Ziua de joi din Săptămâna Mare este cunoscută drept Joia Mare. În această zi, se prăznuieşte spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din gradina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către farisei.
În Joia Mare, dimineaţa, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. Seara, are loc slujba celor 12 Evanghelii, iar lumea merge la biserică îmbrăcată în haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru.
Tot acum se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere. Se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca. În majoritatea gospodăriilor româneşti, Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti. Se spune că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.
Joia Mare este ultima zi din Postul Mare în care se fac slujbe pentru sufletul morţilor. Se crede că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la vechile lor locuinţe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii. Oamenii aprind focuri în curţi, pe dealuri sau în cimitire, pentru ca aceştia să aibă lumină şi căldură. Aprinderea acestora reiterează focul pe care l-au aprins slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, pentru a se încălzi, atunci când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, atunci când s-a lepădat de Hristos.
Femeile duc la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe şi, după ce sunt sfinţite, se împart pentru sufletul celor duşi pe lumea cealaltă. Se obişnuieşte să se dea de pomană apă, fie se aruncă pe mormânt o găleată de apă, fie se duce apă la femeile mai bătrâne. Se spune că nu e bine să speli rufe în această zi, pentru că la morţi, în loc să ajungă pomana, se duce apa murdară de la spălat.
Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră sau Joimăriţa. Joimăriţa sau Joimărica este un personaj întâlnit doar în mitologia românească. A fost, la origini, o zeitate a morţii, care supraveghea focurile din Joia Mare, dar ulterior a devenit un personaj justiţiar, care-i pedepseşte pe cei leneşi. Până în această zi, gospodinele trebuie să termine torsul şi ţesutul de frica Joimăriţei.
Personajul este întruchipat, simbolic, de o femeie urâtă şi puternică, deghizată într-o vrăjitoare rea, care poartă cu ea o serie de instrumente: o găleată cu jăratic, un cleşte, un ciocan, un cuţit, un vătrai, un sac cu cenuşă etc. Ea le arde degetele şi mâinile fetelor leneşe, le pârleşte părul şi unghiile şi dă foc fuioarelor de lână găsite netoarse.
Se spune că Joimăriţa vine să vadă ce a lucrat fiecare. Nici bărbaţii nu scapă de pedepse, dacă au fost leneşi şi gospodăria nu arată aşa cum ar trebui. În cazul în care Joimăriţa găseşte pe cineva dormind, acela va fi leneş tot anul. În unele zone, o femeie bătrână merge pe la casele cu fete tinere pentru a îndeplini tradiţia, dar în alte zone, cete de copii, unşi pe faţă cu negreală, merg să le îndemne pe fete la lucru: „Câlţii / Mâlţii / Toarse câlţii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate tolul să ţi-l văz! / Şi de-l ai, / Să te-nduri şi să ne dai / Cele ouă-ncondeiate / De acolo din covate”. Pentru a scăpa de pedeapsă, gazdele trebuie să le dea copiilor ouă.
O altă formă de manifestare a Joimăriţei o reprezintă strigăturile peste sat. Originar din zona Ardealului, acest obicei era de fapt o denunţare satirică a abaterilor din anul anterior, cu un important rol moralizator. Seara, credincioşii merg la biserică pentru a asista la slujba celor 12 Evanghelii. În tradiţia populară, se crede că fetele trebuie să-şi pună 12 dorinţe pe un fir de aţă, făcând câte un nod după fiecare Evanghelie citită de preot.
După Înviere, se dezleagă cele 12 noduri pentru ca dorinţa să se împlinească, iar aţa se pune sub pernă şi tinerele îşi vor visa, astfel, ursitul. În sudul ţării se păstrează şi obiceiul ca bunicile să spele picioarele copiilor din familie.
Olt: Tradiţii de Joimari
La Joimari, în satele din sudul judeţului Olt, se aprind tulpini uscate de boz în gospodării, pentru a alunga astfel Joimăriţele, nişte fete rele ce trec dimineaţa pe la gospodinele leneşe pentru a le pedepsi. Potrivit etnografului Claudia Balaş din cadrul Muzeului Judeţean Olt, în ziua de Joimari, la sate, femeile merg la morminte, le curăţă, aprind focuri şi împart căni pline cu apă, bucate şi flori. „Exista credinţa că spiritele morţilor vor sta acasă până la Duminica Mare (a Rusaliilor), când cu greu se întorc în morminte. În sate precum Vâlcele, Bucinişu, se bocesc morţii şi se aprind focuri la care se crede că vin morţii să se încălzească”, a relatat Claudia Balaş.
În unele sate aşezate în apropierea Oltului exista obiceiul ca în dimineaţa zilei de Joimari, înainte de răsăritul soarelui, grupuri de fete să meargă pe malul Oltului, unde alegeau locuri pe care le marcau cu crenguţe de salcie şi flori, lângă care înfigeau lumânări aprinse. Fiecare fată lua apoi apă cu găleata din Olt, se închina şi spunea: „Să-i fie lui… (numele unei persoane decedate din familie)”, apoi răsturna apa din găleată la baza ramurii de salcie. Se vărsa câte o găleată cu apă pentru fiecare mort. Pentru practicarea obiceiului erau alese doar fete caste, pentru ca apa vărsată de ele să fie primită de morţi, potrivit etnografului.
În sudul judeţului Olt, se crede că gospodinele leneşe vor fi pedepsite de Joimăriţe, nişte femei rele care vor pârli părul şi mâinile leneşelor, iar pentru a le alunga în gospodării se aprind focuri din tulpini uscate de boz. Tot în satele din sudul judeţului Olt se practica de Joimari un obicei numit „Câţă-mâţă”.
Astfel, cete de trei-patru copii cu vârsta de până la 10 ani însoţiţi de un bărbat plecau la colindat cu un coş în mână, din uşă în uşă, cântând un cântec tradiţional: „Câţâ Mâţâ tors-ai câlţii, două ouă încondeiate la Mariţa pe perete”. Obiceiul face referire la toarcerea câlţilor de lână şi la hărnicia fetelor. În schimbul cântatului, copiii primeau câte un ou roşu. (Text: Agerpres, Foto: crestinortodox.ro)
