Prozatorul Ionel Teodoreanu s-a născut la 6 ianuarie 1897, la Iaşi, fiind fiul avocatului Osvald Teodoreanu şi al Sofiei Teodoreanu (născută Muzicescu, una dintre fiicele cunoscutului muzicolog ieşean, Gavriil Muzicescu), profesoară la Conservatorul din Iaşi.
Fratele său mai mare, Alexandru (Păstorel), este scriitorul Al. O. Teodoreanu.
În perioada 1905-1909 urmează cursurile şcolii primare – doi ani la o şcoală din Bucureşti şi doi ani la şcoala „Gheorghe Asachi” din Iaşi. În perioada 1909-1915 urmează, la Iaşi, cursurile Liceului Internat „C. Negruzzi” , apoi cursurile Liceului Naţional, conform datelor biografice din volumul „În casa bunicilor”, Editura Tineretului, Bucureşti, 1968. După terminarea liceului, în perioada 1916-1917, este mobilizat la o unitate militară din Botoşani (episod ce va fi consemnat în romanul ”Bal Mascat”), potrivit ”Dicţionarului scriitorilor români” (coord.: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; Ed. Albatros, Bucureşti, 2002).
La finele anului 1918 o cunoaşte, la Iaşi, pe Lily Lupaşcu (Maria Ștefana Lupaşcu, cunoscută ca scriitoare sub pseudonimul Ștefana Velisar-Teodoreanu), cu care se va căsători în 1920. În 1921 s-au născut cei doi copii gemeni ai scriitorului, Osvald şi Ștefan.
În 1919 susţine examenele pentru trei ani de studii şi obţine diploma de licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi. A profesat avocatura la Iaşi, continuând astfel tradiţia avocaţilor din familie. A fost, de asemenea, şi director al Teatrului Naţional din Iaşi (1930-1933).
A debutat ca scriitor în 1919 în revista ”Însemnări literare”, cu schiţa ”Bunicii”, publicând în aceeaşi revistă şi seria de poeme în proză intitulate ”Jucării pentru Lily”. În 1923 apare primul său volum, „Uliţa copilăriei”, la „Cultura Naţională”.
„Chiar de la întâiul volum ‘Uliţa copilăriei’, Ionel Teodoreanu ne apare ca un scriitor original, în posesiunea deplină a formulei sale. Dacă, exterior, această literatură lirică şi imagistică, trăind aproape exclusiv din evocarea vârstei infantile,duce în chip vădit la Jules Renard, la Anghel şi la Delavrancea, ea rămâne foarte personală prin tinereţea ei autentică, prin extraordinara memorie a copilăriei. Într-un soi de poeme în proză şi de însemnări cam vaporoase şi dezordonate, dar nu mai puţin suave, autorul reconstruieşte în ton idilic acea vârstă a exuberanţei pe care adultul o uită de obicei uşor.(…) Prin adânca incursiune în sufletul copilăriei, prin atmosfera de fericire şi prin prospeţimea recepţiei ‘Uliţa copilăriei’ şi întâiul volum din ‘La Medeleni’ sunt opere de valoare durabilă şi adevăratele înfăptuiri ale scriitorului”, scria George Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (Editura Fundaţiilor Regale, 1941).
”Format în cercul ‘Vieţii Româneştiţ’, în preajma fascinantei personalităţi a lui G. Ibrăileanu, Teodoreanu rămâne ‘poetul adolescenţei’, formulă restrictivă prin care se defineşte mai degrabă omul cu temperamentul lui decât opera inegală, dar originală prin semnele ascunse ale aventurii scriitorului în propriul lui necunoscut”, scrie criticul literar Aurel Sasu în ”Dicţionarul scriitorilor români”.
Ionel Teodoreanu a mai colaborat la „Rampa”, ”Adevărul literar şi artistic”, „Hiena”, ”Gândirea”, „Universul literar”, „România literară”, „Revista Fundaţiilor Regale”, ”Flacăra” ş.a.
După ce numeroase fragmente sunt publicate în ”Viaţa românească” şi în alte reviste literare, apar, pe rând, la Editura ”Cartea românească” cele trei volume ale romanului „La Medeleni”: ”Hotarul nestatornic” (1925), ”Drumuri” (1926), ”Între vânturi” (1927).
”Pe măsură ce apar, cele trei volume intră deîndată în atenţia criticii, iar succesul de public este imens, neobişnuit în istoria romanului românesc până atunci. (….) Trilogia ”La Medeleni” a cunoscut, de-a lungul anilor, un tiraj impresionant, apărând într-un mare număr de ediţii”, notează istoricul şi criticul literar Nicolae Ciobanu (”La Medeleni”, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1967).
În 1926 Camil Petrescu scria, în revista „Cetatea literară”: „Două trăsături fundamentale caracterizează scrisul d-lui I. Teodoreanu: un incomparabil meşteşug artistic şi o caldă iubire pentru lucrurile frumoase. Din îmbinarea acestor două însuşiri a ieşit cea mai artistică dintre idilele copilăriei.”
Au apărut în continuare alte volume: „Turnul Milenei” (1928), „Bal mascat” (1929), „Golia” (1933), „Crăciunul de la Silvestri” (1934), „Lorelei” (1935), „Arca lui Noe” (1936), „Secretul Anei Florentin” (1937), „Prăvale-Baba” (1939), „Hai-Diridam” (1945), „La porţile nopţii” (1946). Ionel Teodoreanu a semnat şi volume de memorialistică şi povestiri: „În casa bunicilor” (1938), „Întoarcerea în timp” (1941), „Masa umbrelor” (1946).
”Cunoscător al sufletului copiilor şi adolescenţilor, printre care ştie să distingă şi să învie temperamentele individuale, evocând o lume idilică şi patriarhală, în care nu există decât caractere ”simpatice”, un mediu social de stricte şi consimţite ierarhii, cu oameni care cultivă deliciile sentimentului, prinşi exclusiv în momentele lor de destindere în lungi şi fericite vacanţe, Ionel Teodoreanu este un pictor de scene graţioase, creatorul unui adevărat ‘rococo’ moldovenesc, rămas până târziu în lumea caracteristică a romanelor sale ”, scria Tudor Vianu, în timp ce Eugen Lovinescu nota, în „Istoria literaturii române contemporane, 1900-1937” (Editura Librăriei Socec, 1937): „Și lirismul şi poezia naturii din vechea moştenire a sufletului moldovean, şi scrisul lui ‘estet’ plin de imagini proaspete, impregnat de modernism şi deci, într-un progres evident faţă de vechiul sămănătorism, i-au ajutat în dezlănţuirea acestei contagiuni unice, care, deşi fugară, a impus un scriitor de valoare” .
Ionel Teodoreanu a murit la 3 februarie 1954, la Bucureşti. (Text: Agerpres, Foto: jurnalul.ro)
