Staţiunea montană Şuior din Munţii Gutâiului este favorita turiştilor, indiferent de sezon, fiind apreciată îndeosebi pentru posibilităţile de agrement, dar şi pentru lacul situat la cota 1.000.
‘Turiştii români, dar şi cei străini apreciază Şuiorul ca locul ideal pentru vacanţă, relaxare la sfârşit de săptămână, iar pe durata iernii se poate schia în voie pe o pârtie cu o lungime de aproape 4 km. Atracţia staţiunii pe durata verii e lacul situat la cota 1.000, pontonul de pe marginea lacului, păstrăvăria, părculeţul pentru copii, motelurile şi restaurantul, toate aşezate pe marginea lacului. Micile cabane din lemn construite respectând arhitectura din lemn a vechilor case ţărăneşti din Maramureş, completează armonios peisajul, oferind o şedere plăcută turiştilor’, a declarat Viorel Țura, directorul unei agenţii de turism din municipiul Baia Mare.
Situată pe latura nordică a vârfului Mogoşa, staţiunea este căutată pentru pasionaţii de zbor cu parapanta.
‘Fiind asigurat transportul pe cablu până la 1.200 de metri, pasionaţii de zbor la parapantă consideră locul potrivit pentru lansări când timpul e prielnic. De asemenea, cicliştii care intenţionează să ajungă în versantul muntos cu cei aproape 800 de metri diferenţă de nivel calculaţi de la ieşirea din municipiul Baia Mare apreciază traseul ca o provocare, dar şi un traseu cu obstacole naturale dificile care solicită participantul la o tură de munte. În vecinătatea staţiunii se află şi poligonul de paintball, aşezat într-o zonă special protejată, în cadru natural’, a spus Viorel Țura.
Staţiunea Şuior, înfiinţată pe locul unde aproape 40 de ani au funcţionat vechile tabere şcolare din Maramureş, deţine trei cabane — Gutâiu, Pietrosul şi Țibleş — şi anual câteva mii de turişti optează pentru o vacanţă în Munţii Gutâi. (Text: Agerpres, Foto: cazari.ro)