistice valoroase, construcţia marchează o nouă etapă în evoluţia elementelor arhitectonice autohtone, arată sursa citată.
Pridvorul bisericii, adăugat în 1778, cu coloane masive de zidărie a suferit modificări ca şi alte părţi ale bisericii. Cu toate aceste modificări, lăcaşul este reprezentativ pentru arhitectura bisericească din Țara Românească.
Intrarea în incinta mânăstirii se face pe latura de vest pe sub turnul clopotniţă, construit din cărămida cu ziduri masive şi firide având iniţial funcţie defensivă. Aceasta avea iniţial o tainiţă între bolta gangului şi camera clopotniţelor care a dispărut prin modificările ulterioare. Ansamblul mănăstirii cuprinde şi biserica de cimitir cu hramului Sfântului Ioan Evanghelistul, zidită în 1817, stăreţia, cancelaria, arhondaria şi alte anexe zidite în secolul XIX, printre care şi o construcţie ce aparţine Institutului de Seismologie.
De-a lungul timpului aşezământul de la Căldăruşani a fost o importantă vatră de cultură, dovadă fiind bogatele colecţii de manuscrise bisericeşti realizate de monahii care au vieţuit aici, şcoala de pictură care a funcţionat începând din sec. XVIII. Considerată un centru spiritual şi de către ctitorul său, voievodul Matei Basarab, mănăstirea a primit de la acesta, în 1643, un Tetraevanghelier.
De asemenea, lăcaşul adăposteşte o bogată colecţie de obiecte bisericeşti şi picturi expuse în trei săli. Are icoane vechi din anii 1739-1799, 10 icoane realizate de Nicolae Grigorescu între anii 1854-1855, când acesta a locuit aici, vase sfinţite, veşminte, broderii şi o importantă colecţie de picturi de mari dimensiuni ale lui Gheorghe Tattarescu şi Sava Henţia.
Biblioteca mănăstirii are un număr însemnat de cărţi şi manuscrise în limbile romană, greacă, latină, italiană, franceză şi germană.
Mănăstirea Căldăruşani a fost păstorită o vreme de Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani, ce are ziua de sărbătorire la 3 decembrie. Sfântul Cuvios Gheorghe, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 20-21 octombrie 2005, a fost convins de mitropolitul Țării Româneşti, Grigorie al II-lea, să primească a revigora viaţa monahală în Schitul Cernica, aflat în totală părăsire.
Rezultatele pe care le-a avut la Cernica, refăcând vatra monahală în doar cinci ani şi adunând în jurul lui peste o sută de ucenici, au făcut ca, în 1793, mitropolitul Filaret al II-lea să-i dea în seamă şi Mănăstirea Căldăruşani, conducându-le pe amândouă din aprilie 1794 şi până la moartea sa, în decembrie 1806.
În ambele mănăstiri a rânduit viaţa monahală după tradiţia athonito-paisiană. Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani a trecut la cele veşnice la 3 decembrie 1806 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica. (Text si foto: Agerpres, Video: youtube.com)
