Leacuri din grădină: NUCI

nuci

Nucile, o colecţie de minerale şi vitamine, au fost considerate încă din antichitate alimentele creierului din pricina formei pe care o au, iar cercetările moderne au dovedit că aceste fructe conţin nutrienţi esenţiali pentru sănătatea sistemului nervos, dar şi pentru buna funcţionare a întregului organism.

Nucul (Juglans regia) este un arbore nativ care atinge mărimi medii şi se crede că este originar din munţii ce înconjoară Asia Centrală sau sudul Europei. Există peste 30 de varietăţi de nuci, însă mai populare sunt trei, cultivate pentru consum: nucul englezesc sau persan (Juglans regia), nucul negru (Juglans nigra) şi nucul alb (Juglans cinerea). După plantare, copacul are nevoie de aproximativ patru ani până la primele roade.

Nucile, adică fructele, sunt gata să fie recoltate în luna august, atunci când coaja groasă începe să crape. Ca structură, miezul conţine doi lobi de mărimi inegale, de culoare albicioasă, înveliţi într-o coajă subţire. Lobii sunt parţial ataşaţi unul de celălalt.

Nucile sunt bogate în fibre şi conţin vitamine, precum: vitamina A, vitamine din complexul B (B2, B6, B12), acid folic; vitamina D vegetală, magneziu şi antioxidanţi precum vitamina E. Conţin şi cantităţi mari de acizi graşi monosaturaţi şi acizi graşi esenţiali de omega 3, precum şi melatonină, un hormon natural. Nucile sunt unele dintre cele mai sănătoase fructe oleaginoase din lume. Nutriţioniştii şi medicii recomandă consumul de nuci, fie ca gustare între mesele principale, fie ca ingredient în diferite preparate culinare.

Frunzele de nuc au proprietăţi antibiotice, antiinfecţioase, depurative, digestive, stimulente ale circulaţiei, stimulente ale respiraţiei, stimulente generale şi sudorifice. Cojile de nuci verzi au proprietăţi aperitive şi tonice generale, în timp de uleiul de nuci este un foarte bun vermifug şi tenifug.

În fiecare toamnă, medicina naturistă recomandă o cură de nuci ca adjuvant în tulburările de stomac şi intestine: ulcere, dispepsii, iritaţii, diaree, constipaţie. Persoanele care includ zilnic în dietă nucile, alunele sau migdalele au un risc mai mic de a suferi de boli cardiovasculare, de diabet şi de cancer, arată un nou studiu.

Nucile contribuie din plin la prevenirea bolilor cardiovasculare, iar meritul revine acizilor graşi esenţiali omega 3, care scad nivelul de colesterol rău şi previn înfundarea arterelor. În plus, nucile îmbunătăţesc circulaţia sângelui. Consumul periodic de nuci proaspete întăreşte vasele de sânge şi previne deteriorarea acestora, mai ales la vârstnici. Datorită bogăţiei în vitamina E, consumatorii de nuci prezintă risc minim de a face un atac de cord. Opt nuci pe zi ţin arterele flexibile, inima sănătoasă şi previn apariţia atacului vascular cerebral, arată un studiu american efectuat recent.

Cercetările moderne au arătat ca nuca este stimulent al memoriei şi e recomandată celor ce depun un efort intelectual sporit. Nucile conţin lecitină, o substanţă care stimulează memoria şi puterea de concentrare.

Conţinutul bogat în zinc recomandă miezul de nucă în tratamentul asteniei, întârzierilor de creştere, tulburărilor sistemului nervos. Depresia este una dintre afecţiunile cel mai des întâlnite, în prezent, la persoane din ce în ce mai tinere. Această boală se poate combate cu un consum regulat de nuci. Studiile arată că alimentele bogate în acizi graşi esenţiali, cum sunt şi nucile, contribuie la alungarea depresiei şi la dobândirea unei stări de calm. Nucile sunt indicate şi în tratarea unor afecţiuni precum Parkinson şi Alzheimer.

Nucile, prin conţinutul lor ridicat de melatonină, te ajută să te odihneşti corespunzător şi să te simţi în formă maximă a doua zi. Nucile ameliorează senzaţia de oboseală, de iritabilitate, combat astmul şi întăresc sistemul imunitar.

Razele puternice ale soarelui, radicalii liberi, vântul, umezeala, aerul uscat, frigul, toţi aceşti factori grăbesc îmbătrânirea pielii, dar cercetătorii arată că o mână de nuci pe zi poate amâna semnele îmbătrânirii premature, datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi. Substanţele antioxidante formează un scut împotriva factorilor nocivi, protejând celulele şi prelungindu-le viaţa.

Datorită conţinutului bogat în cupru, nucile sunt indicate în dieta persoanelor cu anemie, a persoanelor cu reumatism şi artroze, în stări precanceroase şi tuberculoză, în special tuberculoză osoasă.

Tot datorită antioxidanţilor, nucile sunt recunoscute pentru efectul lor anticancer. Substanţele benefice ajută organismul să se regenereze, împiedică îmbolnăvirea celulelor şi previn dezvoltarea tumorilor canceroase. Datorită acizilor graşi Omega 3, antioxidanţilor şi fitosterolului, nucile sunt arme redutabile în lupta cu cancerul mamar.

Nucile conţin fibre alimentare şi proteine, adică substanţe nutritive care potolesc rapid foamea şi creează o senzaţie îndelungată de saţietate. Nucile trebuie incluse în orice dietă de slăbit, mai ales datorită capacităţii lor de a înlocui carnea sau soia.

Nucile sunt un aliat de încredere al frumuseţii părului. Un consum regulat de nuci va furniza organismului două dintre cele mai importante minerale pentru păr: fier şi zinc. Aceste substanţe fortifică firele de păr şi contribuie la regenerarea rapidă a podoabei capilare. De asemenea, nucile au în conţinutul lor vitamina E, care ajută părul să strălucească şi să aibă un aspect sănătos.

Uleiul de nucă este indicat în alimentaţia dietetică pentru prevenirea aterosclerozei şi creşterea părului. Adăugat în salate, combate tenia. Se mai foloseşte pentru frecţionarea corpului la copiii rahitici, anemici, precum şi în dermatoze (are efect emolient). Mugurii de nuc maceraţi în miere sunt foarte utili împotriva anemiei, contra anorexiei şi în cazurile de tulburări limfatice. Tinctura din frunze de nuc este foarte eficientă în tratamentul diabetului.

Miezul de nucă prăjit combate infecţiile urinare, dar în acelaşi timp poate fi folosit şi pentru a scăpa de tuse. Miezul a 20 de nuci, consumat zilnic, e un tratament eficient contra psoriazisului sau a eczemelor alergice. Nucile conţin tanin cu efect astringent, de aceea sunt folositoare şi în tratamentul diareei.

Coaja de la nuci are un rol important în menţinerea sănătăţii stomacului. Coaja verde a nucilor conţine foarte multă vitamina C, acizi organici, fosfaţi şi oxalaţi de calciu. Are efecte asemănătoare cu ale frunzelor, tratând infecţiile intestinale acute.

Nucile nu sunt contraindicate la cei suferinzi de hepatită, dar aceşti bolnavi vor trebui să consume cantităţi mai mici. Nucile nu provoacă tulburări şi dificultăţi de digestie dacă sunt corect asociate. În niciun caz nu se mănâncă nuci la o cină copioasă sau după un mic dejun foarte bogat. Se combină bine cu crudităţi, dar nu se recomandă asociate cu carnea, făinoasele, amidonul, produse de patiserie şi dulciuri. (Text: Agerpres, Foto: foodstory.ro)