Brânduşa de primăvară sau brânduşa de toamnă ne încântă prin delicateţe şi eleganţă exprimate prin forme şi culorile vii, care străpung zăpezile târzii sau fâneţurile de toamnă, dar puţini dintre noi ştiu că brânduşele sunt plante de leac.
Aceste două flori au fost asociate aceluiaşi nume, deşi sunt două specii de flori diferite, datorită culorii florilor şi a formelor asemănătoare.
Brânduşa de primăvară (Crocus), denumită popular stânjenel, brânduşa de munte, şofran, face parte din familia Iridaceae. Originară din Europa şi Asia, este o plantă perenă, herbacee, bulboasă, una dintre cele mai timpurii flori, unele varietăţi înflorind încă din luna ianuarie.Genul Crocus cuprinde peste 80 de specii şi numeroase varietăţi. Cele mai întâlnite specii de brânduşe de primăvară sunt: Crocus chrysanthus, Crocus flavus, Crocus sieberi, Crocus speciosus.
Frunzele sunt înguste şi lungi. Florile neparfumate ating o înălţime între 8-15 cm, au forma unor cupe şi petale ascuţite sau rotunjite, în nuanţe diverse: roşu, galben, alb, bicolore, cu puncte şi striaţii. Cresc în pâlcuri dese, începând din zona păduroasă, prin păşuni şi alte locuri ierboase deschise, potrivit site-ului gradinamea.ro.
În tradiţia populară s-a creat obiceiul de a fi consumată, în stare crudă, prima brânduşă găsită primăvara ca prevenţie contra „frigurilor”. Se foloseşte, de asemenea, la spălarea rănilor, ca dezinfectant şi cicatrizant. Brânduşa de primăvară este comestibilă spre deosebire de cea de toamnă, care este toxică. Petalele acestei au fost folosite la prepararea dulceţurilor de primăvară. În formă uscată, florile sunt folosite pentru ornarea ciocolatei sau a prăjiturilor.
Planta conţine uleiuri grase, fitosterol şi este indicată în afecţiuni ale pielii, precum tratarea coşurilor şi a ridurilor, redând elasticitatea şi supleţea pielii, potrivit site-ului biaplant.ro. Are de asemenea un efect antiinflamator.
Brânduşa de toamnă (Colchicum autumnale) face parte din familia Colchicaceae şi este înrudită cu plante precum laleaua, crinul de pădure şi vioreaua. Este o plantă erbacee, nativă din Europa, care înfloreşte cu precădere în lunile septembrie – octombrie. Poate fi întâlnită pe păşuni, fâneţe, în zonele de deal şi de munte. În tradiţia populară, brânduşa de toamnă este cunoscută drept „floarea morţilor”, spre deosebire de brânduşa de primăvară, denumită „floarea viilor”.
Planta atinge o înălţime între circa 10 şi 45 cm, de obicei în formă de sabie, cresc până la la o înălţime de 30 de cm. Flori violet, formate din câte 6 petale apar după ce frunzele se usucă. Bulbii brânduşei de toamnă sunt mult mai mari decât în cazul celei de primăvară. Fructul său este o capsulă lungă de culoare brună, în interiorul căreia se află o mulţime de seminţe. Fructul ajunge la maturitate la doi ani de la plantarea brânduşei de toamnă.
Seminţele conţin alcaloizi toxici (colchicina, tricolchicozida şi demecolcina), ulei gras, fitosterol, acid salicilic, acid benzoic, zaharoza şi tanin. Acestea se folosesc în industria chimico-farmaceutică pentru extragerea alcaloizilor.
Brânduşa de toamnă este folosită în scopuri medicinale încă din timpuri străvechi. Părţile utilizate în medicină sunt seminţele şi bulbo-tuberculii. Acestea au proprietăţi analgezice, antigutoase, antiinflamatoare, anticanceroase şi antireumatice.
Medicamentele pe bază de extract de brânduşă de toamnă se folosesc în tratarea unor afecţiuni precum psoriazisul, sclerodermia, bronşita etc. Extern, planta poate fi utilizată sub formă de băi locale, comprese sau cataplasme în tratarea leziunilor precanceroase, psoriazisului şi a pediculozei, potrivit site-ului sfatulmedicului.ro.
Brânduşa de toamnă este renumită pentru toxicitatea este extrem de ridicată, din cauza alcaloizilor. (Text: Agerpres, Foto: walls.ro)
