Ifrane, Elveţia Marocului

Ifrane-01

Dacă numele Maroc vă evocă imagini ale unui loc cu străzi înguste, labirintice, mărginite de clădiri vechi, văruite în culori de pământ, nu sunteţi singurul. Cu toate acestea, Ifrane este deosebit de orice alt oraş din Maroc.

Ifrane-02

În acest mic oraş situat la o altitudine de 1.665 de metri deasupra nivelului mării, în regiunea Atlasului Mijlociu, te simţi ca în Elveţia. Având case îngrijite, cu acoperişuri roşii, multe flori, parcuri împânzite de lacuri şi ierni cu zăpadă abundentă, acest remarcabil oraş în stil european este menţionat adesea ca fiind „Elveţia Marocului”. Iarna de aici, precum şi verdeaţa luxuriantă, pădurile de cedru şi păşunile care revin la viaţă primăvara dau un contrast puternic cu climatul cald şi uscat care îl înconjoară.

Ifrane-03

Datorită accesibilităţii sale, Ifrane este locul de petrecere a iernii pentru berberii bogaţi din oraşele uscate precum Fez, Meknes şi Marrakech, care vin aici efectiv pentru a experimenta iarna europeană.

Ifrane a fost construit de francezi în 1930, în timpul perioadei de administrare ca protectorat. Ce i-a atras pe francezi aici atunci, iar acum pe marocanii bogaţi, este climatul răcoros din timpul verii. Dacă la Fes şi Meknes caldura este înăbuşitoare, la Ifrane este plăcut şi revigorant. În timpul iernii, temperaturile scad frecvent sub punctul de îngheţ, iar muntele din jur este acoperit de zăpadă. Într-adevăr, cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată în Africa a fost la Ifrane, de -24 grade Celsius.

Ifrane-04

Situat la altitudine, Ifrane a fost conceput să fie o „staţiune de deal„, un loc răcoros în care familiile coloniale să-şi poată petrece lunile fierbinţi de vară. Conceptul de „staţiune de deal” a fost dezvoltat mai întâi de britanici în India, cel mai cunoscut exemplu fiind Shimla din Himalaya, care le-a servit drept capitală de vară.

Ifrane-05

Destinate familiilor europene expatriate, acestea au fost concepute în aşa fel încât să reamintească locuitorilor străini de ţările lor îndepărtate. Stilul arhitectural şi chiar copacii şi plantele cu flori au fost importate din ţara de origine europeană.

Ifrane-06

După declararea independenţei faţă de Franţa, în oraş s-au mutat marocanii. Aceştia au extins oraşul, au construit o moschee, o piaţă publică şi alte dotări, care s-au adăugat în curând. În 1995, aici a fost deschisă o universitate publică americană – prestigioasa Universitate Al Akhawayn – şi Ifrane a devenit o destinaţie pentru turismul intern. În consecinţă, Ifrane continuă să se dezvolte atât ca destinaţie de vară, cât şi ca staţiune de iarnă.

Ifrane-07

Vechile case din centrul oraşului sunt demolate şi înlocuite cu blocuri de apartamente, în timp ce centrele de vacanţă şi locuinţele cu curte se dezvoltă la periferie. Mulţi angajatori importanţi au blocuri de apartamente aici pentru concediul angajaţilor, iar locuitorii bogaţi vin aici în excursii de o zi, pentru a schia sau să se distreze pe zăpadă. (Traducere şi adaptare după amusingplanet.com, Foto: en.wikipedia.org, travelthemidleeast.com, flickr.com, panoramio.com)