Logo-ul de la Twitter, descoperit pe o piatră scrijelită în Paleolitic

logo-Twitter-Paleolitic

O imagine extrem de asemănătoare cu aceea a păsării de pe logo-ul reţelei sociale Twitter, dar cu o vechime de aproximativ 35.000 de ani, a fost găsită de arheologi francezi scrijelită pe piatră, relatează miercuri, 16 martie,  ”Huffington Post”, pe baza unui studiu publicat în ”Journal of Archaeological Science Reports”.

Descoperirea a fost făcută cu câţiva ani în urmă, în timpul unor săpături arheologice în dolina Cantalouette, din apropiere de Bergerac, în departamentul Dordogne, din sud-vestul Franţei, de către o echipă de specialişti de la Institutul Naţional de Cercetări Arheologice Preventive (INRAP). Obiectul se afla într-un atelier de prelucrarea a silexului, în care oameni preisotrici produceau lame, a explicat institutul.

Silexul pe care este gravată pasărea în zbor a fost analizat recent în Spania, stabilindu-se astfel că micuţa operă de artă — cu dimensiuni de 5X5 centimetri — aparţine culturii Aurignacien, de la începutul Paleoliticului superior (39.000—28 000 de ani în urmă). Se consideră că în această perioadă a venit, în Europa centrală şi occidentală, omul modern din punct de vedere anatomic.

Reprezentarea ”foarte stilizată” a păsării a fost realizată cu ajutorul unor unelte din piatră, a explicat Laurence Bourguignon, arheolog de la INRAP specializat în preistorie.

”Lucrarea diferă fundamental de alte exprimări artistice din acea perioadă, cum ar fi cele din peştera Chauvet, întrucât nu a fost făcută pentru a dura”, a subliniat INRAP, adăugând că acest aspect arată că manifestările artistice ale vremii nu erau ”legate în exclusivitate de întărirea legăturilor sociale şi a credinţelor, fiind uneori expresii creative efemere, care aveau caracter ludic”.

Cine ştie dacă nu cumva, talentatul sculptor din Paleolitic nu a creat silueta de pasăre numai şi numai pentru a-şi învinge plictiseala?„, s-a întrebat, retoric, Laurence Bourguignon. (Text: Agerpres, Foto: Iluminada Ortega, Joseba Rios-Garaizar, Diego Garate Maidagan, Juan Arizaga, Laurence Bourguignon. Denis Gliksman, Inrap. /artdaily.com)