Leacuri din grădină: SOC

flori-de-soc

Socul este recunoscut, deopotrivă în folclorul românesc şi european, drept plantă de leac şi plantă magică. Nenumărate mituri şi legende despre soc au fost purtate din Orientul Mijlociu şi până în nordul Europei şi al Africii.

Socul (Sambucus L.) este o plantă din grupa arbuştilor, cu 20-30 de specii. Face parte din familia Adoxaceae. Cea mai cunoscută specie este socul negru (Sambucus nigra). Popular, socul mai este cunoscut şi sub denumirile de coramnic, holer, soace. Creşte pe lângă case şi garduri sau la marginea pădurilor.

Florile hermafrodite, albe, ce apar la începutul verii, sunt parfumate, pe când frunzele au un miros neplăcut atunci când sunt frecate în mâini. Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe negru-violacee, dispuse în ciorchine. Socul, apreciat ca remediu natural, a fost folosit din cele mai străvechi timpuri în medicina tradiţională. În ştiinţa modernă, cercetările din ultimii 15 ani realizate în ţări precum: Germania, Elveţia, Israel, Polonia, Serbia sau Statele Unite, au scos în evidenţă proprietăţile medicinale uluitoare ale socului.

În scopuri medicinale, se folosesc de la soc florile, fructele şi scoarţa, bogate în ulei volatil, tanin, mucilagii, flavonozide, amine, etilamină, vitamina C şi vitaminele din complexul B, izobutilamină. Frunzele au acţiune laxativă şi sub formă crudă se aplică pe răni, fiind calmante şi cicatrizante.

Diverse preparate care au la bază coaja de soc sunt recomandate în stările de vomă, pentru eliminarea paraziţilor intestinali şi celor care suferă de afecţiunile splinei. Coaja macerată în alcool se bea pentru detoxifierea organismului. Florile de soc sunt folosite frecvent în medicina naturistă, ca remediu pentru o serie de afecţiuni.

Substanţele conţinute de florile acestei plante: bioflavonoizii, colina, acizii graşi omega-3 şi omega-6, pectina şi taninurile, sunt extrem de benefice pentru sănătate şi tratează alergiile, tulburările respiratorii, sinuzita şi tusea productivă. Florile folosite deseori la băuturi răcoritoare funcţionează ca un agent expectorant.

Florile acestei plante foarte populare în ţara noastră au acţiune sudorifică, diuretică, anti-inflamatoare. Florile de soc au câştigat o reputaţie importantă în tratarea unor boli inflamatorii şi congestionante ale aparatului respirator, fiind utile în special în stări febrile. Pentru a potenţa efectele diuretice, florile de soc se amestecă cu măceşe, coajă de mesteacăn, troscot sau coada calului. Sunt eficiente în combaterea rinitei, a faringitei, a laringitei sau a bronşitei produse de infecţia cu viruşi gripali din grupele A sau B.

Infuzia rece din flori de soc poate fi folosită pentru tratarea ochilor inflamaţi sau infectaţi. Extractul din flori de soc este folosit pentru îmbunătăţirea funcţionării rinichilor, contribuind la eliminarea nisipului şi la dizolvarea calculilor renali. Ceaiul din flori de soc are un rol extrem de important în tratarea afecţiunilor vezicii urinare.

Florile de soc curăţă sângele de toxine, ferind corpul de artrită. Sub formă de tinctură, florile de soc sunt indicate pentru calmarea durerilor musculare. Băile fierbinţi cu flori de soc sunt un remediu pentru reumatism. Bolile de piele sunt şi ele tratabile cu flori de soc, în special acneea, ezemele, psoriazisul, degerături etc.

Leziunile cutanate, precum tăieturile, arsurile şi alte răni superficiale se vindecă mai repede sub efectul plantei. Florile de soc pot grăbi vindecarea de herpex simplex (herpes) şi purifică glandele limfatice. Alături de proprietăţile astringente excelente pentru pielea sensibilă, calmează mâncărimile şi iritaţiile.

Durerile de urechi pot fi atenuate cu ajutorul unei cataplasme preparate din flori de soc. Florile de soc contribuie la eliminarea apei din organism şi la stimularea digestiei, fiind indicat în curele de slăbire, putând fi asociate cu ceaiul de lămâie. Florile de soc pot fi consumate sub formă de infuzie, decoct sau socată. În răceli, mai ales în cazul copiilor, sunt indicate inhalaţiile. (Text: Agerpres, Foto: telegraph.co.uk)