Rozmarinul – Rosmarinus officinalis – este o planta arbustivă de origine mediteraneană, cu frunze mici, aciculare, foarte aromate. În România, rozmarinul se cultivă ca plantă medicinală, condimentară şi ornamentală.
Face parte din familia Lamiaceae, fiind un subarbust peren. Denumirea ştiinţifică Rosmarinus este considerată a fi derivată din latina veche, unde se numea ”roua mării” datorită culorii albastru pal a florilor şi datorită faptului că, rozmarinul creşte de multe ori în apropierea mării.
Rozmarinul are numeroase întrebuinţări fitoterapeutice, fiind atât un condiment, o plantă melifera (mierea de rozmarin este foarte apreciată), dar şi un produs frecvent folosit în industria cosmetică.
Este recunoscut pentru activarea şi îmbunătăţirea funcţiilor digestive şi în special pentru facilitarea funcţiei vezicii biliare (este colagog, facilitând evacuarea bilei). Este un antispastic şi are o acţiune stimulantă asupra sistemului nervos, fiind indicat în tratamentul diverselor cazuri de astenie, potrivit www.frunza-verde.ro.
Este folosit şi pentru tratarea infecţiilor din sfera ORL, în special pentru calmarea tusei şi tratarea bronşitelor.
Pe cale externă este folosit pentru reducerea durerilor reumatice sau pentru tratarea problemelor legate de circulaţia sanguină periferică. Se aplică sub formă de comprese cu decoct de rozmarin sau sub formă de creme, geluri sau loţiuni ce conţin ulei esenţial de rozmarin.
O baie în care se adaugă ulei de rozmarin este un mod excelent de combatere a reumatismului sau a oboselii, arată sursa citată.
În scop terapeutic se utilizează partea aeriană a plantei, proprietăţile rozmarinului fiind date de frunze şi de inflorescenţe. Cel mai simplu mod de folosire este sub forma de infuzie sau decoct. Pentru tratamente de lungă durată se pot folosi capsulele cu rozmarin.
Uleiul de rozmarin se poate folosi pentru masaj, pentru baie, sau se poate lua pe cale orală, sub formă de picături. Nu este însă indicat femeilor însărcinate, copiilor sau persoanelor care au hipersensilitate la această plantă. Depăşirea dozei terapeutice poate duce la apariţia convulsiilor, de aceea utilizarea uleiului volatil trebuie făcută cu maximă atenţie.
Ceaiul de rozmarin accelerează tranzitul intestinal, fortifică organismul slăbit, încetineşte procesul de îmbătrânire şi este energizant. De asemenea, calmează tulburările gastrice şi ajută funcţionarea optimă a ficatului.
În cosmetică, extractele pe bază de rozmarin sunt utilizate pentru obţinerea loţiunilor care ajută la regenerarea părului şi previn căderea excesivă a acestuia, precum şi la tratarea tenului uscat, matur, cuperotic.
În condiţii prielnice, rozmarinul poate să crească până la un metru, dar, în ţara noastră, unde cel mai adesea este cultivat în ghivece, nu va depăşi 40-50 de centimetri. Există, totuşi, soiuri rezistente la îngheţ, care pot să reziste chiar la temperaturi de—5 până la—10 grade Celsius, potrivit AgroRomânia.
Pentru cultivare, rozmarinul are nevoie de un sol bine afânat, nisipos, cu un bun drenaj. Se poate folosi un amestec de pământ de grădină şi nisip, la care se poate adăuga puţin praf de cretă, pentru creşterea valorii pH-ului (rozmarinul preferă valori uşor alcaline).
Pentru sănătatea plantei este foarte important să i se asigure un bun drenaj, rozmarinul se poate îmbolnăvi uşor dacă apa va bălti în ghiveci. Nici umezeala din aer nu îi face bine, de aceea ghiveciul trebuie ţinut în plin soare, într-un spaţiu cât mai aerisit.
Pe timpul iernii, rozmarinul în ghiveci va fi păstrat într-o încăpere luminoasă, dar rece. Temperatura potrivită pentru iernare este de 10-15 grade Celsius. De asemenea, spaţiul trebuie aerisit constant. Ghiveciul se udă rar în perioada de iernare.
Rozmarinul poate fi păstrat şi în grădină, planta trebuie însă să fie suficient de maturizată, tulpina să fie lemnoasă. În acest caz, pregătirea pentru iernare se face prin acoperirea plantei cu un strat gros de paie şi frunze. (Text: Agerpres, Foto: cosmeticsbusiness.com)
