Planta cunoscută sub denumirea populară ”Trei-fraţi-pătaţi”, numită şi ”panseluţă de câmp” sau ”panseluţă sălbatică” (denumirea ştiinţifică – ”Viola tricolor”), este o plantă ierboasă comună, din familia Violaceae.
Numele plantei a fost sugerat de culoarea florilor, deşi există şi exemplare cu flori mai mici şi mai decolorate decât cele tricolore.
”Trei-fraţi-pătaţi” creşte spontan în fâneţe, livezi, pe ogoare, diverse locuri cultivate, dar şi la marginea drumurilor. Planta creşte adesea în pâlcuri, iar florile sunt de culoare albastru-violet şi galben, cu alb (de regulă cele care cresc în zonele de munte), sau culoarea galben deschis cu alb (cele care cresc în zonele de câmpie).
Este o plantă medicinală foarte apreciată pentru proprietăţile ei terapeutice, fiind utilizată în tratarea a numeroase afecţiuni, îndeosebi boli ale pielii. Planta conţine saponine, tanin, rutină, quercitină, potrivit ”Enciclopediei de etnobotanică românească” (Editura Știinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979). De asemenea, conţine ulei volatil, vitaminele C şi A.”Trei-fraţi-pătaţi” se recoltează în timpul verii şi începutul toamnei. Sunt folosite tulpina, cu frunzele şi florile, care sunt puse la uscat.
Cunoscut de sute de ani pentru efectele sale, ”Trei-fraţi-pătaţi” ajută la menţinerea sănătăţii pielii, contribuie la eliminarea toxinelor şi susţine funcţionarea normală a tractului respirator. Ceaiul din tulpinile florifere a fost folosit dintotdeauna contra tusei şi pentru ”curăţirea sângelui’‘, iar planta în întregime a fost folosită ca diuretic, depurativ şi expectorant, conform surse mai sus amintite. În unele zone din Munţii Apuseni planta se fierbea cu prune uscate, formă sub care era utilizată pentru vindecarea durerilor de stomac.
”Trei-fraţi-pătaţi” favorizează eliminarea toxinelor din organism, secreţia bilei, este recomandată în tratamentul tusei, bronşitelor, rinitelor şi rinosinuzitelor alergice, unor afecţiuni renale, al eczemelor, acneei, dermatozelor, al psoriazisului, precum şi în cazuri de constipaţii uşoare (are efect laxativ).
În uz intern, se foloseşte sub formă de infuzie combinată sau macerat şi este recomandată pentru diminuarea reacţiilor alergice. Se beau două-trei căni pe zi (de regulă două linguriţe de plantă la o cană cu apă), în cure cuprinse între trei săptămâni şi două luni, de regulă pe stomacul gol. Cura este recomandată pentru perioada primăverii. Tot sub formă de infuzie este recomandată şi suferinzilor de astm, de reumatism, de hipertensiune arterială.
Decoctul de plantă este indicat în cazurile de tuse cu multe secreţii, în astmul în fază acută şi în bronşită, contribuind la fluidificarea şi eliminarea secreţiilor bronşice.
În uz extern, infuzia este indicată pentru tratarea dermatozelor, precum şi în spălături nazale. Dermatozele pot fi vindecate şi cu ajutorul unor comprese cu ceai din această plantă.
În ceea ce priveşte reacţiile adverse, acestea nu există, cu condiţia respectării dozelor zilnice recomandate. În caz contrar pot apărea vărsături, diaree, stări de greaţă, iritaţii la nivelul pielii. (Text: Agerpres, Foto: commons.wikimedia.org)
